Administrarea medicamentelor pe tegumente
Obiective în administrarea medicamentelor pe tegumente
- Obţinerea unui efect local asupra tegumentelor
- Stimularea circulaţiei
- Diminuarea efectului medicamentului printr-o absorbţie mai lentă.
Pregătirea materialelor pentru administrarea pe tegumente
– medicamentele prescrise (lichide, pudre, unguente, alifii, mixturi, plasturi, patch-uri)
– mănuşi de cauciuc
– comprese, tampoane, spatulă
– pense porttampon, spatulă
– material pentru protecţia patului
– tavă sau carucior pentru medicamente
Pregătirea pacientului
a) PSIHICĂ:
– informaţi pacientul asupra efectului medicamentului
– explicaţi pacientului metodele de administrare a medicamentelor: badijonare, pudraj, comprese medicamentoase
– informaţi pacientul asupra senzaţiilor pe care le poate avea
– informaţi asupra eventualelor alergii
b) FIZICĂ:
– Asiguraţi poziţia adecvată în funcţie de zona pe care urmează să se aplice medicamentul
– Sfătuiţi pacientul să stea relaxat
Tehnica administrării medicamentelor pe tegumente
– Pregatiţi materialele pe o tavă sau un cărucior
– Verificaţi recomandarea medicală
– Identificaţi pacientul; identificaţi eventualele leziuni care contraindică administrarea
– Asiguraţi intimitatea
– Aşezaţi pacientul în poziţie adecvată
– Spălaţi mâinile
– Îmbrăcaţi mănuşi de cauciuc
a) Aplicarea pe tegumente a unguentelor şi alifiilor
– Scoateţi medicamentul din tub prin apăsare sau din cutie cu ajutorul spatulei
– Întindeţi cu blândeţe un strat subţire cu mâna îmbrăcată în mănuşă sau cu spatulă.
– Protejaţi pielea cu un pansament dacă e necesar, astfel încât medicamentul să nu fie îndepărtat
– Curăţaţi suprafaţa pielii între două aplicări cu excepţia situaţiilor în care medicul recomandă astfel.
b) Aplicarea lichidelor pe tegumente
– Întindeţi soluţia medicamentoasă cu ajutorul unui tampon
– Lăsaţi pielea să se usuce
– Protejaţi cu un pansament dacă soluţia folosită e colorată
– Curăţaţi suprafaţa pielii între două aplicări cu excepţia situaţiilor în care medicul recomandă altfel;
c) Aplicarea medicamentelor vasodilatatoare
– Punenţi mănuşi de cauciuc pentru a preveni absorbţia medicamntelor de propriile tegumente
– Aplicaţi plasturele pe toracele anterior sau pe altă zonă a corpului indicată de medic
– Alternaţi locurile la fiecare doză medicamentoasă
Îngrijirea pacientului
– Aşezaţi pacientul în poziţie comodă
– Observaţi eventualele reacţii locale
– Instruiţi pacientul/familia dacă este nevoie de continuarea tratamentului la domiciliu
Reorganizarea locului de muncă
– Puneţi medicamentele în locul de păstrare şi asiguraţi-vă că există condiţii adecvate
– Îndepărtaţi compresele, tampoanele folosite
– Spălaţi măinile
Notaţi:
– Data, ora, medicamentul, modul de administrare, numele nursei
– Orice observaţie legală de starea pacientului, aspectul local al tegumentelor
– Reacţia pacientului la procedură
– Ce a învăţat pacientul din informaţiile furnizate
Evaluarea procedurii
Rezultate aşteptate/dorite:
– Medicamentele au fost administrate fără incidente
– Pacientul exprimă stare de confort, nu acuză reacţii neplăcute
– Pacientul este cooperant şi demonstrează înţelegerea informaţiilor primite
Rezultate nedorite /Ce faceţi ?
– Pacientul acuză efectuarea cu brutalitate a manevrelor
– Liniştiţi pacientul (vă cereţi scuze şi explicaţi, dacă este cazul, că manevra în sine poate fi dureroasă)
– Pacientul acuză senzaţii neplăcute: usturime, înţepături
– Explicaţi pacientului senzaţiile care fac parte din efectul medicamentelor
– Pe suprafaţa tratată apare înroşirea sau alte semne de alergie
– Observaţi starea, anunţaţi medicul şi transmiteţi informaţiile prin raportul de activitate
Administrarea medicamentelor pe cale percutanată
Introducerea medicamentelor în organism prin fricţionare
Suprafaţa tegumentului, în care urmează să se introducă medicamentul prin fricţionare, va fi spălat cu apă caldă şi apoi bine uscată.
Medicamentul înglobat în lipoizi sub formă de alifii, uleiuri sau emulsii uleioase se aplică pe piele şi prin mişcări circulare efectuate sub o uşoară presiune, executate cu vârful degetelor sau cu toată suprafaţa palmei şi se masează.
Operaţia este terminată atunci când medicamentul dispare în aparenţă, rămânând doar un slab luciu de grăsime.
Se va avea o deosebită grijă ca alifia sau uleiul care se introduc în piele să nu ajungă în ochiul bolnavului sau al asistentului medical, deoarece pot să conţină diferite substanţe iritante.
După terminarea fricţionării, suprafaţa tratată cu substanţa grasă va fi bandajată, pentru a proteja lenjeria de corp şi pat.
Cantitatea medicamentului introdus, suprafaţa aleasă pentru tratament, ca şi întinderea acesteia, durata fricţionării, precum şi frecvenţa şi orarul tratamentului vor fi stabilite totdeauna de medic.
Iontoforeza
Este introducerea medicamentelor în organism cu ajutorul curentului galvanic. Aplicată ca metodă de tratament poartă numele de ionoterapie.
Curentul galvanic atrage ionii de sens contrar polului curentului galvanic şi respinge ionii cu aceeaşi sarcină. Această din urmă proprietate creează posibilitatea de a introduce în organism ioni medicamentoşi cu scop terapeutic. Se înţelege că prin iontoforeză se pot introduce în organism numai acele substanţe medicamentoase care în soluţii se ionizează: iodul, magneziul, salicilatul de sodiu, novocaina, etc., precum şi alcaloizi ca: histamina, stricnina, cocaina, etc.
Pentru introducerea ionilor metalici, în general a ionilor electropozitivi în organism, se îmbibă un electrod activ cu soluţia medicamentoasă şi se leagă de polul pozitiv al generatorului de curent continu. În cazul ionilor metaloidici, în general electronegativi, electrodul activ îmbibat în soluţia medicamentoasă se leagă de polul negativ al generatorului. Pentru introducerea substanţelor alcaloide se va utiliza ca pol activ totdeauna electrodul pozitiv.
Polul activ sau straturile de tifon îmbibate în substanţe medicamentoase, cu electrodul fixat deasupra, se aplică în regiunea aleasă pentru introducerea ionilor medicamentoşi. Polul opus se dă în mâna bolnavului, închizându-se astfel circuitul electric. Intensitatea curentului utilizat trebuie să fie de 20-100 mA, în funcţie de suprafaţa electrozilor.
Ionii introduşi în organism prin iontoforeză se elimină mult mai lent decât cei introduşi prin injecţii subcutanate.
Pentru verificarea cunoștințelor, rezolvă testele din secțiunea Teste grilă
