Wheezing-ul este un zgomot respirator muzical, șuierător, auzit mai ales în expir, produs când aerul trece prin bronhii îngustate sau inflamate. Poate fi perceput cu stetoscopul, dar în formele evidente se aude și de la distanță. Mecanismul apare prin bronhospasm, edem al mucoasei, secreții vâscoase sau compresie asupra căilor aeriene. Este întâlnit frecvent în astm bronșic, bronșiolită, BPOC, reacții alergice, infecții respiratorii, aspirație de corp străin sau insuficiență cardiacă cu congestie pulmonară.
Pentru asistentul medical, wheezing-ul trebuie corelat cu frecvența respiratorie, saturația oxigenului, efortul de respirație, tirajul intercostal, culoarea tegumentelor și capacitatea pacientului de a vorbi în propoziții. La copil, apariția bruscă după masă sau joacă poate sugera aspirație. La adultul cu astm cunoscut, wheezing-ul însoțit de dispnee, tuse seacă și senzație de constricție toracică poate indica o criză obstructivă. Absența wheezing-ului la un pacient foarte dispneic nu este liniștitoare: poate însemna flux de aer foarte redus.
Îngrijirea include poziționarea în șezut sau semișezut, evaluarea rapidă a permeabilității căilor aeriene, administrarea oxigenului și a bronhodilatatoarelor conform prescripției, precum și supravegherea răspunsului după nebulizare sau inhalator. Se raportează urgent cianoza, saturația scăzută persistent, confuzia, epuizarea respiratorie, retracțiile marcate sau deteriorarea rapidă. Termenul nu este sinonim cu ralurile umede; acestea sugerează mai degrabă lichid sau secreții în alveole și bronhii mici.