Benign descrie o formațiune, o leziune sau o evoluție care nu are caracter malign. În practică, termenul este folosit frecvent pentru tumori necanceroase, noduli, chisturi, polipi sau modificări histologice care cresc lent, rămân de obicei bine delimitate și nu invadează țesuturile din jur. O tumoră benignă nu produce metastaze, adică nu se răspândește prin sânge sau limfă în alte organe, însă poate deveni importantă clinic prin volum, localizare sau compresie asupra structurilor vecine.
Exemple uzuale sunt lipomul, fibromul uterin, adenomul, unele chisturi ovariene sau nodulii tiroidieni benigni. Chiar dacă termenul sugerează o evoluție mai favorabilă, pacientul poate avea simptome: durere prin presiune locală, sângerare, tulburări de respirație sau înghițire, infertilitate, constipație ori retenție urinară, în funcție de organul afectat. Diagnosticul se bazează pe examen clinic, ecografie, CT/RMN, analize și, când este necesar, biopsie cu examen histopatologic.
Pentru asistentul medical, cuvântul este important în comunicarea rezultatelor și în supravegherea pacientului după investigații sau intervenții. Se observă dimensiunea leziunii, durerea, sângerarea, semnele de infecție, modificările rapide de aspect și reacția emoțională a pacientului, deoarece „benign” nu înseamnă automat „fără monitorizare”. Se raportează rapid creșterea accelerată, apariția durerii intense, ulcerarea, sângerarea persistentă, scăderea ponderală inexplicabilă sau compresia pe căi respiratorii, digestive ori urinare. Confuzia principală este cu „malign”, termen care indică potențial invaziv și metastatic.