Atrofia musculară înseamnă diminuarea masei unui mușchi sau a unui grup muscular, vizibilă prin subțiere, scăderea tonusului și pierderea forței. Poate apărea după imobilizare prelungită, repaus la pat, fracturi cu aparat gipsat, paralizii, leziuni ale nervilor periferici, accident vascular cerebral, boli neuromusculare, malnutriție sau îmbătrânire. În atrofia de neutilizare, fibrele musculare nu mai sunt stimulate suficient și se micșorează treptat; în atrofia neurogenă, problema principală este întreruperea impulsului nervos către mușchi.
În îngrijire, asistentul observă diferența de circumferință între membre, dificultatea la ridicare, mers nesigur, oboseală la mobilizare, durere asociată contracturilor și risc crescut de cădere. Sunt utile măsurarea periodică a segmentelor, aprecierea forței, notarea progresului la kinetoterapie și supravegherea integrității tegumentelor la pacientul imobilizat. Mobilizarea pasivă sau activă, schimbarea poziției, alimentația cu aport proteic adecvat și prevenirea escarelor susțin recuperarea.
Atrofia musculară nu trebuie confundată cu hipotonia simplă, care descrie tonus scăzut, sau cu cașexia, unde pierderea este generalizată și legată de boală severă. Se raportează rapid apariția bruscă a slăbiciunii pe o parte a corpului, pierderea controlului sfincterian, durerea intensă cu deficit motor, dificultatea de respirație sau agravarea rapidă a mersului, deoarece pot indica afectare neurologică acută sau complicații importante.