Anti-TPO (Anti-tiroidperoxidaza)

ANTI-TPO PAGINA DE NURSING ANALIZE SANGE TIROIDA

Anti-TPO (Anti-tiroidperoxidaza) sau Anticorpii antimicrozomali

Peroxidaza tiroidiană sau TPO este o enzimă care se găsește în microsomii celulelor tiroidiene. Acesta are un rol important în formarea hormonilor tiroidieni, alături de tiroglobulină. TPO este unul dintre cei mai importanți antigeni ai glandei tiroide.

Patologiile glandei tiroide au frecvent la bază mecanisme autoimune cu producere de autoanticorpi. Anticorpii anti-TPO sunt implicați în disfuncții ale glandei tiroide.

Anti-TPO mărit apare în tiroiditele autoimune. Pacientii cu tiroidita cronică Hashimoto și un mare procent dintre pacienții cu boala Basedow – Graves vor avea un nivel crescut de anti-TPO. Nivelul acestor anticorpi poate releva gravitatea afecțiunii.

Anticorpii se pot negativa în remisiunea bolii. Apariția din nou a acestor în perioada de remisiune relevă recăderea.

Recomandări pentru analiza Anti-TPO

  • Dozarea anticorpilor anti-TPO este cel mai sensibil marker pentru diagnosticul bolilor autoimune de tiroidă (tiroidită Hashimoto și boala Basedow – Graves).
  • Analiza Anti TPO este recomandată pentru diagnosticul diferențial între hipotiroidism vs tiroidită autoimună.
  • De regulă se recomandă determinarea simultană şi a altor anticorpi tiroidieni: anti-tiroglobulina, anticorpi anti-receptor TSH: TRAb.

Pregătire pacient – à jeun, pe nemâncate.

Specimen recoltat – sânge venos prin puncție venoasă.

Anti-TPO Valori normale

  • < 3 luni: < 47 (UI/mL)
  • 3 – 12 luni: < 32 (UI/mL)
  • 1 – 6 ani: < 13 (UI/mL)
  • 6 – 11 ani: < 18 (UI/mL)
  • 11 – 20 ani: < 26 (UI/mL)
  • > 20 ani: < 34 (UI/mL)

Valorile normale diferă de la laborator la laborator, depinzând de condițiile de analiză si metodele folosite. Valorile normale pot varia în funcție de varstă, sanatatea generală a organismului și alți factori sau circumstanțe.

Pozitivări în alte afecțiuni 

Anti TPO se poate pozitiva şi în alte afecţiuni cum ar fi:

  • sindrom Sjögren
  • lupus eritematos
  • artrita reumatoid,
  • anemie pernicioasă
  • mixedem
  • Carcinom tiroidian.
  • La  3% din indivizii fără o afecţiune evidentă

Interferențe

  • tratament cu biotină
  • tir crescut de anticorpi anti-streptavidina și anti-ruteniu.

Vezi și

Analiza TSH

Glanda tiroidă

Sistemul endocrin

Referințe și bibliografie


Thyroperoxidase (TPO) Antibodies, Serum, Mayo Clinic Laboratories

Anti-TPO (Anti-tiroidperoxidaza), SCUMC

Anti-TPO (Anti-tiroidperoxidaza), Laboratoarele Synevo

Glanda tiroidă. În Fiziologia şi fiziopatologia sistemului endocrin, Ion Teodorescu Exarcu, Editura Medicală, România ed. 1989

Afecţiuni endocrine. În Interpretarea testelor de diagnostic, Jacques Wallach, Editura Stiinţelor Medicale, România, 7 ed. 2001

 

banner analize