Miocardul este țesutul muscular al inimii, situat între endocard, stratul intern, și epicard, stratul extern. Este format din fibre musculare cardiace specializate, capabile să se contracte ritmic și coordonat. Prin contracția miocardului, sângele este împins din atrii în ventricule și apoi din ventricule către plămâni și restul organismului. Miocardul ventriculului stâng este mai gros decât cel al ventriculului drept, deoarece trebuie să pompeze sângele în circulația sistemică, la presiune mai mare.
Funcționarea miocardului depinde de oxigenarea asigurată prin arterele coronare, de echilibrul electrolitic și de sistemul de conducere al inimii. Când irigarea coronariană scade, pot apărea ischemie și infarct miocardic. Inflamația mușchiului inimii se numește miocardită, iar îngroșarea sau dilatarea anormală a acestuia poate duce la cardiomiopatie și insuficiență cardiacă. Semnele care sugerează suferință miocardică includ durere toracică, dispnee, transpirații reci, palpitații, oboseală marcată, edeme și toleranță scăzută la efort.
În îngrijirea pacienților cardiaci, asistentul urmărește pulsul, tensiunea arterială, saturația, ritmul cardiac pe monitor, diureza, durerea și semnele de congestie pulmonară. Miocardul nu trebuie confundat cu pericardul, care este învelișul inimii, sau cu endocardul, care căptușește cavitățile. Se raportează imediat durerea toracică nouă sau prelungită, modificările de ritm, hipotensiunea, dispneea bruscă, cianoza, sincopa și scăderea diurezei, deoarece pot indica afectare acută a funcției de pompă.