Rehidratarea este procesul prin care se corectează deficitul de apă și electroliți al organismului. Este necesară după pierderi prin diaree, vărsături, febră, transpirații abundente, arsuri, poliurie sau aport redus de lichide. Deshidratarea poate fi ușoară, moderată sau severă, iar semnele urmărite includ sete intensă, mucoase uscate, pliu cutanat persistent, oligurie, urină concentrată, tahicardie, hipotensiune, somnolență sau confuzie.
Rehidratarea orală este preferată când pacientul poate înghiți și nu varsă repetat. Se folosesc soluții de rehidratare orală care conțin apă, glucoză și săruri în proporții adecvate, administrate în cantități mici și dese. Apa simplă poate ameliora setea, dar nu corectează suficient pierderile de sodiu și potasiu în diaree severă. La copii, vârstnici și pacienți fragili, supravegherea este atentă deoarece dezechilibrele se instalează rapid.
Rehidratarea intravenoasă se indică atunci când deshidratarea este severă, există șoc, alterarea stării de conștiență, vărsături incoercibile sau imposibilitatea administrării orale. Asistentul medical monitorizează tensiunea, pulsul, diureza, greutatea, bilanțul hidric, aspectul tegumentelor și locul perfuziei. Se raportează urgent lipsa diurezei, hipotensiunea persistentă, semnele de edem pulmonar, agravarea confuziei sau convulsiile. Rehidratarea se diferențiază de simpla hidratare preventivă: aici se urmărește corectarea unei pierderi deja produse.