Imobilizarea la pat înseamnă reducerea majoră sau imposibilitatea mobilizării pacientului, temporar sau prelungit, din cauza unei boli acute, intervenții chirurgicale, fracturi, paralizii, stare critică, durere severă sau epuizare. Nu este doar o poziție de repaus, ci o situație cu efecte asupra întregului organism. În câteva ore sau zile pot apărea stază venoasă, scăderea ventilației bazale, constipație, retenție urinară, hipotensiune ortostatică, atrofie musculară, redoare articulară și risc crescut de escare.
Îngrijirea pacientului imobilizat include schimbarea poziției la intervale stabilite, protejarea proeminențelor osoase, mobilizări pasive sau active asistate, exerciții respiratorii, hidratare, alimentație adecvată și supravegherea eliminărilor. Asistentul verifică tegumentele din zonele de presiune, culoarea și temperatura membrelor, durerea la nivelul gambelor, apariția edemelor, tusea ineficientă, dispneea sau saturația scăzută. Patul trebuie menținut curat, uscat, fără cute, iar pacientul trebuie poziționat astfel încât să respire ușor și să poată solicita ajutor.
Imobilizarea la pat se confundă uneori cu repausul recomandat după o procedură minoră, dar riscurile cresc când durata este mare sau pacientul este vârstnic, malnutrit, diabetic, incontinent ori cu tulburări neurologice. Se raportează rapid durere toracică, dispnee bruscă, hemoptizie, semne de tromboză venoasă, febră, confuzie nou apărută, escare incipiente sau imposibilitatea de a urina.