Acrocianoza neonatală este colorația albastru-violacee a extremităților nou-născutului, în special a mâinilor și picioarelor, apărută prin vasoconstricție periferică și adaptarea circulației după naștere. Este frecventă în primele ore de viață și se accentuează când copilul este dezbrăcat, plânge sau este expus la frig. Spre deosebire de cianoza centrală, acrocianoza nu colorează intens buzele, limba și mucoasele și nu înseamnă automat hipoxie severă.
La nou-născut, circulația se reorganizează rapid după clamparea cordonului ombilical și începerea respirației pulmonare. Fluxul sanguin este dirijat prioritar către organele vitale, iar extremitățile pot rămâne mai reci și albăstrui temporar. Asistentul medical evaluează culoarea generală, respirația, tonusul, plânsul, temperatura, saturația de oxigen dacă este disponibilă și răspunsul la încălzire. Un copil roz la nivelul trunchiului, activ, cu respirații regulate și supt bun poate avea acrocianoză periferică benignă.
Semnalele care impun anunțarea rapidă a medicului sunt colorarea albastră a buzelor sau limbii, geamătul expirator, tirajul, apneea, letargia, alimentația slabă, saturația scăzută sau acrocianoza care nu se ameliorează după încălzire. În îngrijire se asigură mediu termic adecvat, contact piele-pe-piele când este posibil, uscarea corectă după naștere și evitarea expunerii prelungite la frig. Acrocianoza se diferențiază și de echimoze sau traumatisme de naștere, care au distribuție localizată și nu dispar prin încălzirea extremităților.