Astmul bronșic este o boală caracterizată prin reducerea generalizată, variabilă și reversibilă, a calibrului bronhiilor, cu crize paroxistice de dispnee expiratorie și raluri sibilante.
Dispneea paroxistică este consecința a trei factori, care induc bronhostenoza: edemul mucoasei bronșice, hipersecreția și spasmul. Primele componente sunt fixe, ultima – labilă.
Mecanism
Astmul bronșic este un sindrom, care durează toată viața, cu evoluție îndelungată, discontinuă.
Are substrat alergic, intervenind două elemente: un factor general (terenul atopic) și un factor local (sensibilitate bronșică).
Primul factor esențial este terenul atopic (alergic), de obicei predispus ereditar. Terenul atopic presupune o reactivitate deosebită la alergene (polen, praf de cameră, păr, alergene alimentare, medicamentoase etc). La contactul cu alergenul, se declanșează reacția alergică și apariția crizei de astm.
Al doilea factor esențial pentru astm este hipersensibilitatea bronșică față de doze minime de mediatori chimici, incapabili la individul normal să provoace o criză de astm.
Criza de astm apare mai ales noaptea, când domină tonusul vagal.
Forme de astm bronșic
Se deosebesc astmul bronșic extrinsec (alergic pur), care apare la tineri cu antecedente alergice familiale și astmul bronșic intrinsec, care apare după 40 de ani și are factori infecțioși (bronșite cronice, etc).
Factori favorizanți
- factori climaterici / expunere la umezeală, frig, ceață;
- trecerea brusca de la aer cald la aer rece;
- factori neuropsihici / emoții, stări conflictuale, traumatisme psihice, etc.
- alergeni (produse alimentare ca lapte , oua, carne, praful, parul, fulgi, pene fungi, medicamente ca acid acetilsalicilic, peniciline, antiinflamatoare nesteroidiene, detergent, spray-uri, coloranți);
- mediatori chimici;
- factori hormonali;
- factori infecțioși;
- profesia;
- suprasolicitarea la efort: sport de performanta, ascensiuni montane, activități subacvatice, etc
- terenul genetic.
Semne și simptome în criza de astm bronșic
La început crizele sunt tipice, cu început și sfârșit brusc, cu intervale libere. Mai tarziu, în intervalele dintre crize apar semnele bronșitei cronice și ale emfizemului. Criza apare în a doua jumătate a nopții, de obicei brutal, cu dispnee, neliniște și hipersecreție. Alteori e anunțată de prodroame (strănut, lăcrimare, cefalee).
Dispneea devine paroxistică, bradipneică cu expirație prelungită și șuierătoare. Sunt prezente raluri bronșice, în special sibilante. La sfârșitul crizei , apare tusea uscată, chinuitoare, cu spută vâscoasă, albicioasă (perlată), bogată în cristale Charcot-Leyden și sprale Curschman.
- uneori, stare prodomală: strănut, rinoree, tuse uscata, lacrimare, cefalee;
- dispnee cu caracter expirator;
- expirație zgomotoasa/ wheezing;
- bradipnee;
- ortopnee (=dificultate de a respira în poziţie culcată, bolnavul fiind obligat să rămână în poziție șezândă sau în picioare, în poziţie dreaptă.);
- tuse cu expectoratie (sputa vascoasa, albicioasa/ perlata);
- hipersecreție bronșică;
- transpirații;
- prurit;
- senzație de tensiune in torace;
- torace imobil, globulos cu coaste orizontalizate, spatii intercostale marite;
- jugulare turgescente;
- ochi injectați;
Starea de rău astmatic – Status asthmaticus
Stare de rău astmatic (astmul acut grav, răul astmatic, status asthmaticus, starea de „mal” astmatic) reprezintă atât o
complicaţie a astmului, cât si o formă specială de prezentare: un acces astmatic de o deosebită gravitate, de lungă durata, peste 24 ore (sau accese severe repetate care durează mai multe ore), care nu răspunde la tratamentul bronhodilatator uzual, administrat în doze adecvate şi care este însoţit de tulburări gazometrice, cardiocirculatorii și neurologice.
Semne și simptome în starea de rău astmatic
Starea de rău astmatic se caracterizează prin crize violente, cu durată de peste 24-48 ore, rezistente la tratament, de obicei fără tuse și expectorație, cu polipnee, tiraj, asfixie, cianoză, colaps vascular, somnolență până la comă. Apare după administrarea în exces de simpaticomimetice, sedative, opiacee, barbiturice, suprimarea bruscă a corticoterapiei, suprainfecție bronșică.
Semne clinice de gravitate în starea de rău astmatic
- Frecvenţa respiratorie de peste 30/min
- Pulsul paradoxal
- Folosirea musculaturii respiratorii accesorii (contracţie permanentă a sternocleidomastoidienilor)
- Gazele sanguine sunt perturbate, cu hipoxie în aproximativ de 60 mmHg, încă nu apare hipercapnia, dar PaCO2 normală semnifică deja debutul hipoventilaţiei alveolare
- Epuizarea respiratorie
- Diaforeza
- Tulburările de conștientă
- Dispariție ralurilor bronşice (silenţium respirator)
- Bradicardie
- Acidoza respiratorie
Examene paraclinice – Diagnostic Astm bronșic
Spirometria
Spirometria se recomandă pentru a ajuta la stabilirea diagnosticului și pentru gestionare. Este cel mai bun test pentru astm. Dacă FEV1 (volumul expirator forțat) măsurat conform acestei tehnici se îmbunătățește cu 12% în urma administrării unui bronhodilatator, de exemplu salbutamol, acest lucru confirmă diagnosticul. În cazul copiilor mai mici de 6 ani, diagnosticul este mai dificil de stabilit deoarece sunt prea tineri pentru un test de spirometrie.
Se recomandă efectuarea spirometriei o dată la un an sau la doi ani, pentru a urmări cât de bine este ținut sub control astmul unei persoane.
- probe ventilatorii/ volum rezidual (crescut), V.E.M.S. C.P (scazute);
- hemoleucograma (eozinofilie);
- examen citologic al sputei(eozinofile, cristale Charcot-Leyden şi spirale Curschman);
- examen bacteriologic al sputei;
- teste cutanate (pozitive – in astmul extrinsec );
- examen radiologic pulmonar;
- teste inhalatorii de provocare;
- gazometrie sanguina.
Tratament
- Bronhodilatatoare
- Corticoterapie
- Antihistaminice
- Aerosoli
- Evitarea factorilor declanșatori
În concluzie, astmul bronșic este o reactivitate crescută a căilor aeriene inferioare la diferiți stimuli, episodic, cu obstrucție reversibilă. Poate fi ușor, sever și potențial letal. Obstrucția care durează câteva zile sau chiar săptămâni este denumită „status astmatiscus”.
Conduita de urgență în criza de astm bronşic
- verificarea stării de conștientă;
- eliminarea factorului declanșator dacă este vorba despre unul alergic;
- asistentul medical așază pacientul în poziție șezând pentru a-i favoriza respirația;
- oxigenoterapie – oxigenul se administrează umidificat cu debit de 6-8 l/min;
- verificarea funcțiilor vitale (respirație, circulație);
- administrarea medicației antiasmatice, cu durată scurtă de acțiune (spray, aerosol);
- abord venos și instituirea medicației.
Dacă criza durează mai mult de 1-2 ore, dacă simptomele nu cedează la medicația antiasmatică sau dacă starea bolnavului se agravează pacientul va fi internat de urgență; în cazuri extreme internare în terapie intensivă.
Îngrijirea pacientului cu astm bronșic
Rolul asistentului medical în îngrijirea pacientului cu astm bronșic
Probleme de dependență în astmul bronșic
- alterarea respirației/respirație ineficienta;
- anxietate;
- deficit de autoîngrijire;
- alterarea somnului;
- disconfort;
- intoleranță la efort;
- alterarea comunicării.
Obiective de îngrijire ale asistentului medical pentru pacientul cu astm bronșic
Rolul asistentei în îngrijirea pacientului cu astm bronșic:
- ameliorarea respirației, menținerea funcției respiratorii optime;
- reducerea anxietății;
- combaterea crizei de astm bronșic;
- ameliorarea reacției inflamatorii bronșice;
- prevenirea complicațiilor;
- ameliorarea tolerantei la efort.
Intervențiile asistentului medical pentru pacientul cu astm bronșic
- Asistentul medical trebuie să recunoască simptomele pacientului cu stare de rău astmatic;
- Asigurarea condițiilor de confort și siguranță;
- Aplicarea măsurilor de urgență pentru combaterea crizei de astm;
- Poziționarea pacientului șezând, sprijinit;
- Asigurarea abordului venos;
- Oxigenoterapie (oxigen umidificat cu debit de 6-8 l/ minut la recomandarea medicului);
- Identificarea și înlăturarea factorilor care contribuie la accentuarea manifestărilor clinice;
- Monitorizarea funcțiilor vitale și notarea lor;
- Hidratare corectă a pacientului pentru fluidificarea secrețiilor;
- Susținerea psihologică a pacientului;
- Ajutarea pacientului pentru satisfacerea nevoilor fundamentale (igienizare, alimentație, hidratare, mobilizare, etc);
- Recoltarea probelor biologice pentru analizele de laborator;
- Pregătirea psihică și fizică a pacientului pentru investigații;
- Administrarea tratamentului medicamentos prescris (bronhodilatatoare, corticoizi, antihistaminice, antibiotice) și observarea efectelor secundare;
- Educația pacientului referitoare la: modul de administrare a tratamentului la domiciliu, efectele secundare ale acestuia și regimul alimentar în timpul tratamentului cu cortizon; măsuri de prevenire a crizelor de astm bronșic (evitarea factorilor declanșatori); importanța hidratării corecte; efectuarea aerosolilor la domiciliu;
- Educația cu privire la necesitatea curelor climaterice, în special în saline; adoptarea unui regim de viață echilibrat.
Pentru verificarea cunoștințelor, rezolvă testele din secțiunea Teste Grilă sau instalează Aplicația de teste Grilă AMG Pagina de Nursing.
Infografic: