Epilepsia este un sindrom clinic paroxistic, cronic, cu debut și sfârșit brusc, caracterizat, în crizele majore, de pierderea cunoștinței și convulsii tonico – clonice.

Convulsiile paroxistice sunt date de descărcări neuronale excesive.

Epilepsia este o afecțiune neurologică cronică, caracterizată prin predispoziția creierului de a produce crize epileptice recurente. O criză epileptică apare printr-o descărcare electrică anormală, excesivă și sincronă a neuronilor cerebrali. Nu orice criză convulsivă înseamnă epilepsie: sincopa, hipoglicemia, febra la copil, intoxicațiile, sevrajul alcoolic sau tulburările metabolice pot produce manifestări asemănătoare. Diagnosticul de epilepsie se stabilește de medic, pe baza istoricului clinic, a descrierii crizelor, a examenului neurologic și a investigațiilor specifice. Organizația Mondială a Sănătății estimează că aproximativ 50 de milioane de persoane trăiesc cu epilepsie la nivel mondial.

Noțiuni generale

Creierul funcționează prin transmiterea unor impulsuri electrice între neuroni. În epilepsie, un grup de neuroni devine hiperexcitabil și descarcă impulsuri anormale. În funcție de zona cerebrală implicată, criza poate avea manifestări motorii, senzitive, vegetative, psihice sau comportamentale.

Criza epileptică poate fi:

• izolată, provocată de un factor acut;
• recurentă, în cadrul epilepsiei;
• focală, când pornește dintr-o anumită zonă a creierului;
• generalizată, când implică de la început rețele neuronale bilaterale;
• de origine necunoscută, când nu se poate stabili clar punctul de debut.

Epilepsia nu este o boală psihică și nu înseamnă automat deficit intelectual. Mulți pacienți cu epilepsie au viață normală, învață, muncesc și își desfășoară activitățile obișnuite, mai ales când boala este controlată terapeutic.

Etiologie

În ordinea frecvenței, principalele cauze sunt:

• Traumatismul cranio-cerebral, când epilepsia poate apărea imediat (prin edem cerebral precoce), sau după câteva ore (hematom sau edem cerebral), sau tardiv, după câteva luni sau ani;
• Neoformațiile intracraniene, în care crizele sunt la început limitate;
• Tulburările vasculare (encefalopatie hipertensivă, hemoragie meningiană, embolii)
• Epilepsia esențiala, fără o cauză sau leziune care să justifice boala;
• Cauze rare: intoxicații cu alcool, tulburări metabolice, procese infecțioase cerebrale etc.

Factorii care provoacă declanșarea unei crize de epilepsie

Factori care pot declanșa crize la pacienții cu epilepsie

Un pacient cu epilepsie poate face crize mai frecvente în anumite condiții. Factorii declanșatori nu sunt identici la toți pacienții.

Cei mai întâlniți sunt:

• lipsa somnului;
• stresul intens;
• febra;
• consumul de alcool;
• întreruperea tratamentului antiepileptic;
• administrarea neregulată a medicației;
• lumini intermitente, la pacienții fotosensibili;
• infecții acute;
• efort fizic excesiv, în unele cazuri;
• dezechilibre metabolice;
• menstruația, la unele paciente;
• unele medicamente care scad pragul convulsivant.

Un punct foarte important pentru educația pacientului este aderența la tratament. Multe crize apar nu pentru că tratamentul este ineficient, ci pentru că pacientul uită doze, întrerupe brusc medicația sau modifică singur schema.

Mecanismul producerii crizei epileptice

În mod normal, activitatea cerebrală este echilibrată de mecanisme excitatorii și inhibitorii. În epilepsie, acest echilibru este perturbat. Neuronii descarcă impulsuri anormale, iar descărcarea se poate limita la o regiune cerebrală sau se poate propaga.

Dacă descărcarea apare într-o zonă motorie, pacientul poate prezenta contracții musculare. Dacă apare într-o zonă senzitivă, poate simți furnicături, amorțeli sau senzații neobișnuite. Dacă este implicat lobul temporal, pot apărea automatisme, senzații de déjà-vu, frică bruscă, modificări de comportament sau tulburări de conștiență.

După criză, creierul are nevoie de timp pentru revenire. Această perioadă se numește fază postcritică și poate include somnolență, confuzie, cefalee, dureri musculare, oboseală sau amnezie pentru episod.

Clasificarea crizelor epileptice

Clasificarea actuală a crizelor epileptice folosește patru categorii mari: crize focale, crize generalizate, crize cu origine necunoscută și crize neclasificate. Clasificarea ILAE actualizată în 2025 păstrează aceste clase mari și folosește termenii „focal”, „generalizat”, „necunoscut dacă este focal sau generalizat” și „neclasificat”.

Crizele focale

Crizele focale pornesc dintr-o zonă limitată a unui emisfer cerebral. Manifestările depind de regiunea implicată.

Crize focale cu conștiență păstrată

Pacientul rămâne conștient și poate relata ce a simțit. Pot apărea:

• mișcări involuntare ale unei mâini, ale feței sau ale unui membru;
• furnicături sau amorțeli;
• senzații vizuale, auditive, gustative sau olfactive neobișnuite;
• greață, disconfort epigastric, palpitații;
• frică bruscă fără motiv aparent;
• senzație de déjà-vu sau jamais-vu;
• tulburări scurte de limbaj.

Aceste crize pot fi confundate cu atacuri de panică, tulburări psihice sau episoade lipotimice, mai ales dacă nu sunt observate de personal medical.

Crize focale cu conștiență afectată

Pacientul nu mai răspunde adecvat la stimuli, pare absent, confuz sau rupt de mediu. Pot apărea automatisme:

• mestecat în gol;
• mișcări repetitive ale buzelor;
• frecarea mâinilor;
• mers fără scop;
• privire fixă;
• manipularea hainelor;
• răspunsuri incoerente.

După criză, pacientul poate fi confuz și nu își amintește episodul.

Crize focale care evoluează bilateral tonic-clonic

O criză focală se poate extinde și poate deveni bilateral tonic-clonică. În limbaj mai vechi, se folosea termenul de „criză parțială cu generalizare secundară”. Clinic, pacientul poate începe cu o aură sau un simptom focal, apoi își pierde conștiența și apar convulsii tonico-clonice.

Crizele generalizate

Crizele generalizate implică de la început rețele neuronale bilaterale. De obicei, conștiența este afectată. Grand mal corespunde, în general, cu criza tonico-clonică generalizată.

Criza tonico-clonică generalizată

Este forma cel mai ușor recunoscută de populație. Are două faze principale.

În faza tonică:

• pacientul își pierde brusc conștiența;
• cade;
• corpul devine rigid;
• poate apărea oprirea temporară a respirației;
• tegumentele pot deveni cianotice;
• poate apărea un strigăt inițial prin contracția musculaturii respiratorii.

În faza clonică:

• apar contracții ritmice ale membrelor;
• poate apărea hipersalivație;
• poate exista mușcarea limbii;
• poate apărea incontinență urinară;
• respirația se reia treptat;
• criza se oprește de obicei spontan.

După criză, pacientul poate fi somnolent, confuz, dezorientat, cu cefalee și dureri musculare.

Criza de absență

Este mai frecventă la copii și adolescenți. Se manifestă prin întreruperea bruscă și scurtă a activității, cu privire fixă și lipsă de răspuns. Durează de obicei câteva secunde, după care pacientul își reia activitatea ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Petit mal corespunde, în general, cu criza de absență.

Poate fi confundată cu neatenția. Suspiciunea crește când episoadele sunt frecvente, stereotipe și apar de mai multe ori pe zi.

Crize mioclonice

Se manifestă prin contracții musculare scurte, bruște, ca niște tresăriri. Pot afecta membrele superioare, membrele inferioare sau întregul corp. Uneori pacientul scapă obiectele din mână.

Crize tonice

Se caracterizează prin contracție musculară susținută. Pot produce cădere, mai ales dacă apar brusc.

Crize atonice

Apar prin pierderea bruscă a tonusului muscular. Pacientul poate cădea violent, cu risc mare de traumatisme cranio-faciale. Sunt numite uneori „drop attacks”.

Crize clonice

Se manifestă prin contracții ritmice repetate, fără faza tonică inițială clară.

Aura epileptică

Aura este o manifestare subiectivă care poate preceda criza. De fapt, aura este o criză focală cu conștiență păstrată. Pacientul poate descrie:

• mirosuri neobișnuite;
• gust metalic;
• senzație de nod în stomac;
• frică bruscă;
• furnicături;
• lumini sau forme vizuale;
• zgomote;
• senzație de déjà-vu;
• amețeală;
• senzație de depersonalizare.

Aura este importantă deoarece poate ajuta la localizarea focarului epileptic și îi poate permite pacientului să se așeze într-un loc sigur înainte de pierderea conștienței.

Etapele în criza majoră de epilepsie – Criza Grand Mal

Criza majoră epileptică este o alterare bruscă a activității corticale. Ea poate să apară oricând, este frecvent anunțată de aură.

Etapa 1 – aura – cu câteva secunde înainte – senzații de déjà vu, halucinații, mirosuri, gusturi anormale, parestezii, senzație de soc electric, anxietate, grețuri, vărsături, stare de vis.

Etapa 2– faza tonică 30 sec. – bolnavul strigă, cade pe jos inconștient, sialoree, cianoza fetei, fixează tavanul cu ochii, rigiditate în extensie, încleștarea dinților

Etapa 3 – faza clonică -2-3 min. – convulsii bruște ale membrelor , flexie/extensie, spasme musculare ritmice, incontinenta urinara, spume la gură.

Etapa 4 – stare post criză –revenire gradată, somn de scurta durata 1-2 min, amnezie, oboseala, cefalee, capul greu, febră musculară.

După o criză clasică de epilepsie, bolnavul nu rămâne cu deficit motor (paralizii). Acest lucru nu este valabil și în cazul statusului de rău epileptic (status epilepticus).

În timpul unei crize bolnavul își poate mușca limba.

Dacă o criză depășeste 5 minute, trebuie să apelăm la ajutor medical de urgență (112).

Status epilepticus – Starea de rău epileptic

Status epilepticus reprezintă crize epileptice prelungite și repetate, fără pauză. Poate fi letal.

Status epilepticus este o urgență neurologică. Practic, trebuie suspectat când o criză convulsivă durează peste 5 minute sau când crizele se repetă fără revenirea completă a conștienței între episoade.

În status epilepticus nu este fără recuperare între atacuri (lipsește etapa 4). În această situație intervin tulburări respiratorii, cardiace, neurologice, posibile pareze post criză. 

Criza minoră de epilepsie – Criza Petit Mal

În crizele petit mal există o oprire bruscă, fără avertisment, a activității mentale, nu mai mult de 30 de secunde.

Apare mai frecvent la copii și se caracterizează, de obicei, prin absențe și contracții musculare parțiale, cu o durată de câteva zeci de secunde, în timpul căruia bolnavul își oprește orice activitate, persistând numai automatismele simple (mersul, deglutiția, mestecatul etc).

În formele ușoare, bolnavul devine palid, scapă obiectele din mână și își revin fără să știe ce s-a întâmplat.  Conștiența revine brusc.

Tratament epilepsie 

Regimul de viață al bolnavului epileptic trebuie să fie echilibrat, cu un program de somn de 8 ore, fără consum de alcool sau alte excitante. Alegerea profesiei este capitală, natura bolii contraindicând profesiile care impun lucru la înălțime, în apă, mașini, la computer.

Baza medicamentoasă a tratamentului o presupune administrarea de fenobarbital, diazepam sau fenitoină.

Primul ajutor în criza de epilepsie 

• Trebuie să poziționăm persoana în poziție laterală de siguranță, pentru a împiedica lichidele să ajungă în plămâni.
• Nu este recomandată introducerea în gură a degetelor, sau a oricărui obiect, deoarece bolnavul poate mușca persoana care acordă primul ajutor.
• Trebuie luate măsuri pentru a preveni și alte răni prin mutarea obiectelor de care se poate răni în timpul crizei.
• Persoana care are o criză, nu se imobilizează. 
• În funcție de durata crizei, apelăm la serviciile medicale de urgență.

Îngrijirea pacientului cu epilepsie 

Problemele pacientului cu epilepsie 

In criză:

• necoordonarea mișcărilor;
• dispnee;
• incontinenta urinara si fecală
• vulnerabilitatea fata de pericole;
• comunicare ineficienta la nivel intelectual;
• risc de sufocare, de accidente;

Intre crize :

• comunicare ineficientă;
• dificultate de a-și asuma anumite roluri sociale;
• risc pentru efectuarea anumitor profesii;
• devalorizare;

Obiectivele asistentului medical pentru pacientul cu epilepsie 

a) Imediate :
– asigurarea permeabilității cailor respiratorii, protejarea pacientului de eventuale traumatisme.

b) Pe termen lung:
– pacientul să-si administreze corect tratamentul pentru reducerea crizelor;
– pacientul să-si amelioreze depresia;
– pacientul să recunoască stările prodomale;
– pacientul să-și adapteze existenta la condițiile psiho-sociale.

Intervenții asistentului medical pentru pacientul cu epilepsie

a) În cursul crizei :

• nu se părăseşte bolnavul pe timpul crizei;
• se aşază pe plan orizontal in decubit lateral (poziție laterală de siguranță);
• se urmărește prevenirea accidentării;
• se îndepărtează corpurile contondente;
• se anunță medicul printr-o terţă persoană;
• se monitorizează funcțiile vitale și vegetative;

b) După criză:

• se verifică permeabilitatea cailor respiratorii, aspirarea salivei și a secrețiilor;
• pacientul va fi ajutat în orientarea temporo-spatială;
• se lasă bolnavul să doarmă (cca. 2 ore);
• se schimbă lenjeria – în timpul crizei poate să aibă loc descărcarea involuntară a vezicii urinare şi a rectului;
• leziunile traumatice în urma autotraumatizării, sunt tratate corespunzător;
• se liniștește bolnavul (se poate trezi dezorientat şi agresiv);
• rehidratarea – oral şi în cazuri speciale, parenteral, psihoterapie, liniștirea bolnavului;
• administrarea medicamentelor prescrise de medic;
• măsurarea funcțiilor vitale și notarea în foaia de temperatură;
• recoltarea de produse biologice si patologice pentru examinări de laborator;
• educația sanitară a pacientului și a familiei, explicând-i pacientului ca viată trebuie trăită cat mai normal, să evite înotul, condusul mașinii, activitățile la înălțime, consumul de alcool, exces de sare și lichide, să-și administreze corect tratamentul prescris, sa doarmă 8 ore pe zi, să nu ia nici un alt medicament fără avizul specialistului neurolog, să consume legume, fructe, să aibă o alimentație echilibrată și un stil de viață sănătos;
• asistentul medical trebuie să încurajeze pacientul astfel încât acesta să-și recapete stima de sine, să-și reconsidere atitudinea față de boală; se pune accentul pe importanța respectării tratamentului între crize;

Diagnostic

Diagnosticul de epilepsie este clinic și paraclinic. O singură investigație normală nu exclude epilepsia, iar un EEG modificat nu înseamnă automat epilepsie dacă tabloul clinic nu susține diagnosticul.

NICE recomandă evaluarea epilepsiei printr-o abordare specializată, care include istoricul detaliat, descrierea episodului, investigații adecvate și diferențierea față de alte afecțiuni care pot mima crizele epileptice.

Un martor este foarte valoros, deoarece pacientul poate să nu își amintească episodul. În practică, o filmare scurtă a crizei, făcută în siguranță, poate ajuta medicul, dar nu trebuie să întârzie acordarea primului ajutor.

Examenul clinic și neurologic

Medicul evaluează starea generală, statusul neurologic, semnele de traumatism, febra, semnele de infecție, tulburările de conștiență, deficitele motorii sau senzitive și semnele de hipertensiune intracraniană.

EEG

Electroencefalograma înregistrează activitatea electrică cerebrală. Poate evidenția descărcări epileptiforme, dar poate fi normală între crize. Uneori se folosesc EEG de somn, EEG prelungit sau monitorizare video-EEG.

Imagistică cerebrală

RMN cerebral este util pentru identificarea leziunilor structurale: tumori, malformații, scleroză hipocampică, cicatrici posttraumatice, leziuni vasculare. CT cerebral poate fi folosit în urgență, mai ales când există traumatism, debut brusc, suspiciune de hemoragie, deficit neurologic sau alterarea stării de conștiență.

Analize de laborator

Pot fi indicate:

• glicemie;
• electroliți;
• calciu, magneziu;
• hemoleucogramă;
• teste hepatice și renale;
• markeri infecțioși, dacă este cazul;
• toxicologie;
• niveluri serice ale unor antiepileptice, când este necesar;
• test de sarcină la femeile de vârstă fertilă.

Diagnostic diferențial

Epilepsia trebuie diferențiată de alte situații care pot semăna cu o criză epileptică:

• sincopă;
• lipotimie;
• hipoglicemie;
• atac de panică;
• crize psihogene nonepileptice;
• migrenă cu aură;
• tulburări de somn;
• ticuri;
• tremor;
• accident ischemic tranzitor;
• intoxicații;
• sevraj alcoolic;
• convulsii febrile la copil;
• tulburări cardiace cu pierderea conștienței.

Un indiciu practic: sincopa este adesea precedată de amețeală, transpirații, greață, vedere încețoșată și apare în ortostatism; criza epileptică tonico-clonică are frecvent debut brusc, manifestări motorii stereotipe și stare postcritică mai clară. Totuși, diferențierea poate fi dificilă și nu trebuie făcută superficial.

Tratamentul epilepsiei

Tratamentul urmărește controlul crizelor, reducerea riscului de accidente, îmbunătățirea calității vieții și limitarea efectelor adverse. OMS menționează că până la 70% dintre persoanele cu epilepsie ar putea deveni fără crize cu folosirea adecvată a medicamentelor antiseizure.

Tratament medicamentos

Medicamentele antiepileptice, numite tot mai frecvent „medicamente antiseizure”, se aleg în funcție de:

• tipul crizei;
• sindromul epileptic;
• vârsta pacientului;
• sex;
• sarcină sau posibilitatea unei sarcini;
• comorbidități;
• interacțiuni medicamentoase;
• efecte adverse;
• stil de viață;
• răspunsul anterior la tratament.

Exemple de medicamente folosite în epilepsie:

• levetiracetam;
• lamotrigină;
• valproat;
• carbamazepină;
• oxcarbazepină;
• topiramat;
• lacosamidă;
• fenitoină;
• fenobarbital;
• clobazam;
• ethosuximidă, mai ales în absențe;
• zonisamidă;
• perampanel, în unele forme.

Atenție: valproatul are restricții importante la fete și femei cu potențial fertil, din cauza riscurilor pentru sarcină. Alegerea tratamentului aparține medicului neurolog.

Reguli importante pentru pacient

Pacientul trebuie educat să:

• ia tratamentul zilnic, la orele recomandate;
• nu oprească brusc medicația;
• nu modifice dozele fără acord medical;
• anunțe reacțiile adverse;
• evite alcoolul;
• doarmă suficient;
• evite factorii personali declanșatori;
• se prezinte la controale periodice;
• discute cu medicul înainte de sarcină;
• anunțe medicul despre toate medicamentele sau suplimentele folosite.

Tratament chirurgical

La pacienții cu epilepsie farmacorezistentă, mai ales epilepsie focală cu focar bine delimitat, se poate lua în discuție chirurgia epilepsiei. Aceasta necesită evaluare complexă în centre specializate.

Alte opțiuni terapeutice

În anumite cazuri pot fi indicate:

• stimularea nervului vag;
• stimularea cerebrală profundă;
• neurostimulare responsivă, în țările unde este disponibilă;
• dietă ketogenică, mai ales în unele epilepsii pediatrice;
• reabilitare și suport psihologic;
• intervenții educaționale și sociale.

Aceste metode nu înlocuiesc automat tratamentul medicamentos, ci se indică selectiv.

Primul ajutor în criza epileptică

În timpul unei crize, scopul este protejarea pacientului, nu oprirea cu forța a mișcărilor. CDC recomandă ca persoana să fie supravegheată, protejată de obiecte periculoase, întoarsă ușor pe o parte dacă este culcată și să nu i se introducă nimic în gură.

Ce se face

• Se păstrează calmul.
• Se notează ora de debut a crizei.
• Se îndepărtează obiectele dure, ascuțite sau periculoase.
• Se protejează capul pacientului.
• Se slăbesc hainele strânse la gât.
• Se așază pacientul în poziție laterală de siguranță când este posibil.
• Se verifică respirația după oprirea convulsiilor.
• Se rămâne lângă pacient până își revine.
• Se observă durata, tipul mișcărilor, culoarea tegumentelor, respirația, incontinența, mușcarea limbii, starea postcritică.
• Se solicită ajutor medical de urgență dacă situația o impune.

Ce nu se face

• Nu se bagă degete, lingură, tifon sau alte obiecte în gura pacientului.
• Nu se încearcă imobilizarea forțată a membrelor.
• Nu se administrează apă, alimente sau medicamente pe gură în timpul crizei.
• Nu se face respirație gură la gură în timpul convulsiilor.
• Nu se ridică pacientul imediat după criză.
• Nu se lasă pacientul singur.

Când se sună la 112

Se solicită ajutor de urgență dacă:

• criza durează peste 5 minute;
• crizele se repetă fără revenirea conștienței;
• este prima criză cunoscută;
• pacientul s-a lovit grav;
• pacientul este gravidă;
• pacientul are diabet;
• pacientul are dificultăți de respirație după criză;
• criza apare în apă;
• pacientul nu își revine după episod;
• există suspiciune de intoxicație, traumatism sau infecție severă.

Rolul asistentului medical

Asistentul medical are rol important în observarea pacientului, intervenția în criză, prevenirea accidentelor, administrarea tratamentului prescris și educația pacientului.

În timpul crizei

Asistentul medical:

• rămâne lângă pacient;
• notează ora începerii crizei;
• asigură protecția împotriva traumatismelor;
• îndepărtează obiectele periculoase;
• nu imobilizează pacientul forțat;
• nu introduce nimic în cavitatea bucală;
• poziționează pacientul lateral când este posibil;
• observă tipul mișcărilor;
• urmărește respirația și culoarea tegumentelor;
• anunță medicul;
• pregătește materialele necesare pentru intervenție;
• administrează tratamentul prescris sau conform protocolului;
• monitorizează funcțiile vitale.

După criză

Asistentul medical:

• verifică respirația, pulsul, tensiunea arterială, saturația oxigenului;
• evaluează nivelul de conștiență;
• menține poziția laterală de siguranță dacă pacientul este somnolent;
• verifică existența traumatismelor;
• asigură igiena pacientului dacă a existat incontinență;
• oferă liniște și siguranță;
• nu grăbește mobilizarea;
• explică pacientului ce s-a întâmplat, dacă este confuz;
• documentează episodul.

Observații care trebuie notate

În foaia de observație se pot consemna:

• ora debutului;
• durata crizei;
• activitatea pacientului înainte de criză;
• existența aurei;
• pierderea conștienței;
• tipul mișcărilor;
• partea corpului unde au debutat mișcările;
• devierea capului sau a privirii;
• cianoză;
• hipersalivație;
• mușcarea limbii;
• incontinență;
• traumatisme;
• durata fazei postcritice;
• tratamentul administrat;
• răspunsul la tratament;
• funcțiile vitale.

Această documentare este importantă pentru diagnostic, ajustarea tratamentului și evaluarea riscului de recurență.

Diagnostice de nursing posibile

În funcție de pacient, pot fi formulate diagnostice de nursing precum:

• risc de traumatism legat de pierderea bruscă a conștienței și convulsii;
• risc de aspirație legat de alterarea stării de conștiență;
• anxietate legată de imprevizibilitatea crizelor;
• deficit de cunoștințe privind boala și tratamentul;
• neaderență la tratament legată de lipsa informațiilor, efecte adverse sau dificultăți sociale;
• risc de izolare socială legat de stigmatizarea bolii;
• alterarea imaginii de sine legată de diagnosticul cronic;
• risc de îngrijire ineficientă la domiciliu;
• risc de status epilepticus în contextul întreruperii tratamentului sau al crizelor frecvente.

Obiective de îngrijire

Obiectivele trebuie adaptate pacientului, dar pot include:

• pacientul să fie protejat de traumatisme în timpul crizelor;
• pacientul să aibă căile respiratorii menținute libere;
• pacientul să nu prezinte aspirație;
• pacientul să își recunoască factorii declanșatori;
• pacientul să respecte tratamentul prescris;
• pacientul să știe ce trebuie să facă în caz de criză;
• familia să cunoască măsurile corecte de prim ajutor;
• pacientul să își reducă anxietatea legată de boală;
• pacientul să participe la activități potrivite, cu măsuri de siguranță.

Educația pacientului și a familiei

Educația este una dintre cele mai importante intervenții. Pacientul și familia trebuie să înțeleagă boala fără panică, dar și fără superficialitate.

Se explică:

• ce este epilepsia;
• ce tip de crize are pacientul;
• de ce trebuie respectat tratamentul;
• ce reacții adverse trebuie raportate;
• ce factori pot declanșa crize;
• cum se acordă primul ajutor;
• când se sună la 112;
• de ce nu se introduce nimic în gura pacientului;
• importanța somnului;
• riscurile alcoolului;
• măsurile de siguranță la baie, gătit, înot, condus, muncă la înălțime sau folosirea utilajelor;
• importanța controalelor neurologice.

Familia trebuie instruită să cronometreze criza și să observe manifestările, nu să intre în panică sau să imobilizeze pacientul.

Măsuri de siguranță în viața de zi cu zi

Pacientul cu epilepsie trebuie încurajat să aibă o viață cât mai normală, dar cu măsuri de prevenire a accidentelor.

Recomandări utile:

• dușul este mai sigur decât baia în cadă;
• ușa băii nu trebuie încuiată complet dacă pacientul are crize necontrolate;
• înotul se face doar supravegheat;
• se evită urcatul la înălțime fără protecție;
• se folosesc mijloace de protecție la activități cu risc;
• se evită focul deschis dacă există crize frecvente;
• condusul se face doar conform legislației și recomandării medicului;
• colegii apropiați sau profesorii pot fi informați despre primul ajutor, dacă pacientul acceptă;
• se poartă o brățară/card medical în cazurile cu risc.

Epilepsia la copil

La copil, epilepsia poate avea forme diferite față de adult. Unele sindroame epileptice sunt dependente de vârstă. Crizele pot afecta învățarea, atenția, somnul și dezvoltarea psihosocială.

La copil se urmăresc:

• tipul crizelor;
• frecvența;
• dezvoltarea neurologică;
• performanța școlară;
• reacțiile adverse ale tratamentului;
• impactul asupra familiei;
• riscul de traumatisme;
• nevoia de plan individualizat la grădiniță sau școală.

Profesorii și îngrijitorii trebuie să știe ce au de făcut în caz de criză. Copilul nu trebuie stigmatizat sau exclus inutil din activități, dar trebuie protejat realist.

Epilepsia la femeie

La femei, epilepsia necesită atenție specială în legătură cu menstruația, contracepția, sarcina și alăptarea.

Unele medicamente antiepileptice pot interacționa cu contraceptivele hormonale. De asemenea, unele tratamente pot avea risc teratogen. Femeile cu epilepsie trebuie consiliate înainte de sarcină, nu după ce sarcina este deja avansată.

Aspecte importante:

• planificarea sarcinii;
• ajustarea tratamentului înainte de concepție;
• acid folic, la recomandarea medicului;
• monitorizare neurologică și obstetricală;
• evitarea opririi bruște a tratamentului;
• discutarea riscurilor și beneficiilor fiecărei opțiuni terapeutice.

Complicații și riscuri

Epilepsia poate avea complicații prin crize, prin traumatisme sau prin impact psihosocial.

Riscuri posibile:

• căderi;
• traumatisme craniene;
• arsuri;
• înec;
• accidente rutiere;
• aspirație;
• status epilepticus;
• anxietate;
• depresie;
• stigmatizare;
• dificultăți școlare sau profesionale;
• efecte adverse medicamentoase;
• moarte subită neașteptată în epilepsie, numită SUDEP.

SUDEP este rară, dar riscul crește în special la pacienții cu crize tonico-clonice necontrolate. Controlul crizelor și respectarea tratamentului reduc riscurile.

Prognostic

Prognosticul depinde de cauza epilepsiei, tipul crizelor, vârsta de debut, răspunsul la tratament și existența altor boli neurologice. Mulți pacienți obțin control bun al crizelor cu tratament corect. În unele cazuri, medicul poate lua în calcul reducerea sau oprirea tratamentului după o perioadă lungă fără crize, dar numai după evaluare individuală. OMS menționează că oprirea tratamentului poate fi luată în considerare după 2 ani fără crize, în funcție de factori clinici, sociali și personali, iar etiologia documentată și EEG-ul anormal sunt predictori importanți ai recurenței.

Idei esențiale pentru asistenți medicali

Epilepsia este o boală neurologică, nu psihiatrică. Crizele pot fi convulsive sau neconvulsive. Nu orice pierdere de conștiență este epilepsie. În criză, pacientul nu se imobilizează forțat și nu i se introduce nimic în gură. Se cronometrează criza, se protejează pacientul, se mențin căile aeriene libere și se solicită ajutor dacă episodul durează peste 5 minute sau apar semne de gravitate. După criză, pacientul poate fi confuz, rușinat sau speriat; are nevoie de supraveghere, siguranță și comunicare calmă. Tratamentul trebuie respectat riguros, iar educația pacientului și a familiei este parte centrală a îngrijirii.

NOU! Instalează aplicația Pagina de Nursing Plus pentru Android sau iOS  pentru acces nelimitat la tot conținutul Pagina de Nursing fără reclame, peste 16.000 de teste grilă și cursuri.

Pentru verificarea cunoștințelor, abonează-te pe Platforma Grile AMG cu peste 16.000 de Teste Grilă, cursuri și simulator examene pentru a trăi experiența unui examen https://grileamg.ro sau achiziționează cartea 1000 de Teste Grila cu explicații pentru AMG