Alexitimia este dificultatea unei persoane de a recunoaște, numi și descrie propriile emoții. Pacientul poate spune doar că se simte „rău”, „gol”, „încordat” sau „obosit”, fără să poată diferenția frica, tristețea, furia ori rușinea. Poate interpreta emoțiile prin senzații corporale, cum ar fi nod în gât, presiune toracică, greață, cefalee sau palpitații. Alexitimia nu înseamnă lipsă de emoții, ci acces redus la identificarea și exprimarea lor.
Termenul este întâlnit în psihologie, psihiatrie, tulburări anxioase, depresie, traumă, tulburări de spectru autist, boli cronice și situații de stres prelungit. În spital, poate face anamneza mai dificilă: pacientul răspunde scurt, pare detașat, descrie mai ales simptome fizice și poate avea dificultăți în a explica durerea sau teama de proceduri. Comunicarea trebuie să fie concretă, cu întrebări simple despre somn, apetit, tensiune corporală, plâns, iritabilitate, retragere socială și gânduri de autovătămare.
Pentru asistent, util este să observe congruența dintre mimică, ton, postură și afirmațiile pacientului. Alexitimia se poate confunda cu indiferența, opoziționismul sau lipsa de cooperare, dar de multe ori pacientul chiar nu găsește cuvinte pentru trăiri. Se anunță medicul sau psihologul dacă apar risc suicidar, anxietate severă, atacuri de panică, refuz persistent al îngrijirilor, izolare accentuată sau agravarea simptomelor somatice fără explicație clară.