Hipertermia este creșterea temperaturii corporale peste limitele normale din cauza acumulării de căldură sau a incapacității organismului de a o elimina. Spre deosebire de febră, în care centrul termoreglării își ridică set-point-ul ca răspuns la infecție sau inflamație, în hipertermie organismul se supraîncălzește fără control termic eficient. Poate apărea în expunere la căldură, efort intens, deshidratare, insolație, sindrom neuroleptic malign, hipertermie malignă anestezică sau intoxicații cu substanțe stimulante.
Semnele depind de severitate: tegumente calde, transpirații abundente sau, în forme grave, piele uscată, cefalee, amețeală, greață, crampe musculare, tahicardie, hipotensiune, confuzie, convulsii sau pierderea conștienței. Temperatura foarte mare poate afecta creierul, rinichii, ficatul și coagularea, deci nu este doar un disconfort termic. La vârstnici, copii mici, pacienți imobilizați sau persoane care primesc medicamente ce reduc transpirația, semnele pot progresa rapid. Hipertermia se diferențiază de febra infecțioasă prin contextul de supraîncălzire, răspunsul slab la antitermice și necesitatea răcirii active.
Asistentul medical măsoară temperatura corect, evaluează starea neurologică, pulsul, tensiunea, hidratarea și expunerea la surse de căldură. Intervențiile urgente pot include mutarea pacientului într-un mediu răcoros, îndepărtarea hainelor în exces, aplicarea de comprese reci, ventilare, hidratare conform indicației și pregătirea pentru tratament de urgență. Se raportează imediat confuzia, convulsiile, temperatura foarte mare, rigiditatea musculară după anestezie sau medicamente antipsihotice și semnele de șoc. În prevenție contează hidratarea, evitarea efortului în caniculă și supravegherea pacienților vulnerabili.