Analgezia înseamnă diminuarea sau dispariția senzației de durere. Poate fi produsă prin medicamente, tehnici regionale, măsuri fizice sau intervenții non-farmacologice și nu implică neapărat somn sau anestezie generală. Pacientul poate fi treaz, cooperant și orientat, dar durerea este controlată. Termenul este important în chirurgie, obstetrică, urgențe, oncologie, recuperare și îngrijiri paliative, unde durerea netratată crește stresul, tensiunea arterială, frecvența cardiacă și limitează respirația profundă sau mobilizarea.
Analgezia poate fi simplă, cu paracetamol sau antiinflamatoare, opioidă, cu morfină sau alte opioide, locală prin infiltrație, regională prin bloc nervos ori epidurală. Alegerea depinde de intensitatea durerii, cauză, vârsta pacientului, funcția renală/hepatică, riscul de sângerare, alergii și tratamente asociate. În practică se diferențiază de sedare, care reduce anxietatea și nivelul de vigilență, și de anestezie, care poate include pierderea sensibilității într-o zonă sau a conștienței. Un pacient sedat poate avea încă durere, iar un pacient cu analgezie bună poate rămâne complet conștient.
Asistentul medical măsoară durerea prin scale potrivite vârstei și stării pacientului, observă expresia feței, poziția antalgică, respirația superficială, transpirațiile, agitația sau retragerea la atingere. După administrarea analgezicelor se urmăresc efectul, ora, durata, somnolența excesivă, greața, constipația, pruritul, hipotensiunea și depresia respiratorie, mai ales la opioide. Se anunță rapid durerea bruscă, intensă, diferită de cea obișnuită, durerea toracică, durerea abdominală cu rigiditate, scăderea saturației sau necesarul repetat de doze fără efect suficient.