Durerea este o experiență senzorială și emoțională neplăcută, produsă de o leziune reală sau posibilă a țesuturilor. Poate fi acută, cu debut recent și rol de semnal de alarmă, sau cronică, atunci când persistă peste perioada obișnuită de vindecare. În practică se descrie după localizare, intensitate, caracter și durată: înțepătoare, pulsatilă, colicativă, arsătoare, constrictivă sau surdă. Durerea toracică apăsătoare, durerea abdominală bruscă, cefaleea severă nou apărută și durerea asociată cu deficit neurologic sunt exemple care cer evaluare rapidă.
Pentru asistentul medical, evaluarea durerii începe cu întrebări simple și repetabile: unde doare, când a început, ce o agravează sau o ameliorează, cât de puternică este pe o scală de la 0 la 10 și ce simptome o însoțesc. La pacienții care nu pot comunica, se urmăresc grimasa, poziția antalgică, agitația, transpirațiile, tahicardia, tensiunea arterială crescută sau retragerea la atingere. Răspunsul la analgezice se verifică după administrare, la intervalul potrivit căii folosite.
Durerea nu este identică cu sensibilitatea locală, disconfortul ușor sau anxietatea, deși acestea pot coexista. Se raportează prompt durerea intensă, progresivă, însoțită de dispnee, paloare, confuzie, febră, rigiditate abdominală, sângerare, scăderea diurezei sau modificarea stării de conștiență. O consemnare utilă include scorul durerii, sediul, iradierea, semnele asociate, intervențiile efectuate și efectul lor observabil.