Vaccinarea este administrarea unui vaccin cu scopul de a pregăti sistemul imunitar să recunoască un agent infecțios fără ca persoana să facă boala în forma ei naturală. Vaccinul poate conține microorganisme inactivate sau atenuate, fragmente antigenice, toxoizi, vectori virali sau material genetic care determină producerea unui antigen. După vaccinare, organismul formează anticorpi și celule de memorie, astfel încât răspunsul la o expunere ulterioară este mai rapid și mai eficient.
Vaccinarea poate fi de rutină, conform calendarului național, sau indicată în situații speciale: sarcină, boli cronice, vârstă înaintată, expunere profesională, călătorii, focare epidemice sau profilaxie postexpunere. Exemplele uzuale includ vaccinarea împotriva hepatitei B, tetanosului, rujeolei, difteriei, gripei, pneumococului, HPV sau COVID-19. Contraindicațiile și precauțiile depind de tipul vaccinului: reacție anafilactică anterioară, imunodepresie severă pentru unele vaccinuri vii, febră înaltă sau boală acută importantă.
În practică, asistentul verifică identitatea pacientului, indicația, consimțământul, antecedentele alergice, termenul de valabilitate, lanțul frigorific și calea corectă de administrare. După injectare se supraveghează reacțiile locale, febra, lipotimia și semnele rare de anafilaxie, cu trusă de urgență disponibilă. Educația pacientului include explicarea reacțiilor obișnuite, schema de rapel și importanța prezentării rapide la medic pentru dificultăți respiratorii, edem facial, erupție generalizată, febră foarte mare sau stare generală sever alterată.