Edemul pulmonar este acumularea anormală de lichid în interstițiul pulmonar și în alveole, ceea ce împiedică oxigenarea eficientă a sângelui. Cel mai frecvent este cardiogen, apărând în insuficiența ventriculară stângă, infarct miocardic, puseu hipertensiv sau valvulopatii. Poate fi și non-cardiogen, de exemplu în sepsis, aspirație, traumatisme, pancreatită, reacții toxice sau sindrom de detresă respiratorie acută. Este o urgență deoarece respirația se poate deteriora rapid.
Manifestările tipice sunt dispnee intensă, ortopnee, anxietate, tuse cu spută spumoasă uneori rozată, transpirații reci, tahicardie, raluri umede la auscultație și saturație scăzută. Pacientul poate sta în poziție șezândă, sprijinit în mâini, cu senzație de sufocare. În forme severe apar cianoză, confuzie, epuizare respiratorie și hipotensiune. Diferențierea de un simplu episod de bronșită sau astm se face prin context, examen clinic, saturație, radiografie, ECG și analize.
Rolul asistentului este esențial în primele minute: poziționarea pacientului cu toracele ridicat, monitorizarea funcțiilor vitale, pulsoximetrie, pregătirea oxigenoterapiei sau a ventilației non-invazive, acces venos și administrarea tratamentului prescris. Se anunță imediat medicul la agravarea dispneei, scăderea saturației, spută rozată, durere toracică, aritmii sau alterarea conștienței. Diureza, bilanțul hidric și răspunsul la tratament trebuie urmărite atent, mai ales la pacienții cu insuficiență cardiacă sau renală.