Alimentația enterală intermitentă este administrarea de formule nutritive în mai multe prize pe zi printr-o sondă digestivă, de exemplu sondă nazogastrică, nazoduodenală, gastrostomă sau jejunostomă. Spre deosebire de alimentația enterală continuă, care curge lent pe pompă timp de multe ore, varianta intermitentă imită mai mult mesele obișnuite: pacientul primește un volum stabilit la intervale regulate, prin gravitație, seringă de alimentație sau pompă programată.
Se indică la pacienți cu tub digestiv funcțional, dar care nu pot înghiți sau nu pot acoperi necesarul prin alimentație orală: accidente vasculare cu disfagie, afecțiuni neurologice, traumatisme, perioade postoperatorii sau malnutriție cu risc crescut. Formula poate fi standard, hipercalorică, bogată în proteine sau adaptată unor boli precum diabetul ori insuficiența renală, în funcție de prescripție. Poziția pacientului este esențială: capul patului se ridică de obicei la 30–45° în timpul administrării și se menține o perioadă după masă, pentru reducerea riscului de reflux și aspirație.
Asistentul verifică poziția sondei conform protocolului, toleranța digestivă, volumul administrat, hidratarea și igiena cavității bucale. Se urmăresc greața, vărsăturile, distensia abdominală, diareea, constipația, tusea în timpul administrării sau scăderea saturației, care pot sugera intoleranță sau aspirație. Sonda se spală cu apă înainte și după alimentare și după medicamente, pentru prevenirea obstrucției. Alimentația enterală intermitentă nu este același lucru cu perfuzia intravenoasă: folosește tubul digestiv și necesită atenție la poziție, debit și igienă.