Amiloidoza este o boală de depozit în care proteine anormale, numite amiloid, se acumulează între celule și modifică structura organelor. Depunerile pot apărea în rinichi, inimă, ficat, tub digestiv, nervi periferici sau piele. În practică, termenul nu descrie o singură boală, ci un grup de afecțiuni: amiloidoză AL legată de lanțuri ușoare de imunoglobuline, amiloidoză AA asociată inflamației cronice, forme ereditare sau forme legate de dializă îndelungată.
Manifestările depind de organul afectat. La rinichi poate apărea proteinurie, edeme și scăderea progresivă a funcției renale. Afectarea cardiacă poate da dispnee, oboseală, aritmii, hipotensiune sau semne de insuficiență cardiacă restrictivă. Când sunt implicați nervii, pacientul poate avea parestezii, dureri neuropate, hipotensiune ortostatică sau tulburări digestive prin neuropatie autonomă. Echimozele ușoare, macroglosia și scăderea ponderală pot orienta diagnosticul în unele forme.
Pentru asistentul medical, amiloidoza cere observație atentă a edemelor, diurezei, greutății, toleranței la efort, tensiunii arteriale în ortostatism și semnelor de decompensare cardiacă. Se urmăresc rezultatele pentru proteinurie, creatinină, albumină, NT-proBNP sau alte analize indicate. Se raportează rapid dispneea nou apărută, sincopa, scăderea importantă a diurezei, edemele accentuate, durerea toracică sau confuzia. Nu se confundă simplu cu „îmbătrânirea” sau cu oboseala cronică, deoarece afectarea de organ poate avansa silențios.