Diabetul zaharat este o boală de metabolism cu evoluție cronică, determinată genetic sau câștigată, caracterizată prin pertubarea metabolismului glucidic, care se datorează insuficienței absolute sau relative de insulină din organism.
Normal, glicemia trebuie să fie între 80-120mg% (dimineața pe nemâncate).
Etiologie
Cauzele care duc la diabet zaharat sunt:
- factori ereditari – transmiterea defectului genetic deține un rol important (35-45%). Se recunoaște o transmisie ereditară fără a se cunoaște precis modul de transmitere.
- alimentația – consumul exagerat de zahăr și dulciuri concentrate. Totuși, rolul cel mai important îl are supraalimentația, în consecință obezitatea.
- profesia și mediul – sunt predispuși cei cu ocupații sedentare și cu solicitări nervoase exagerate.
- vârsta – apare în 80% din cazuri după 40-45 ani, iar la copii, la vârsta pubertății.
- inflamațiile pancreasului – pancreatite, intervenții chirurgicale.
- alcoolismul, fumatul.
Patogenie și fiziopatologie
Pancreasul endocrin, format din insulele Langerhans, este alcătuit din trei grupe de celule:
- beta – care secretă insulină
- alfa – care secretă glucagonul
- delta – care secretă somatostatina
Din punct de vedere patogenic, diabetul este o tulburare în metabolismul glucidelor, care duce la hiperglicemie. În metabolismul glucidelor se deosebesc trei procese:
- depunerea la nivelul ficatului a glucozei în glicogen (depozit);
- transformarea glicogenului în glucoză, prin hidroliză și mobilizarea în sânge după necesități;
- formarea glucozei din lipide și protide.
Țesutul muscular este cel mai mare consumator de glucoză, excesul depunându-se sub formă de grăsime în paniculul adipos. Există un circuit continuu între ficat, marele depozitar și distribuitor de glucoză, și țesuturi, în special cel muscular, în calitate de consumator.
Legatura dintre acești doi poli este făcută de sânge, unde intervin factori hipergliceminanți și hipogliceminanți. Când insulina este insuficientă cantitativ sau ineficientă calitativ, glucoza nu mai poate pătrunde în celule, crește în sânge și apare astfel hiperglicemia.
Pentru a se elimina excesul de glucoză din sânge, este necesar să se elimine prin rinichi o cantitate mare de apă, ce poate ajunge la 4-5 l (poliurie). Deoarece organismul pierde apă pentru a elimina glucoza, apare polidipsia – deshidratarea și senzația de sete excesivă. Pentru că organismul elimină o cantitate crescută prin urină glucoza necesară furnizării de energie pentru funcțiile organismului, organismul apelează la rezerve (mușchi și țesut adipos). Iată de ce, diabeticul scade în greutate, chiar daca va consuma cantități sporite de alimente (polifagie).
Diabetul zaharat de tip 1 – INSULINODEPENDENT
În diabetul zaharat insulinodependent de tip 1, secreția de insulină este absentă. Se întâlnește mai ales la tineri, și mai rar la adulți. Ereditatea are un rol important.
Diabetul de tip 1 are debut relativ abrupt cu simptome evidente (poliurie, polidipsie, polifagie, pierdere ponderală) și tendință la cetoacidoză. Este o formă de boală rară care se inregistrează la 10-15% din diabeticii din țara noastră.
Organismul își procură energia din alimente. Glucoza, principala sursă de energie rezultată din alimente, trebuie să pătrundă în celule. Acest lucru se face cu ajutorul insulinei, principalul hormon pancreatic endocrin. După masă, când în sânge există o cantitate mare de glucoză, pancreasul secretă însulină, iar astfel, glucoza intră în celule și scade din sânge.
În diabetul zaharat de tip 1 secreția de insulină nu există, celulele nu o absorb, iar în sânge crește glicemia.
Prima etapă în diabetul de tip 1 este distrucția aproape completă a celulelor beta pancreatice, reacție autoimună sau nu. A doua etapă este intervenția unor factori de mediu (virali, toxici, alimentari), iar a treia etapă este răspunsul inflamator de natură imună (anticorpi anti-insulari).
Diabetul zaharat de tip 2 – INSULINOINDEPENDENT
Este cea mai frecventă formă (85% din cazuri). Forma tipică este cea care apare după vârsta de 40 de ani, la persoanele cu exces ponderal, cu o perioadă prediagnostică lungă, cu debut nezgomotos și fără tendință la cetoacidoză.
Diabetul zaharat de tip 2 nu necesită insulină pentru echilibrare. Inițial capacitatea de secreție pancreatică este bună, răspunde bine la dietă și la tratament oral. Însă în timp, o parte din acești pacienți devin diabetici, necesitând tratament oral sau, mai rar, insulină.
În diabetul zaharat de tip 2, pancreasul secretă puțină insulină, care scade cu timpul. Apare și un defect de utilizare a insulinei – insulino-rezistența.
Etiopatogenia acestei forme nu se cunoaște bine, factorul ereditar joacă un rol important și în această formă. Evoluția este îndelungată. Deficiența în secreția insulinică apare treptat.
Un rol important îl dețin factorii de mediu: sedetarismul, factorul nutrițional, stresul, medicamentele. În general este vorba de un bolnav obez, care mânâncă mult.
Pentru mai multe teste, accesează secțiunea Teste Grilă.
Infografic Diabetul Zaharat:
Cei 3 “P” din Diabetul Zaharat:
Diabetul zaharat – Hiperglicemia:
