Coma este o suferință gravă a creierului, caracterizată prin alterarea parțială până la pierderea totală a funcțiilor de relație, cu conservarea parțială a funcțiilor vegetative.

Coma reprezintă pierderea de lungă durată a stării de conștiență şi a funcțiilor de relație (motilitatea voluntară, sensibilitatea, reflexivitatea), cu păstrarea redusă a funcţiilor vegetative (respiratorie, circulatorie, termoreglare).

Coma este starea patologică caracterizată prin pierderea parțială sau totală a stării de conștiență, a sensibilității, a mobilității voluntare în grade variabile a funcțiilor vitale și vegetative (circulatorii, respiratorii, secretorii).

Coma este caracterizată prin areactivitate fiind o tulburare pasivă rezultată prin abolirea stării de vigilitate (stare de veghe).

Fiziopatologie – mecanism

Fiziopatologic, coma e dominată de:

• distrucția centrilor fundamentali ai trunchiului cerebral sau ai cortexului cerebral (coma anatomică);
• distrugerea proceselor metabolice cerebrale (comă metabolică – hipoxie, hipoglicemie, ischiemie, activitatea cerebrală este dependentă de fluxul sanguin central, iar prin întreruperea acestuia rezervele de glucoză ale creierului asigură energie pentru 2 minute, cu pierderea conștienței în 8-10 secunde);
• diminuarea răspunsurilor neurofiziologice ale membranelor neuronale prin epilepsie, alcool, substanțe toxice, medicamente.

Coma instalată brusc e dată de o ingestie medicamentoasă sau de leziuni cerebrale grave. Coma cu instalare rapid progresivă are origine medicală și are o afecțiune neurologică preexistentă.

Etiologie 

După mecanismul patogenic general, comele se împart în come de origine cerebrală (acțiunea se exercită direct asupra cortexului prin procese inflamatoare, vasculare, tumorale, traumatice) și come de origine extracerebrală (acțiunea se exercită indirect pe cale umoral- sanguină legate de procese toxice, infecțioase, metabolice).

Cauze frecvente 

• Traumatisme cranio-cerebrale (TCC)
• Accidente vasculare cerebrale (AVC)
• Hipoglicemie severă
• Intoxicații (alcool, opiacee, monoxid de carbon)
• Infecții severe ale sistemului nervos (meningite, encefalite)
• Tumori cerebrale
• Episoade epileptice prelungite sau status epilepticus

Clasificarea comelor în funcție de etiologie

1. Come de origine cerebrală: 
   • coma structurală: leziuni vasculare, tromboză, embolie, hemoragii cerebrale; edem cerebral difuz: eclampsie, encefalopatie hipertensivă; procese expansive intracraniene: tumori, chisturi;  traumatisme cerebrale, comoție, contuzie, hematom, fractură de bază de craniu;
   • comă infecțioasă: meningită, meningoencefalite;
2. Come de origine extracerebrală
   • comă toxică: intoxicații acute exogene: barbiturice, alcool, cianuri, etc;
   • coma metabolică: diabetică, hipoglicemică, uremică, hepatică;
   • coma endocrină: tireotoxică (basedowiană), boala Addison (comă suprarenală), mixedematoasă, etc;
   • comă anoxică: datorată lipsei de oxigen, cum ar fi în afecțiuni cardiace severe, înec, strangulare sau asfixiere, tulburări hidroelectrolitice și acido-bazice: deshidratare, hiperhidratare, hipercapnie, insolație, degerare, electrocutare; etc.
   • comă psihogenă: deși rară, poate să apară în cazurile de tulburări psihice grave unde nu există o cauză fizică detectabilă.

Clasificarea comelor în funcție de gravitate 

• Comă superficială
  • cunoștința nu e complet pierdută, reflexele, circulația și respirația sunt normale.
• Comă de profunzime medie
  • pierderea completă a cunoștinței, bolnavul nu răspunde la întrebări, reflexele osteotendinoase și corneean sunt păstrate, la fel și funcțiile vegetative (respirație, circulație).
• Comă profundă (carus)
  • pierderea totală a stării de conștiență și reflexele osteotendinoase, pupilare și de deglutiție se abolesc treptat. Diminuarea gravă a funcților vitale și vegetative. Deglutiția și micțiunea nu mai sunt controlate și apar tulburări respiratorii (polipnee, bradipnee, respirație Cheynes Stokes sau Kussmaul, circulatorii (șoc) și metabolice (deshidratare, acidoză, alcaloză);
• Comă ireversibilă
  • abolirea completă a funcțiilor vitale fundamentale și vegetativ. Bolnavul e menținut în viață numai prin mijloace mecanice.

Reflexul de deglutiție în comă 

Reflexul de deglutiție în comă poate da informații asupra gravității comei. Astfel, dacă la introducerea unui lichid în cavitatea bucală, lichidul este păstrat în gură mai mult timp înainte de a fi dirijat spre faringe, asta înseamnă că starea comatoasă se aprofundează. În grad mai avansat, lichidul nu declanșează deloc mișcări de deglutiție și se scurge prin comisurile bucale.  În coma de profunzime medie, atingerea buzelor cu lingura nu declanșează mișcarea de apucare.

Diagnostic pozitiv și diferențial al comei

• pacientul este inconștient, imobil, anactiv/agitat, prezintă relaxare musculară totală;
• nu reacționează la stimuli, nu răspunde;
• prezintă activitate cardiacă, respiratorie, secreție sudorală, emisie involuntară de urină, materii fecale datorită relaxării sfincterelor sau retenție de urină/ fecale.

Diagnosticul diferențial se face cu:

• lipotimia (denumită uzual leșin, este o pierdere parțială a stării de conștiență de scurtă durată, ca urmare a unei insuficiențe circulatorii cerebrale, cu păstrarea funcțiilor vitale.)
• sincopa (pierderea bruscă de scurtă durată a conștienței și a tonusului muscular, cu abolirea funcțiilor vitale, reversibilă, având aspect de moarte aparentă).
• colapsul circulator (stare de șoc cu diminuarea funcțiilor vitale și de relație, dar pacientul păstrează conștiența)
• somnolența (dorința imperioasă de a dormi)
• soporul (stare de hipersomnie în care pacientul poate fi trezit doar prin excitații și stimuli puternici, răspunde la întrebări, dar adoarme imediat după încetarea stimulilor)
• narcolepsia (acces brusc pentru nevoie irezistibilă de somn cu repetare periodică)
• letargia  (stare patologică de somn profund simulând moartea)
• apatia (stare de indiferență sau insensibilitate psihică, pacientul este conștient, dar total indiferent)
• stupoarea (stuporul – stare de inactivitate caracterizată prin suspendarea activităților psihice și fizice, pacient imobil, refuz alimentar, reflexe normale)
• catalepsia (stare de inactivitate și conservare, mutism, negativism)
• obnubilarea (stare de apatie cu lentoare în gândire, percepție neclară).

Scala de comă Glasgow

Scala de comă Glasgow este un instrument prin care se poate evalua și monitoriza nivelul de conștiență al unui pacient, de a cuantifica starea comatoasă, profunzimea comei în faza iniţială a unui traumatism cranian și în toate cazurile de confuzie, indiferent de etiologie.

Scala de comă Glasgow este și un criteriu prognostic, utilizat în practica curentă, în special în urgențe fiind un mijloc simplu și rapid de evaluare a pacientului. Suma rezultată dă scorul comei și determină gradul de severitare.

Scorul se exprimă sub forma:
GCS (scor total) = scor E (ochi) + scor V (verbal) + scor M (motor)

Interpretarea scorului total

În traumatisme craniocerebrale (TCC):

• Scor 15 (maximum) = normal;
• Scor 13-15 = TCC uşor/minor (letargie, somnolență);
• Scor 9-12 = TCC moderat (sedare, amorțire);
• Scor 3-8 = TCC sever (comă).

În evaluarea comelor:

• GCS 8 = comă grad I (vigilă);
• GCS < = 6-7 = comă grad II (propriu-zisă);
• GCS 4-5 = comă grad III (carrus);
• GCS 3 = comă grad IV (depășită);
• Sub 3 nu se poate clasifica.

În situația în care pacientul este intubat sau este prezent edemul palpebral, aprecierea răspunsului verbal și respectiv ocular este imposibilă și în acest caz pentru aceste răspunsuri se atribuie punctaj 1.

Cum se calculează scorul de comă Glasgow?

Atitudinea Conduita de urgenţă – măsuri de urgență în comă

• se recomandă aplicarea măsurilor specifice de urgenţă la locul unde este găsit comatosul şi transport adecvat, cu ambulanță, cu sursă de O2 şi însoțitor instruit pentru internare în secție ATI.
• prevenirea și combaterea obstrucției căilor aeriene prin așezarea în decubit lateral, curățarea cavității buco-faringiene de mucozități, hiperextensia capului (subluxația anterioară a mandibulei), introducerea unei canule orofaringiene (pipa Guedel care impiedică căderea limbii în faringe), în caz de stop respirator se face resuscitare.
• se practică abordul venos sigur și se fac recoltări de probe sanguine, urinare, din secreţii, înaintea administrării medicației; crearea accesului la o venă sau la ambele brațe trebuie aplicată în toate comele deoarece se pot complica cu insuficiență circulatorie periferică și astfel se poate institui terapia șocului care și-ar putea face apariția;
• se instalează o perfuzie (glucoză 5%);
• dacă bolnavul pierde sânge trebuie luate toate măsurile pentru oprirea hemoragiei (măsuri de hemostază și înlocuirea masei sanguine).
• este contraindicată spălătura gastrică înainte de intubaţia traheală;
• sunt contraindicate hidratarea orală, administrarea orală a medicației şi a opiaceelor;
• se supraveghează permanent funcțiile vitale și vegetative (respirație, puls, TA, pupile, deglutiție, tegumente, etc)
• se face cercetarea tuturor amănuntelor la fața locului (circumstanțe – insolație, ingestie de substanțe, mirosul aerului expirat, haine, probe).

Abordarea pacientului în comă

Coma prezintă risc vital potenţial şi necesită o abordare rapidă şi structurată:

1. Stabilizarea funcţiilor vitale.
2. Teste de laborator.
3. Examen neurologic țintit.
4. Tratament specific, când este posibil.

Evaluarea stării de conştienţă
• A – deschiderea şi controlul căilor aeriene;
• B – evaluarea respiraţiei;
• C – evaluarea circulaţiei.

• Administrarea de O2
• Acces i.v./recoltarea de sânge pentru analize: glicemie, electroliţi, gaze sanguine arteriale, teste funcţionale hepatice şi tiroidiene, hemoleucogramă, screening toxicologic;
• Monitorizare cardiacă;
• Pulsoximetrie;
• Anamneză detaliată;
• Examen fizic complet;
• Examen neurologic;
• CT craniu dacă se suspicionează o cauză structurală;
• EEG, RMN (este de ajutor în detectarea leziunilor difuze cerebrale), puncție lombară (dacă se suspicionează existenţa unui proces infecțios, se examinează lichidul cefalorahidian prin puncţie lombară).

Examinări complementare: 

• examenul de urină (va cerceta albumina și hematiile care denotă afectare renală, pigmenții biliari care denotă posibilitatea comei hepatice sau infecțioase)
• examene sanguine (glucoza, acetona, uree, bilirubină, calciu, electroliți – pot dezvălui coma hepatică, uremică, cerebral vasculară, metabolică); se  vor cerceta în sânge electroliții: Na, K, Ca, Mg, ureea, creatinina, osmolaritatea, CPK (creatinfosfokinaza care creşte în infarctul miocardic acut), gazele arteriale, transaminazele.
• examen LCR* (dubiu asupra unei meningite) – LCR limpede, clar ca „apa de stâncă” nu indică întotdeauna absența unei afecțiuni neurologice;/ LCR tulbure, purulent indică o meningită, pe când cel rozat, roșu, sanguinolent semnalează o hemoragie cerebrală.
• Alte explorări care se mai fac sunt testele de coagulare a sângelui, examenul fundului de ochi, examenele radiologice.

Atitudini și intervenții ale asistentului medical pentru pacientul comatos 

Pentru ca asistenta medicală să fie de un real și maximum ajutor unui pacient comatos și în cadrul echipei de îngrijire este obligatoriu să cunoască ce informații despre pacient. Elementele informative se obțin de la familia pacientului, persoanele care l-au descoperit sau personalul medical de pe salvare și în general trebuie să cuprindă modul de instalare, simptomele care au precedat comă, antecedentele patologice ale pacientului;

Mod de instalare:

• circumstanțele în care s-a produs coma: traumatism cranian, șoc hemoragie și neurovascular posttraumă, traumatism general, insolație, îngheț, intoxicație exogenă prin substanțe medicamentoase, droguri, gaze industriale;
• instalarea rapidă denotă o etiologie vasculară.

Simptomele care au precedat comă:

• cefaleea denotă o hemoragie subarahnoidiană sau intraparenchimatoasă, iar cea cronică un proces expansiv;
• starea febrilă de ore sau zile indică probabilitatea unei comă infecțioase și rar come vasculocerebrale
• convulsiile care preced coma indică o formă postepileptică, uremică sau hipoglicemică;
• tulburarea vorbirii, nesiguranța în mers, amețeli, amorțirea unei extremități cu ore sau zile înainte de apariția comei semnalează tromboza unei artere cerebrale sau o tumoră;
• agitația care precede coma sugerează intoxicație alcoolică, sevraj medicamentos, procese infecțioase (encefalite, meningite);

Antecedentele patologice:

• un pacient hipertensiv, cardiac (valvulopatii, fibrilație), ateromatos este susceptibil de hemoragie cerebrală, embolie cerebrală;
• un hepatic, cirotic este susceptibil de comă prin insuficiență hepatică, hipoglicemie sau hiponatrurie;
• pacientul diabetic este susceptibil pentru comă hipoglicemică prin tratament insulinic incorect, comă acidozică, comă hipoosmolară, etc.
• un pacient cu afecțiuni psihiatrice de tendințe la suicid prin intoxicație medicamentoasă;

Evaluarea generală a pacientului:

Criteriile generale de evaluare a pacientului în comă sunt:

• vârsta și fondul patologic;
• prodrome și eventuale circumstanțe;
• debut și caracteristicile comei;
• manifestări vegetative și neurologice;

Examene complementare și evoluție

Asistenta medicală va nota și informa medicul pentru:

• culoarea, umiditatea tegumentelor și prezența proceselor cutante;
• funcțiile vitale: temperatura, tensiune arterială, puls, respirația;
• edem la nivelul gleznelor, semne traumatice;
• vărsături, diaree, epistaxis, gingivoragii, echimoze;
• întepături pe fața anterioară a coapsei și în venele antebrațului;
• poziția pacientului (sindrom meningeal = poziție în cocoș de pușcă, redoare de ceafă);
• deglutiție posibilă sau nu.

Conduita terapeutică generală pentru pacientul comatos

Conduita terapeutică generală cuprinde două categorii foarte importante de intervenții și atribuții care dovedesc încă o dată nivelul, calitatea și cunoștințele unei asistente medicale pentru îngrijirea pacientului comatos;

Obiective și metode de îngrijire:

• internarea pacientului comatos într-un serviciu de terapie intensivă, pentru posibilități de tratament adecvat de reanimare și izolare;
• primele măsuri constau în verificarea permeabilității căilor aeriene superioare: verificarea cavităţii bucale, îndepărtarea corpilor străini sau a protezelor dentare mobile;
• deteriorarea rapidă a stării neurologice şi alterarea stării de conştienţă impun intubaţie oro-traheală cu ventilaţie mecanică, pentru a evita aspirația sau hipercapnia care determină vasodilataţia cerebrală şi creşterea presiunii intracraniene;
• este importantă monitorizarea tensiunii arteriale (TA). Pentru scăderea presiunii intracraniene se va practica hiperventilaţie cu menţinerea PCO2 28–32 mmHg, capul ridicat la 300 şi administrarea de Manitol 20% 1-1,5 g/kg în ritm rapid;
• în caz de tumori se va administra corticoterapie;
• aportul hidric va fi controlat permanent. Se vor monitoriza tulburările respiratorii şi ventilaţia pentru prevenirea aspirațiilor, infecției şi hipercapniei;
• se vor monitoriza şi trata variațiile tensionale şi se va monitoriza continuu statusul cardiovascular;
• aportul nutritiv se face în primele zile pe cale intravenoasă, apoi se poate utiliza o sondă nazo-gastrică;
• se va menţine igiena corporală a bolnavului comatos.
• pentru evitarea tulburărilor urologice se recomandă cateter cu trei căi, din care una cu irigaţie continuă cu acid acetic 0,25% pentru acidifierea urinei şi evitarea litiazei vezicale, dar care se va clampa pentru 3–4 ore pentru asigurarea unei bune tonicități vezicale.
• asigurăm pat confortabil pentru evitarea apariția tulburărilor trofice cutanate;
• poziționăm pacientul liber pentru a favoriza respirația și circulația, capul menținut puțin ridicat și întors într-o parte cu scopul de a evită căderea limbii spre glotă și a ușura emisia eventualelor vărsături;
• asigurăm toaleta zilnică a pielii prin spălare cu buretele, a gurii pentru îndepărtarea mucozităților și depozitelor;
• aplicăm un tifon umezit peste gura deschisă a pacientului pentru aerul inspirat să se umezească;
• nu administrăm oral lichide pacientului care nu are deglutiție posibilă (bronhopneumonie de aspirație prin prezența de lichid în căi respiratorii);
• schimbăm poziția pacientului la 2-3 h. cu control pentru regiuni expuse escarelor și îndepărtăm lenjeria udă sau impregnată cu urină (schimbarea poziției în caz de hemoragie cerebrală se efectuează cu blândețe, fără mișcări bruște sau brutale și fără poziționare semisezând sau șezând);
• monitorizăm frecvent valorile funcțiilor vitale și notăm cantitatea, și caracterele emisiei de urină, gaze, vărsături, mișcări anormale, scăpări de sânge;
• asigurăm transportul pacientului pentru investigații numai pe brancardă;
• păstrăm și colectăm produsele de expulsie și excrementele pentru laborator și pentru a fi văzute de medic;
• recoltăm toate probele indicate și solicitate de medic și comunicăm de urgență rezultatul analizelor;
• pentru incontinență, și retenție urinară efectuăm cateterism uretro-vezical, eventual sondaj a demeure
• efectuăm împachetări reci, aplicăm pungi cu gheață în axile în caz de hipertermie
• alimentăm și hidratăm pacientul conform unor principii orientative: un pacient comatos nu prezintă funcțiile tubului digestiv perturbate, deci este recomandată alimentarea prin sondă; comatosul prezintă pierderi energetice și hidrominerale permanente (febra, dispnee, vărsături, diaree, prezența cateterelor) dezechilibru
  hidroelectrolitic care trebuie corectat;
• corectarea dezechilibrului hidroeltrolitic este în raport cu retențiile sau pierderile lichidiene și de substanțe minerale bazat pe bilanțul intrărilor și ieșirilor precum și în concordanță cu valorile biochimice umorale relevate de ionogramă, rezerva alcalină, echilibrul acidobazic, pH-ul, s.a.;
• hidratarea se începe prin administrarea a 2.000 ml. lichide hipotone crescând în dispnee și stare febrilă cu prudență și în cantități mici în cazul pacientului oligo-anuric și în general rebuiesc evitate supraincărcarea
• având în vedere diureza și starea funcțională a rinichilor trebuie asigurat aport de NaCl 3-6 g/24 h. sau KCI 1-3 g./24 h;
• atunci când reflexul de deglutiție este prezent și se menține, administrăm pacientului ser oral: supe calde, sucuri de fructe, fierturi, compot;
• în cazul pacientului comatos cu obstrucție a căilor respiratorii prin secreții bronșice eliberăm căile aeriene curățire gurii și a faringelui sau aspirăm secrețiile la nevoie și poziționăm corespunzător capul pacientului pentru a asigura o bună ventilație și oxigenare;
• la nevoie administram oxigen prin cateter nazal sau mască iar în caz – de intubație traheală sau traheostomie asistare respiratorie artificială prin aparatură;
• obiectivele terapeutice speciale vor fi prezentate particular în cadrul fiecărei come.

Come neurologice

În comă pacientul este areactiv la stimulii de orice natură. Conştienţa, definită ca stare a activităţii cerebrale normale în care individul este conştient de el însuşi şi de mediul înconjurător, este rezultatul unor procese neuro-biologice care se produc la nivelul sistemului nervos central.

Menţinerea stării de veghe este dată de sistemul reticulat activator ascendent şi de cortexul cerebral. Coma survine în urma afectării acestora. În unele cazuri, pacienţii supravieţuiesc, dar pot rămâne în stare de comă pentru tot restul vieţii. Moartea survine în urma tulburărilor vegetative reprezentate de creşterea tensiunii arteriale, tulburările de ritm cardiac, tulburările respiratorii, transpiraţiile profuze, grefate pe un status neurologic sau sistemic precar.

În cazul traumatismelor cranio-cerebrale, apariţia stării de comă rezultă din două evenimente: leziunile axonale difuze şi hipertensiunea intracraniană. Coma din leziuni se instalează imediat după producerea traumatismului. Coma din hipertensiunea intracraniană se instalează mai târziu, de la debutul hipertensiunii. Odată apărută, starea de comă se poate agrava prin hipoxie cerebrală sau respiratorie sau prin crize comițiale.

Tratamentul comelor

Tratamentul comei depinde de cauza acesteia și de simptomele specifice fiecărui pacient. Managementul imediat al unei persoane aflate în comă are mai multe scopuri:

• Asigurarea funcțiilor vitale: Verificarea și suportul căilor respiratorii, respirației și circulației sunt prioritare. Asta poate implica utilizarea de oxigen, ventilație mecanică sau alte intervenții pentru a asigura că pacientul poate respira corespunzător.
• Identificarea cauzei comei: Aceasta poate implica o serie de teste, inclusiv analize de sânge, scanări cerebrale (CT, RMN), puncții lombare și alte investigații pentru a determina originea comei.
• Tratamentul cauzei de bază: Dacă comă este cauzată de o infecție, medicii vor administra antibiotice. În cazul unei supradoze de droguri sau medicamente, se pot utiliza antidoturi sau proceduri de detoxificare. Coma cauzată de hemoragie cerebrală sau edem cerebral poate necesita intervenții chirurgicale.
• Monitorizarea și suportul: Pacienții în comă sunt în mod obișnuit internați în unități de terapie intensivă pentru monitorizare continuă și suport. Aceasta include monitorizarea funcțiilor vitale, nutriție adecvată (adesea prin tuburi de alimentare) și prevenirea infecțiilor secundare sau a altor complicații.
• Prevenirea complicațiilor: Poziționarea adecvată a pacientului pentru a preveni escarele de decubit, managementul lichidelor și a echilibrului electrolitic și monitorizarea presiunii intracraniene pot face parte din îngrijirile de rutină.
• Suport neurologic: În cazuri de comă profundă sau prelungită, se pot utiliza medicamente pentru a controla presiunea intracraniană sau pentru a trata convulsiile dacă acestea apar.
• Reabilitare: Pacienții care ies din comă pot avea nevoie de o perioadă lungă de reabilitare, care să includă terapie fizică, ocupațională și de vorbire pentru a recupera funcțiile pierdute.

Complicațiile comei

Coma este o stare gravă de inconștiență care poate avea numeroase complicații, atât pe termen scurt, cât și pe termen lung. Complicațiile pot varia în funcție de durata comei, cauza acesteia și prezența altor condiții medicale. Iată câteva dintre complicațiile potențiale asociate cu comă:

• Atrofia musculară și escarele de decubit: Imobilitatea prelungită poate duce la slăbirea mușchilor și la dezvoltarea de escare, care sunt leziuni ale pielii și țesuturilor subiacente cauzate de presiunea prelungită.
• Pneumonia de aspirație: Risc crescut datorită incapacității de a înghiți corespunzător, ceea ce poate permite hranei sau lichidelor să pătrundă în plămâni.
• Infecții: Faptul că pacientul este imobil și adesea necesită catetere sau tuburi de alimentare crește riscul de infecții nosocomiale, inclusiv infecții ale tractului urinar și pneumonii.
• Probleme respiratorii: Pacienții în comă pot avea nevoie de asistență respiratorie și pot dezvolta complicații asociate ventilației mecanice, cum ar fi pneumotoraxul sau leziuni ale căilor respiratorii.
• Deteriorarea funcțiilor cognitive și fizice: Deteriorarea poate fi permanentă, în funcție de partea creierului afectată și de durata lipsii de oxigen sau de altă leziune cerebrală.
• Dezvoltarea de contracturi: Contracturile sunt încleștări ale articulațiilor care pot apărea datorită imobilității prelungite și a pierderii de tonus muscular.
• Tulburări de înghițire: După ieșirea din comă, pacienții pot avea dificultăți în coordonarea musculaturii implicate în înghițire, ceea ce poate îngreuna alimentația.
• Deteriorarea funcției rinichilor sau a altor organe: Disfuncția multi-organică poate să apară ca urmare a cauzei inițiale a comei sau ca efect secundar al tratamentului prelungit în terapie intensivă.
• Probleme psihologice și emoționale: Supraviețuitorii unei come pot experimenta depresie, anxietate și tulburări de stres post-traumatic după recuperare.
• Moartea: În cazurile severe, comă poate duce la deces, în special atunci când este cauzată de leziuni cerebrale extinse sau de alte leziuni grave ale organelor.

Complicaţiile stării de comă pot fi clasificate astfel:

• complicaţii neurologice: inundaţie ventriculară sau a spaţiului subarahnoidian, hemoragii secundare în trunchi, resângerare, edem cerebelos acut cu angajare, vasospasm;
• complicaţii pulmonare: sindrom de bronhoaspiraţie, pneumonii, hipoventilaţie;
• complicaţii cardiovasculare: ischemie miocardică, aritmii, tromboze venoase profunde, tromboembolism pulmonar,
• complicaţii urinare: infecţii;
• complicaţii trofice: ulcere de decubit, malnutriție, anchiloze.
• prezenţa altor comorbidităţi afectează în mod negativ prognosticul.

Prognostic

Prognosticul în cazul unei come depinde de o serie de factori, incluzând cauza comei, severitatea și durata acesteia, vârsta și starea generală de sănătate a pacientului, precum și rapiditatea și eficacitatea intervențiilor medicale. Iată câțiva dintre factorii cheie care influențează prognosticul:

• Cauza comei: Coma cauzată de unele medicamente sau toxine poate avea un prognostic mai bun comparativ cu cea cauzată de leziuni cerebrale grave, accidente vasculare cerebrale sau hipoxie (lipsa oxigenului).
• Durata comei: Coma de scurtă durată poate avea un prognostic mai bun. Cu cât starea de inconștiență persistă mai mult, cu atât este mai probabil să apară complicații pe termen lung sau chiar daune cerebrale ireversibile.
• Răspunsul la tratament: Un răspuns rapid și pozitiv la tratament poate sugera un prognostic mai bun, în timp ce lipsa de răspuns sau complicațiile secundare pot indica un prognostic mai puțin favorabil.
• Vârsta și comorbiditățile: Vârsta mai tânără și lipsa altor probleme de sănătate pot îmbunătăți prognosticul, în timp ce vârsta înaintată și prezența altor boli cronice pot înrăutăți perspectiva de recuperare.
• Extinderea și localizarea leziunilor cerebrale: Prognosticul este mai rezervat în cazul leziunilor cerebrale difuze sau extinse și în cazul afectării zonelor cerebrale vitale.
• Funcțiile vitale: Capacitatea de a menține funcțiile vitale fără asistență extinsă indică de obicei un prognostic mai bun.
• Semnele clinice: Prezența sau absența anumitor reflexe, capacitatea de mișcare spontană sau răspunsul la stimuli pot oferi indicii asupra severității leziunilor cerebrale și pot influența prognosticul.
• Rezultatele investigațiilor: Rezultatele scanărilor cerebrale, a analizelor de sânge și ale altor teste pot ajuta la stabilirea prognosticului.

Pacienții pot ieși din comă cu o recuperare completă sau parțială, sau pot rămâne cu deficiențe neurologice de lungă durată. Unii pot intra în stări vegetative sau de minimă conștiență. Din păcate, există și cazuri în care pacienții nu supraviețuiesc. Decizia privind continuarea sau oprirea tratamentului susținător de viață poate deveni o considerație etică și medicală dificilă pentru familii și echipele de îngrijire.

Test Grilă

Pentru verificarea cunoștințelor, abonează-te pe Platforma de Teste Grilă AMG cu peste 4000 de Teste Grilă și simulator examen pentru a trăi experiența unui examen https://grile.paginadenursing.ro