Autoadministrarea înseamnă că pacientul își administrează singur un tratament sau își efectuează o îngrijire recomandată: comprimate, inhalator, insulină, picături, pansament simplu, automonitorizarea glicemiei ori utilizarea unui dispozitiv prescris. Nu este același lucru cu automedicația. În autoadministrare există o indicație medicală clară, doză, orar, cale de administrare și criterii de supraveghere; în automedicație pacientul alege singur tratamentul, adesea fără evaluare clinică.
Pentru asistentul medical, autoadministrarea este legată de educația terapeutică și de evaluarea capacității pacientului. Se verifică dacă persoana poate citi eticheta, recunoaște medicamentul, măsoară corect doza, folosește tehnica potrivită și înțelege ce trebuie făcut la o doză omisă. La diabet, de exemplu, se observă tehnica injecției cu insulină, rotația locurilor de injectare și păstrarea penului; la astm se urmărește coordonarea inspirului cu puful inhalatorului.
Riscurile frecvente sunt dublarea dozelor, confundarea medicamentelor cu aspect asemănător, administrarea pe cale greșită, folosirea tratamentelor expirate sau oprirea bruscă a terapiei. Asistentul raportează rapid erori de doză, reacții alergice, hipoglicemie, somnolență neobișnuită, sângerări sub anticoagulante, dificultăți respiratorii după inhalator sau orice situație în care pacientul nu mai poate administra tratamentul în siguranță.