Nevoia de a se realiza

Nevoia de a se realiza și a fi util este o necesitate a oricărui individ de a înfăptui activităţi care-i permit satisfacerea nevoilor sau să fie util celorlalţi.

Independență în satisfacerea nevoii de a se realiza

Fiinţa umană simte dorinţa de a înfăptui lucruri care corespund idealurilor sale.

Relaţiile necorespunzătoare între cei care lucrează în cadrul aceluiaşi serviciu sau şef – subaltern pot genera starea de devalorizare, inutilitate, deoarece individul are nevoie de consideraţie, dragoste, stimă şi respect reciproc în activitatea pe care o desfăşoară.

Capacitatea individului de a se realiza este unică şi necesară pe tot parcursul vieţii.

Factorii care influenţează satisfacerea nevoii

Factori biologici

•Vârsta şi creşterea

Activitatea dominantă a copilului este jocul. Acesta permite copilului să se dezvolte, să cunoască mai adânc lumea înconjurătoare şi să se integreze în societate. Prin joc el reuşeşte să cunoască.

Jocul influenţează toate aspectele dezvoltării copilului, percepţie, memorie, imaginaţie, gândire, sentimente, interese, voinţă. Se practică jocuri colective, jocuri în care apar conducători şi conduşi şi care dau posibilitatea de afirmare.

Preadolescenta este vârsta când însemnate sunt relaţiile lui cu societatea. Activitatea dominantă este învăţătura, dar copilul preadolescent participă şi la jocuri. Sunt preferate jocurile de echipă, de întrecere, care cer inventivitate, dârzenie, dăruire.

Specifică vârstei este imaginaţia creatoare ca formă de afirmare a personalităţii proprii. Conştiinţa de sine se afirmă puternic, începe să cunoască, observând pe alţii şi comparându-se cu ei. Este mai critic faţă de altii decât faţă de sine.

Adolescenţa – experienţa, nivelul intelectual şi experienţa socială permit o mai mare independenţă în atingerea şi conducerea unor activităţi, dar şi responsabilităţi pentru faptele săvârşite.

Adolescenţa este vârsta formării unui ideal în viaţă, a proiectării personalităţii adolescentului în viitor; el este capabil să lupte pentru realizarea acestora. Se autoapreciază mai corect, începe să suporte criticile, să ţină cont de punctul de vedere al altora.

Maturitatea – adultul, care joacă mai multe roluri în societate, este pus în valoare pe măsura alegerii acestora şi a satisfacţiei pe care aceste roluri le dau aspiraţiilor lui. Interesul şi pasiunea faţă de muncă, atingerea scopului propus, reprezintă un puternic factor de bucurie.

Persoanele în vârstă pot, de asemenea, să-şi pună în valoare activităţile pe care le înfăptuiesc conform gusturilor şi posibilităţilor fizice, folosind experienţa acumulată. Este unul din cei mai importanţi factori ai longevităţii.

• Constituţia şi capacităţile fizice.

Indivizii trebuie să-şi aleagă activităţile care să le permită să se realizeze în concordanţă cu constituţia şi capacităţile fizice, încredinţarea unor mari răspunderi sau activităţi ce solicită eforturi deosebite unor persoane nepotrivite pentru astfel de sarcini, le copleşesc şi este cauza majoră a oboselii fizice şi nervoase.

Psihologici

• Emoţiile.

Apar în cadrul activităţilor pe care le desfăşoară individul şi presupun evaluarea, acordarea de semnificaţie valorică activităţilor desfăşurate. Bucuria, entuziasmul, speranţa, plăcerea şi bunăstarea influenţează satisfacerea acestor nevoi.

Sociologici

• Cultura.

În funcţie de cultură, indivizii îşi aleg o profesie care să le permită afirmarea prin folosirea cunoştinţelor acumulate.

• Rolurile sociale.

Individul are libertatea alegerii studiilor şi a muncii sale, se poate realiza deplin în funcţie de normele sociale. De asemenea, individul se realizează în funcţie de rolurile pe care le joacă în societate pe măsura pregătirii sale, a voinţei şi a dorinţei de a-şi asigura menţinerea acestor roluri.

Manifestări de independenţă

Autonomia

– funcţionarea optimă a mecanismelor fiziologice, în raport cu tipul constituţional;
-activitatea optimă a funcţiilor fiziologice în raport cu constituţia individului;
-dezvoltarea armonioasă, integritatea fizică şi psihică permit optarea pentru orice gen de activitate şi îndeplinirea rolurilor sociale;

Manifestări de satisfacţie

– manifestarea bucuriei şi a fericirii;
– activitatea pozitivă (stările de satisfacţie, mulţumire, bucurie, entuziasm, dragoste, caritate) este de obicei creatoare, sursa sănătăţii organice şi psihice, deoarece se asociază cu creşterea energiei vitale, cu crearea unei atmosfere de destindere;

Autocritica

– tendinţa de a lua hotărâri pe baza chibzuinţei proprii, ca formă de exprimare a independenţei voinţei, se conjugă cu adoptarea unei atitudini critice faţă de ideile şi acţiunile proprii şi cu receptivitatea faţă de opiniile celor din jur.

Luarea de decizii

– rapiditatea cu care persoana deliberează într-o situaţie complexă şi urgentă şi adoptă hotărârea cea mai potrivită;

Stima de sine

– aprecierea obiectivă a capacităţilor, a trăsăturilor caracteriale predominante prin comparaţie cu alţii; o trăsătură a cunoaşterii de sine este demnitatea; demnitatea înseamnă conştiinţa propriei valori în condiţiile respectului faţă de alţii, a neacceptării înjosirii şi a puterii de a adopta decizii;

Imaginea de sine pozitiva

– este satisfăcut de imaginea sa, se consideră în stare de sănătate;
– la copii apar comportamente legate de stadiul de dezvoltare şi comportamente faţă de un succes şcolar, în timpul unei activităţi operative, în timpul unor servicii făcute altora;

Conceptul de sine

– este conştient de valoarea şi capacitatea sa; – imaginea de sine;

Valorizarea propriei munci

– la adulţi se dezvoltă comportamente legate de munca prestată, valorizarea prin muncă, participarea la luarea deciziilor, satisfacţia faţă de recunoaşterea activitătii de către superiori, faţă de condiţiile de lucru, promovarea, ambiţia, motivaţia. Stăpânirea diferitelor roluri sociale: valorizarea faţă de aceste roluri, valorizarea faţă de împlinirea sarcinilor;

Comportamentul (legat de stadiul de dezvoltare)

• Copilul

Mulţumire faţă de un succes şcolar.

– Aprecierile pe care le fac învăţătorul/profesorul, părinţii, colegii asupra muncii lui îi provoacă emoţii puternice de bucurie şi satisfacţie şi-i stimulează voinţa de a se afirma;

Activităţi sportive:
– inventivitate, dârzenie, dăruire pentru reuşita echipei;

Activitate pe plan social, familial:
– îşi dă seama că munca depusă este importantă, o îndeplineşte cu seriozitate, răspundere ;

• Adulţi și persoane în vârstă.

Dragoste faţă de muncă:

– interesul faţă de muncă, dăruirea influenţează calitatea muncii şi capacitatea de a muncii;

Aprecierea muncii:

– munca trebuie să corespundă nivelului de pricepere şi pregătire, să fie în echilibru cu capacitatea individului. Bucuria rodului muncii, aprecierea colectivului şi condiţiile de lucru corespunzătoare – respectarea tuturor normelor igienice, aparatura corespunzătoare, colectiv în care predomină relaţiile de ajutor, respectul reciproc – sunt factori care stimulează activitatea ;

Ambiţia

– dorinţa arzătoare de a realiza cât mal mult în activitatea depusă;

Motivaţia

– totalitatea motivelor care-l determină să efectueze activităţi prin care să se realizeze;

Roluri sociale

– stăpânirea, punerea în valoare a acestor roluri, prin acţiuni care să determine satisfacţia realizării, a bunăstării (rolul în familie, la locul de muncă, în societate); apartenenţa la un grup social;

Folosirea timpului liber

– ocupaţie individuală care permite satisfacerea nevoii;
– exprimata prin apartenenţa la o grupare socială (culturală, sportivă, politică etc.) dau posibilitatea de a folosi propriile credinţe şi valori în preocupări plăcute şi utile;

Dependență în satisfacerea nevoii

Lipsa autonomiei persoanei duce la apariţia uneia din cele două probleme de dependenţă: devalorizarea sau neputinţa.

1. Devalorizarea

Devalorizarea este perceperea negativă a valorii şi a comportamentelor proprii.

Dacă o persoană are o imagine de sine modificată, ea percepe mediul înconjurător ca ostil, se simte blocată, ameninţată şi devalorizată, deoarece mediul şi anturajul nu răspund sau nu corespund cu valorile şi dorinţele individului.

Surse de dificultate – nevoia de a se realiza

Surse de ordin fizic

– diminuarea unei funcţii, handicap, lipsa de control a sfincterelor, neajuns fizic, obstacol pentru mişcări, durere;

Surse de ordin psihologic

– tulburări de gândire, anxietate, stres, pierderea imaginii de sine, pierdere – separare, situaţia de criză ;

Surse de ordin sociologic

– eşec profesional, conflict profesional, condiţie socială, legi şi reglementări în dezacord cu valorile individului, lipsa de cunoştinţe, insuficienta cunoaştere de sine, a altora, a mediului;

Manifestări de dependenţă

Sentiment de inferioritate şi de pierdere a imaginii de sine

– pacientul nu poate accepta noua stare în care se găseşte, modul cum arată, înfăţişarea sa;

Dificultatea în a participa la activităţi obişnuite sau noi

– starea de dependenţă în care se află nu-i permite participarea la activităţi;

Descurajare, depresie

– stare sufletească de tristeţe asociată cu nemulţumire ;

Sentimente de izolare, de inutilitate, de respingere

– îndepărtarea din colectiv, nefolosirea în diverse activităţi;

Incapacitatea de a trece peste dificultăţi

– nu poate depăşi anumite momente critice care i-au diminuat încrederea în sine;

Somnolenţă, pasivitate

– senzaţie de somn, indiferenţă la ce se întâmplă în jurul său ;

Agresivitate

– comportament provocator pus mereu pe ceartă;

Diminuarea motivaţiei, interesului, concentrării

– pacientul nu consideră necesar să efectueze activităţi, este dezinteresat, neatent;

Incapacitatea de a face ceea ce preferă să facă

– starea de dependenţă fizică, psihică sau socială nu-i permite pacientului efectuarea activităţilor preferate;

Disperare

– starea de deznădejde, dezolare, suferinţă deosebită;

Obsedare de problemele sale

– pacientul este preocupat în permanenţă de problemele sale, care au prioritate faţă de activitatea depusă, în vederea realizării;

Intervențiile asistentului medical – pacient cu sentiment de devalorizare

Obiective – Intervenţiile autonome şi delegate

Pacientul să fie conştient de propria sa valoare şi competenţă

– ascultă activ pacientul pentru a-i permite să-şi exprime sentimentele privind dificultatea de a se realiza;
– ajută pacientul să identifice motivele comportamentului său; apreciază posibilităţile fizice şi intelectuale;
– sesizează orice formă de interes pentru o anumită activitate şi-l antrenează în desfăşurarea ei;
– îndrumă spre acele activităţi care sunt atractive pentru pacient şi totodată utile;
– observă şi notează orice schimbare în comportamentul pacientului (depresie, satisfacţie);
– aplică tehnicile de îngrijire adaptate nevoilor pacientului;
– identifică cu pacientul factorii care o împiedica să se realizeze: familia, limite economice, starea de sănătate;

Pacientul să-şi recapete interesul faţă de sine şi de alţii

– cunoaşte aspiraţiile, sentimentele, interesele şi capacităţile pacientului;
– îl ajută în reevaluarea capacităţilor şi aspiraţiilor sale;
– îl susţine în stabilirea unor proiecte;
– ajută pacientul să se adapteze la noul rol pe care îl are sau la statutul său;
– îl ajută să realizeze o percepere justă a realităţii, să se integreze în colectiv;
– observă reacţiile de satisfacţie sau de nemulţumire ale pacientului;
– explică necesitatea cunoaşterii mediului în care trăieşte şi a celor din jur;

2.Neputinţa

Neputința este percepţia individului asupra lipsei de control a evenimentelor într-o situaţie dată.

Manifestări de dependenţă

Conflict personal

– incapacitatea pacientului de a da dovadă de comportamente adecvate faţă de rolurile profesionale alese sau impuse;
– se datorează conflictului dintre valorile individului şi normele sociale sau starea de sănătate;

Eşec profesional

– nu realizează sarcinile obligatorii impuse, care sunt legate de rolul profesional pe care l-a ales sau i s-a impus;

Dificultate în a lua decizii şi a controla evenimentele

– pacientul nu poate lua deciziile cele mai potrivite în timp util, nu poate cunoaşte şi corela evenimentele;

Apatie

– prezintă lipsă de interes faţă de activitatea impusă sau aleasă ;

Resemnare, supunere

– renunţă la activitatea sau funcţia pe care o deţine şi se complace în această situaţie ;

Docilitatea

– se supune cu uşurinţă unor decizii care nu-i aparţin;

Agresivitate

– caută prilej de ceartă în permanenţă, este provocator faţă de colectiv ;

Fatalitatea

– consideră că mersul lucrurilor în viaţă au fost influenţate în mod prestabilit de o forţă supremă; consecinţele sunt de neînlăturat, inevitabile;

Lipsa de ambiţie

– nu mai doreşte să-şi atingă scopul, să realizeze ceva anume;

Agasare

– stare de enervare, de iritare pe care pacientul o are în permanenţă sau periodic;

Tristeţe

– stare sufletească apăsătoare, însoţită de mâhnire, amărăciune;

Sentiment de inferioritate

– stare de dezavantaj pe care pacientul o percepe în comparaţie cu ceilalţi.

Intervenţiile asistentei medicale – pacient cu sentiment de neputinţă

Obiective – Intervenţiile autonome şi delegate

Pacientul să-şi recapete încrederea şi stima de sine

– identifică, prin observaţie şi conversaţie cu pacientul, cauza neputinţei sale şi situaţiile care îi provoacă sentimentul de inutilitate;
– câştigă încrederea pacientului prin modul său de comportament şi prin discuţiile purtate;
– îl ajută în cunoaşterea şi reevaluarea capacităţilor sale;
– îl consultă în planificarea activităţilor propuse;
– informează pacientul asupra dreptului său de a lua decizii care îl privesc;
– observă reacţiile pacientului la luarea deciziilor;
– îl convinge de importanţa lor şi de responsabilitatea ce-i revine .

Pacientul să poată realiza şi aprecia obiectiv activităţile sale

– orientează pacientul spre alte activităţi decât cele anterioare în raport cu capacităţile sale;
– ajută pacientul în recuperarea fizică, psihică pentru reducerea handicapurilor şi obţinerea independenţei;
– ajută pacientul să cunoască şi să-şi însuşească criteriile de control care-l ajută în aprecierea activităţii sale zilnice, a obiectivelor realizate, a idealurilor sale;
– observă obiectivitatea aprecierilor pacientului;
– notează orice modificare în comportamentul sau starea pacientului.

Rolul asistentei în promovarea unui concept pozitiv despre sine

Conceptul de sine – reprezintă percepţia subiectivă pe care o are o persoană despre ea însăşi din punct de vedere fizic, emoţional şi social;
-se exprimă prin comportament, cuvinte, sentimente ;

Componentele conceptului despre sine

-identitatea- se referă la unicitatea individului, obţinută în timpul fazei de socializare;
-imaginea corporală- este imaginea pe care un individ şi-o face despre propriul corp;
-stima de sine- este aprecierea valorii personale;
-performanţa rolului -este comportamentul prin care o persoană participă la un grup social;

Factori care afectează componentele conceptului despre sine

-identitatea:
– probleme sexuale;
– alcool, droguri;
– agresiune;
– spitalizare;
– separarea familială;
– imaginea corporală:
– alterarea funcţiilor senzoriale şi motrice;
– pierderea unui organ sau a unei funcţii;
– obezitatea;
– prezenţa unei cicatrice;
– stima de sine:
– incapacitate de satisfacere a nevoilor;
– eşecuri repetate;
– dependenţa de alţii;
– neglijenţa familiei, prietenilor, colegilor;
– agresiune;
– performanţa rolului;
– incapacitatea de a îndeplini un rol;
– izolare socială forţată;
– interdicţia de a îndeplini un rol pentru care eşti pregătit;

Reacţia pacientului cu un concept de sine perturbat

– evită conversaţia şi interacţiunea cu alţii;
– are aspect neîngrijit;
– îşi găseşte refugiu în alcool, droguri, fumat excesiv este indecis;
– nu poate să-şi rezolve problemele;
– îşi ascunde unele părţi ale corpului;
– exprimă critici severe faţă de sine şi faţă de alţii;
– prezintă anxietate, teamă, disperare;
– manifestă ostilitate, mânie, furie;
– se considera un ratat;
– are impresia că este neglijat de cei din jur;
– îşi exprimă lipsa de încredere faţă de personalul ce-l îngrijeşte;

Intervenţii-execuţie

a) stabilirea unei relaţii terapeutice
– manifestarea unui interes susţinut faţă de pacient şi o atitudine înţelegătoare;
– ascultarea pacientului cu atenţie, arătându-i că are timp pentru el;
– respectarea pacientului;
– abordarea de subiecte care-l privesc;

b) ajutarea pacientului în definirea conceptului de sine
– i se vor adresa întrebări pentru a afla modul în care pacientul se percepe
Exemple:
– Ce faceţi mai bine?
– Ce talente aveţi?
– Cât de uşor vă exprimaţi opinia când este diferită de a celorlalţi?
– Ce părere aveţi despre profesia dumneavoastră?
– Vă simţiţi apreciat?
– Care este idealul dumneavoastră?
– Ce responsabilităţi aveţi în familie? etc.
– va fi încurajat să-şi exprime sentimentele ;
– va fi ajutat să descrie modul cum percepe el raporturile cu alţii ;

c) ajutarea pacientului de a se adapta la rolul de bolnav
– îl încurajează să-şi privească rana şi să utilizeze aparatele auxiliare (baston, cârjă, cadru) ;

d) menţinerea identităţii pacientului;
– i se permite folosirea obiectelor şi lucrurilor personale la care ţine mult;

e) ajutarea pacientului în regăsirea unui concept de sine pozitiv constă în:
– a-l învăţa autoîngrijiri adaptate lui;
– a-l încuraja să afirme „eu pot”;
– a-l incita sa aiba iniţiativă în materie de autoîngrijiri şi readaptare;
– a-l încuraja în menţinerea unui aspect fizic plăcut şi îngrijit (sa se coafeze, să se radă etc.);
– a face bilanţul progreselor sale efectuând împreună evaluările;
– a-i aprecia progresele făcute;
– a-l încuraja să-şi identifice resursele, pentru schimbarea comportamentului (interes pentru activităţi artistice, sportive, estetice, organizatorice etc.);
– a nu manifesta dezgust sau repulsie faţă de aspectul pacientului;
– a nu-l judeca sau critica în timpul acordării îngrijirilor;
– a-i respecta intimitatea;
– a încuraja familia să-i acorde suportul de care are nevoie şi să accepte schimbarea dinamicii familiale;
– asigurarea unui climat de linişte şi siguranţă ;

■ DE REŢINUT:

-este important să se planifice activităţi pe care pacientul să le poată îndeplini ;
-sarcinile nu trebuie să fie dificile, pentru că este de preferat un succes mic, decât riscul unui eşec într-o sarcină importantă ;
-sarcinile să aibă dificultăţi progresive, pentru atingerea obiectivului -schimbările să se facă gradat, pentru a da pacientului timp suficient să se adapteze şi să evite compromiterea, din nou, a conceptului despre sine ;
– intervenţiile trebuie să se bazeze pe principiul că pacientul trebuie mai întâi să ia cunoştinţă de problemele şi agenţii stresanţi care-l asaltează şi apoi să le înţeleagă şi să acţioneze pentru a le depăşi;
– Intervenţiile asistentei medicale trebuie să interacţioneze cu pacientul şi familia acestuia.

Interdependența cu celelalte nevoi fundamentale

Dacă nevoia de a se realiza este nesatisfacută, aceast lucru afectează buna relaţie cu celelalte nevoi.

A comunica
• comunicarea ineficace la nivel afectiv.

A se misca, a avea o buna postura
• imobilitate, pozitie neadecvata.

A respira
• modificari ale amplitudinii si rolului respirator.

A-si mentine temperatura in limite normale
• scadere sau crestere usoara.

A se alimenta si hidrata
• alimentatie si hidratare neadecvata in surplus sau deficit.

A elimina
• eliminarea necorespunzatoare cantitativ/ calitativ.

A fi curat, a avea tegumente integre
• dezinteres fata de masurile de igiena a tegumentelor si mucoaselor.

A dormi, a se odihni
• insomnie, disconfort, oboseala.

A se imbraca si a se dezbraca
• dezinteres fata de imbracamintea sa.

A evita pericolele
• vulnerabilitate, atingeri ale integritatii fizice sau psihice sau ambele.

A actiona dupa credinte si valori
• neglijenta, neputinta.

A se recreea
• diminuarea centrului de interes.

A invata
• ignoranta.

Proces de îngrijiri/ Plan de nursing 

Culegere de date despre modul in care pacientul îsi satisface nevoia.

Analiza si interpretarea datelor

Probleme de dependenţă: devalorizarea, neputinţa.

Manifestări de dependenţă: sentiment de inferioritate si de pierdere a imaginii de sine, dificultatea de a participa la activităţi obisnuite sau noi; dificultatea de a lua decizii si de a controla evenimentele, izolare, depresie sau agresivitate, sentiment de inutilitate, de respingere.

Surse de dificultate: handicap fizic, alterarea unor funcţii, constrângeri fizice, tulburări de gândire, anxietate, pierderea imaginii de sine, situaţie de criză, conflicte de rol, constrângeri din mediul social, lipsa de cunostinţe.

Diagnostic de îngrijiri prealabile = P.E.S.

Planificarea ingrijirilor

Obiectivele pacientului vizeaza :
– identificarea cauzei devalorizării;
– creşterea interesului faţă de el însuşi;
– crearea unui mediu înconjurător adecvat;
– creşterea controlului situaţiei ;

Interventii
– autonome;
– delegate;

Aplicarea interventiilor

Interventii autonome:
– ajutarea pacientului să identifice motivele comportamentului său;
– propunerea către pacient a activităţilor care sunt conforme gustului său;
– aplicarea tehnicilor de îngrijire adaptate (mijloace de suplinire);
– numirea pacientului pe nume de fiecare dată când ne adresăm;
– consultarea pacientului cât mai des posibil în timpul planificării îngrijirilor;
– informarea pacientului despre dreptul său de a participa la deciziile, privitoare la spitalizare, cât şi în viaţa privată;
– ajutarea pacientului să recunoască şi să înveţe măsurile de control privind activităţile sale cotidiene, controlul obiectivelor realizate;

Interventii delegate:
– supravegherea pacientului după administrarea medicaţiei (tranchilizante şi antidepresive;

Evaluare
Se va analiza gradul de realizare al obiectivelor.

Vezi și

Celelalte nevoi fundamentale detaliate

Pentru verificarea cunoștințelor, rezolvă testele din secțiunea Teste Grilă.

Referințe