Inflamația este reacția de apărare a organismului la o agresiune, precum infecție, traumatism, arsură, corp străin, ischemie sau iritant chimic. Scopul ei este limitarea leziunii, distrugerea agentului cauzal și inițierea vindecării. La nivel local apar dilatarea vaselor, creșterea permeabilității capilare și migrarea leucocitelor către zona afectată. Semnele clasice sunt roșeața, căldura locală, tumefierea, durerea și limitarea funcției, dar intensitatea lor diferă în funcție de organ și de cauza inflamației.
Inflamația poate fi acută, cu debut rapid și evoluție de zile, ca în abces, amigdalită sau entorsă, ori cronică, persistentă luni sau ani, ca în artrita reumatoidă, boala inflamatorie intestinală sau unele dermatite. În infecții poate fi însoțită de febră, frison, secreții purulente și creșterea markerilor biologici precum leucocitele sau proteina C reactivă. Nu orice inflamație este infecție: o arsură solară, o reacție alergică sau o boală autoimună pot produce inflamație fără bacterii.
Asistentul observă localizarea, dimensiunea, culoarea, temperatura, durerea, secrețiile și evoluția zonei inflamate, respectând tehnica aseptică la pansamente. Sunt importante monitorizarea temperaturii, hidratarea, confortul pacientului și administrarea corectă a tratamentului prescris: antiinflamatoare, antibiotice, corticoterapie sau măsuri locale, după indicație. Se raportează rapid extinderea roșeții, durerea disproporționată, febra înaltă, dungi roșii pe traiect limfatic, puroiul abundent, alterarea stării generale sau inflamația apărută la pacient imunodeprimat.