Cartilajul este un țesut conjunctiv specializat, rezistent și flexibil, format din celule numite condrocite și o matrice bogată în colagen, proteoglicani și apă. Nu are vascularizație proprie ca osul, de aceea se hrănește lent prin difuziune din lichidul sinovial sau din țesuturile din jur. Se găsește pe suprafețele articulare, în pavilionul urechii, nas, laringe, trahee, bronhii și la nivelul cartilajelor costale. Rolul lui este de amortizare, alunecare, menținerea formei și susținerea unor structuri moi.
Există trei tipuri principale: cartilaj hialin, cel mai frecvent, prezent în articulații, trahee și cartilaje costale; cartilaj elastic, prezent în ureche și epiglotă; cartilaj fibros, foarte rezistent, întâlnit în discurile intervertebrale, meniscuri și simfiza pubiană. În articulații, cartilajul permite mișcarea netedă a capetelor osoase și reduce frecarea. Când se degradează, ca în artroză, apar durere mecanică, redoare, cracmente, limitarea mobilității și dificultăți la mers, urcat scări sau ridicat de pe scaun.
Pentru asistentul medical, termenul este util în ortopedie, reumatologie, recuperare și îngrijirea vârstnicului. Se urmăresc durerea, tumefacția articulară, amplitudinea mișcărilor, capacitatea de sprijin, riscul de cădere și respectarea indicațiilor de repaus relativ sau kinetoterapie. Cartilajul se vindecă greu după traumatisme deoarece este slab vascularizat; de aceea leziunile de menisc, condropatiile și artroza necesită monitorizare și educație privind greutatea corporală, mișcarea dozată și protejarea articulației. Se raportează rapid blocajul articular, deformarea după traumatism, durerea cu febră sau imposibilitatea sprijinului.