Diabetul insipid central este o tulburare în care hipotalamusul sau hipofiza posterioară nu produc ori nu eliberează suficient hormon antidiuretic, numit și vasopresină. Acest hormon ajută rinichiul să rețină apa. Când lipsește, pacientul elimină cantități foarte mari de urină diluată și dezvoltă sete intensă. Afecțiunea nu este același lucru cu diabetul zaharat: glicemia poate fi normală, iar problema principală este reglarea apei, nu metabolismul glucozei.
Cauzele pot include traumatisme craniene, intervenții neurochirurgicale, tumori hipotalamo-hipofizare, inflamații, infecții, boli infiltrative sau forme idiopatice. Manifestările importante sunt poliuria, nicturia, polidipsia, uscăciunea mucoaselor, oboseala, iritabilitatea și riscul de deshidratare. La pacienții care nu pot bea singuri, cum sunt cei confuzi, sedați sau postoperator, dezechilibrul se poate agrava rapid, cu hipernatremie și alterarea stării neurologice.
În îngrijire, asistentul măsoară diureza, notează aportul de lichide, urmărește greutatea, tensiunea arterială, pulsul, starea mucoaselor și rezultatele sodiului seric sau osmolalității dacă sunt disponibile. Administrarea de desmopresină se face conform prescripției, cu atenție la supracorectare și retenție de apă. Confuzia frecventă este cu diureza osmotică din diabetul zaharat sau cu consumul compulsiv de apă. Somnolența, hipotensiunea, febra, imposibilitatea de hidratare, convulsiile sau modificările bruște ale diurezei trebuie comunicate imediat.