Inapetența înseamnă reducerea poftei de mâncare sau lipsa dorinței de a consuma alimente. Poate fi temporară, de exemplu în viroze, febră, durere, greață sau stres, dar poate deveni semn important în boli digestive, infecții cronice, depresie, insuficiență cardiacă, boală renală, neoplazii sau reacții adverse medicamentoase. La copil, vârstnic și pacientul fragil, inapetența prelungită poate duce rapid la scădere ponderală, deshidratare, deficit proteic și întârzierea vindecării.
Evaluarea practică urmărește de cât timp pacientul mănâncă mai puțin, ce alimente refuză, dacă există greață, vărsături, disfagie, dureri abdominale, constipație, diaree, febră, modificări ale gustului sau probleme dentare. Este importantă diferențierea de anorexie ca simptom sever sau tulburare de comportament alimentar. Inapetența poate fi și consecința mediului: mirosuri neplăcute, poziție incomodă la masă, singurătate, dietă nepotrivită cultural sau lipsa ajutorului la alimentare.
Asistentul medical urmărește aportul alimentar real, consumul de lichide, greutatea, semnele de deshidratare și toleranța la mesele oferite. Pot fi utile porții mici și dese, alimentație la temperatura preferată, igiena cavității bucale înainte de masă, poziționare corectă și controlul durerii sau greței conform prescripției. Se raportează rapid refuzul complet al alimentelor și lichidelor, scăderea ponderală, vărsăturile repetate, confuzia, semnele de hipoglicemie sau suspiciunea de disfagie cu risc de aspirație.