Apneea centrală este o întrerupere temporară a respirației determinată de scăderea sau absența comenzii nervoase trimise de centrii respiratori către mușchii respiratori. În timpul episodului nu apare efort inspirator eficient, deoarece problema nu este blocarea gâtului, ci lipsa stimulului de a respira. Poate apărea în somn, în boli neurologice, insuficiență cardiacă, după accident vascular cerebral, la prematuri sau în contextul unor medicamente deprimante respiratorii, mai ales opioide și sedative.
Clinic, apneea centrală se poate manifesta prin pauze respiratorii fără sforăit obstructiv evident, treziri repetate, insomnie, oboseală diurnă, cefalee matinală sau episoade de desaturare. În monitorizare, se diferențiază de apneea obstructivă prin lipsa mișcărilor toraco-abdominale în timpul pauzei. La pacientul spitalizat, termenul este important mai ales când există afectare neurologică, supradozaj medicamentos, insuficiență cardiacă avansată sau tulburări metabolice care pot deprima respirația.
Rolul asistentului include observarea ritmului respirator, numărarea pauzelor, verificarea saturației, a nivelului de conștiență, a pulsului și a legăturii cu administrarea de opioide, sedative sau oxigen. Se raportează imediat apneea prelungită, respirația neregulată nou apărută, cianoza, bradicardia, confuzia, somnolența profundă sau scăderea repetată a saturației. Îngrijirea poate include poziționare corectă, stimulare blândă când este indicat, pregătirea pentru investigații de somn sau monitorizare cardiorespiratorie și respectarea prescripției privind oxigenoterapia ori ventilația non-invazivă.