Legea asistenților medicali – Ce legislație trebuie să cunoască un asistent?

legea asistentilor MEDICALI PAGINADENURSING

Legea asistenților medicali

Profesia de asistent medical se supune unei legislații la nivel național. Exercitarea acestei profesii se supune unor norme, pe care orice asistent medical trebuie să le cunoască astfel încât să practice această meserie conform cadrului legal.

Ce legi trebuie să respecte și să cunoască un asistent medical? 

Care este cadrul legislativ al profesiei de asistent medical în România?

Care sunt drepturile și obligațiile asistentului medical?

Iată cele mai importante acte normative pe care un asistent trebuie să le cunoască:

  1. Ordonanța de urgența nr. 144/2008 privind exercitarea profesiei de asistent medical generalist, a profesiei de moaşă şi a profesiei de asistent medical, precum şi organizarea şi funcţionarea Ordinului Asistenţilor Medicali
    Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România.  Profesia de asistent medical generalist, profesia de moaşă şi profesia de asistent medical se exercită, pe teritoriul României, în condiţiile Ordonanţei de mai sus, de către persoanele fizice posesoare ale unui titlu oficial de calificare în profesia de asistent medical generalist, în profesia de moaşă şi, respectiv, de asistent medical.
  2. Ordinul ministrului sănătății nr. 1142 din 3 octombrie 2013 privind aprobarea procedurilor de practică pentru asistenţii medicali generalişti. Acest ordin conține toate procedurile pe care un asistent medical le poate efectua și protocolul care trebuie să fie urmat. Spitalele angajatoare pot avea regulamente și protocoale interne.
  3. Legea nr.46 din 21 ianuarie 2003 – Legea drepturilor pacientului, cu modificările şi completările ulterioare. În acest act normativ se stabilesc drepturile pacientului și orice asistent medical trebuie să cunoscă conținutul acestei legi pentru a respecta aceste drepturi. 
  4. Ordinul ministrului sănătății nr. 961/2016 – Norme tehnice privind curăţarea, dezinfecţia şi sterilizarea în unităţile sanitare publice şi private, tehnicii de lucru şi interpretare pentru testele de evaluare a eficienţei procedurii de curăţenie şi dezinfecţie, procedurilor recomandate pentru dezinfecţia mâinilor, în funcţie de nivelul de risc, metodelor de aplicare a dezinfectantelor chimice în funcţie de suportul care urmează să fie tratat şi a metodelor de evaluare a derulării şi eficienţei procesului de sterilizare, cu modificările şi completările ulterioare.
  5. Ordin ministrului nr. 1101/ 2016 privind aprobarea Normelor de supraveghere, prevenire şi limitare a infecţiilor asociate asistenţei medicale în unităţile sanitar.
  6. Statutul Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România.
  7. Codului de etica și deontologie al asistentului medical generalist, al moașei și al asistentului medical din România.

Profesia de asistent medical în Romania are la baza aceste acte normative. Pentru ocuparea oricărui loc de muncă în sistemul de stat sau privat, pe lângă noțiunile teoretice si practice de nursing, tehnici, patologie, asistentul medical trebuie să cunoască și să respecte aceste legi pentru a își putea exercita profesia, dar și pentru a își cunoaște drepturile, limitele atât ale sale, cât și ale pacientului sau ale locului de muncă.

Vezi și:

Cum devin membru OAMGMAMR 

Cum obțin avizul de liberă practică

Cărți necesare asistenților medicali

Pagina de Nursing Plus

Transformă telefonul tău într-un instrument real de învățare. Instalează aplicația 𝐏𝐚𝐠𝐢𝐧𝐚 𝐝𝐞 𝐍𝐮𝐫𝐬𝐢𝐧𝐠 𝐏𝐥𝐮𝐬! Tot ce iubești la Pagina de Nursing este acum într-o singură aplicație, 𝐝𝐢𝐫𝐞𝐜𝐭 𝐩𝐞 𝐭𝐞𝐥𝐞𝐟𝐨𝐧𝐮𝐥 𝐭ă𝐮, mai rapid, mai simplu și fără reclame.