Fibroza reprezintă formarea excesivă de țesut conjunctiv bogat în colagen într-un organ sau într-o zonă lezată. Este, în esență, un proces de cicatrizare exagerată sau persistentă, apărut după inflamație cronică, infecții, ischemie, toxice, iradiere, traumatisme sau boli autoimune. Țesutul fibros este mai rigid decât țesutul normal și poate modifica arhitectura organului, reducând elasticitatea, vascularizația și funcția locală. Exemple importante sunt fibroza pulmonară, fibroza hepatică din hepatitele cronice sau alcool, fibroza renală și fibroza după arsuri ori intervenții chirurgicale.
Manifestările depind de organul afectat. În plămân pot apărea dispnee progresivă, tuse seacă și hipoxemie; în ficat, oboseală, hepatomegalie sau semne de ciroză; la nivel cutanat, pielea devine îngroșată, aderentă și mai puțin mobilă. Asistentul observă limitarea funcțională, toleranța la efort, culoarea tegumentelor, edemele, durerea, aspectul cicatricilor și răspunsul la tratament. În îngrijirea plăgilor, prevenirea infecției, mobilizarea corectă și respectarea indicațiilor de compresie sau kinetoterapie pot limita sechelele fibroase.
Fibroza nu înseamnă întotdeauna tumoră și nu este sinonimă cu inflamația activă, deși poate urma unei inflamații. Este importantă diferențierea de scleroză, cicatrice simplă sau aderențe, după localizare. Se raportează rapid agravarea dispneei, scăderea saturației, icterul, ascita, edemele importante, durerea intensă sau rigiditatea progresivă care afectează respirația, mersul, alimentația ori mobilitatea unei articulații.