Fenitoina este un antiepileptic care stabilizează membrana neuronală prin blocarea canalelor de sodiu dependente de voltaj. Este folosită în special pentru crize focale și crize tonico-clonice, inclusiv în unele situații de status epilepticus după tratamentul inițial, conform protocoalelor medicale. Nu este tratament de elecție pentru toate tipurile de epilepsie și poate agrava unele crize generalizate non-convulsive, motiv pentru care indicația trebuie respectată strict.
Medicamentul are interval terapeutic îngust și farmacocinetică particulară: creșteri mici ale dozei pot duce la acumulare și toxicitate. Reacțiile adverse importante includ nistagmus, ataxie, amețeală, somnolență, diplopie, greață, hiperplazie gingivală, erupții cutanate și, rar, reacții severe precum sindrom Stevens-Johnson sau afectare hepatică. Administrarea intravenoasă necesită prudență, deoarece poate provoca hipotensiune și tulburări de ritm; extravazarea poate irita sever țesuturile.
În îngrijirea pacientului, asistentul verifică ora și calea de administrare, observă controlul crizelor și urmărește semnele de supradozaj: mers nesigur, vorbire neclară, mișcări oculare anormale, confuzie sau sedare accentuată. Igiena orală și controlul stomatologic sunt importante la tratamentul cronic, din cauza riscului de creștere gingivală. Apariția unei erupții extinse, febrei, icterului, convulsiilor repetate sau depresiei respiratorii se raportează fără întârziere. Fenitoina nu se oprește brusc la pacientul epileptic fără recomandare medicală, deoarece poate favoriza reapariția crizelor.