Canula nazală este un dispozitiv de oxigenoterapie cu două mici prelungiri care se așază în narine și permit administrarea unui flux scăzut sau moderat de oxigen. Este folosită frecvent la pacienți cu dispnee ușoară, saturație scăzută, boli respiratorii cronice sau în perioada de supraveghere postoperatorie. Avantajul principal este toleranța bună: pacientul poate vorbi, bea apă și tuși mai ușor decât cu o mască facială.
În practică, fluxul se setează conform prescripției și se verifică la sursa de oxigen, nu doar pe tubulatură. Canula se poziționează cu vârfurile orientate corect în narine, tubul se fixează confortabil după urechi sau sub bărbie, iar pielea se inspectează pentru iritații. La fluxuri mai mari poate apărea uscăciune nazală, epistaxis sau disconfort; umidificarea se folosește conform protocolului unității și indicației medicale.
Asistentul urmărește saturația, frecvența respiratorie, efortul ventilator, culoarea tegumentelor și starea de conștiență. Se raportează agravarea dispneei, cianoză, somnolență, confuzie, durere toracică sau scăderea saturației în ciuda oxigenului administrat. Canula nazală nu este potrivită pentru orice insuficiență respiratorie severă; în situații acute poate fi necesară mască cu debit mai mare, ventilație non-invazivă sau intervenție de urgență. Nu se confundă cu sonda nazogastrică, care are scop digestiv.