Otoscopia
Otoscopia este metoda de examinare a conductului auditiv extern cu ajutorul speculului auricular sau cu ajutorul otoscopului.
Prin otoscopie se examinează pereţii conductului auditiv extern şi membrana timpanică şi se cercetează prezenţa de corpi străini sau dop de cerumen.
Otoscopia – Indicații
- diagnosticul mai multor afectiuni ale urechii (precum otita medie acuta, perforatia traumatica a membranei timpanice, colesteatomul);
- importanta otoscopiei rezidă în faptul că este împiedicat diagnosticul întarziat al patologiilor diverse și astfel se evită progresia către afecțiuni mai grave, cum ar fi mastoidita, abcesele cerebrale sau meningita.
Pregătirea pacientului
- Pacientul va sta în poziţie şezând pe scaun în timpul examinării
- Pacientul nu necesită pregătire fizică specială
- I se explică faptul că tehnică este nedureroasă, se obține consimțământul și colaborarea.
Otoscopia – Materiale necesare
- otoscop sau specul auricular
- oglindă frontală
Tehnica
- Otoscopia este efectuată de către medic.
- În timpul examinarii otoscopice, medicul ține manerul otoscopului și introduce conul acestuia în canalul auditiv extern al pacientului
- Pentru a evidenţia membrana timpanică se exercită cu mâna care nu ține otoscopul, o uşoară tracţiune a pavilionului auricular postero-superioară la adulţi şi spre posterior la copii.
- Se evaluează starea membranei timpanice: culoarea, prezenta perforatiei si aspectul bombat. Membrana timpanică normală este netedă, alb-sidefie, gri-perlată, translucidă. Modificările apar în procese inflamatorii.
- Se evaluează starea conductului auditiv extern: semne de inflamație și/sau infecție.
- Pentru o mai bună vizualizare a membranei timpanice, medicul poate curața conductul auditiv extern, îndepartand ceara, secrețiile și corpii străini prin: spălătură auriculară, aspirație sau extragere (după caz).
Îngrijirea pacientului după tehnica
- După examinare pacientul nu necesită îngrijiri speciale.
Pentru a se evita eventualele dificultati în efectuarea unui examen otoscopic ( ilumininare slabă a canalului auditiv, blocare cu cerumen, lipsă experiență în tehnica otoscopica), se poate recurge la video-otoscoape.
Otoscoapele video permit medicului să introducă în canalul auditiv extern al pacientului o camera mică pentru a vizualiza mai bine membrana timpanică.
Vezi și:
Pentru verificarea cunoștințelor, rezolvă testele din secțiunea Teste Grilă.