Coagularea este mecanismul fiziologic prin care organismul limitează pierderea de sânge după lezarea unui vas. Procesul începe cu vasoconstricție și aderarea trombocitelor la zona afectată, apoi continuă prin activarea factorilor de coagulare care formează fibrina. Fibrina stabilizează dopul plachetar și transformă sângerarea activă într-un cheag organizat. Ficatul produce mulți factori de coagulare, iar vitamina K este necesară pentru sinteza unor factori importanți.
Asistentul întâlnește coagularea în recoltări, injecții, intervenții chirurgicale, tratamente anticoagulante și monitorizarea pacienților cu risc hemoragic sau trombotic. Se urmăresc sângerările gingivale, epistaxisul, echimozele, hematuria, melena, sângerarea la locul puncției, dar și semnele de tromboză: durere și edem unilateral la gambă, dispnee bruscă, durere toracică sau deficit neurologic acut. Analizele relevante includ hemograma cu trombocite, INR, timp de protrombină, APTT, fibrinogen și D-dimeri, în funcție de context.
Coagularea nu este același lucru cu hemostaza completă: hemostaza include și răspunsul vascular și plachetar. De asemenea, coagularea excesivă poate fi periculoasă, ducând la tromboze, embolii sau coagulare intravasculară diseminată. Se raportează imediat sângerarea abundentă, scăderea tensiunii, paloarea, tahicardia, alterarea stării de conștiență, apariția petesiilor extinse sau orice simptom neurologic nou la pacient anticoagulat.