Bolusul intravenos este administrarea unei cantități stabilite de medicament sau soluție direct într-o venă, într-un interval scurt, pentru obținerea unui efect rapid. Se folosește în situații în care concentrația plasmatică trebuie atinsă repede: analgezice în durere acută, antiemetice, sedative, diuretice, medicamente de urgență, substanțe de contrast sau doze inițiale înaintea unei perfuzii continue. Administrarea se face prin branulă periferică, cateter venos central sau port, în funcție de substanță, starea pacientului și protocolul secției.
Pregătirea presupune verificarea prescripției: denumire, doză, concentrație, diluție, ritm de administrare, compatibilitate cu perfuzia existentă și eventuale contraindicații. Unele medicamente se administrează lent, în 2–5 minute sau mai mult, chiar dacă sunt numite bolus, deoarece injectarea prea rapidă poate produce hipotensiune, aritmii, depresie respiratorie, greață, senzație de căldură sau iritație venoasă. Se verifică permeabilitatea căii venoase prin reflux sau spălare cu ser fiziologic, iar după administrare se poate face flush conform protocolului pentru a evita stagnarea medicamentului în tubulatură.
Asistentul medical monitorizează pacientul înainte, în timpul și după bolus: tensiune arterială, puls, saturație, nivel de conștiență, durere, reacții alergice, extravazare sau flebită. Se oprește administrarea și se anunță medicul dacă apar dispnee, erupție, edem facial, bradicardie, durere toracică, scădere marcată a tensiunii ori alterarea stării generale. Bolusul intravenos nu este același lucru cu perfuzia; perfuzia curge pe durată mai lungă, în timp ce bolusul introduce doza concentrată într-un timp scurt și necesită control strict al vitezei.