
Hernia este definită ca un organ care părăsește poziția anatomică și iese printr-un orificiu.
Hernia hiatală reprezintă ascensiunea în cavitatea toracică a unei porțiuni din stomac prin hiatusul esofagian, în torace.
Mecanismul de producere
Limita dintre abdomen si torace e reprezentată de către diafragm.
Trecerea esofagului prin diafragm se face printr-un orificiu numit HIATUS.
Slăbirea musculaturii de la nivelul hiatusului conduce la hernie hiatală, adică o porțiune din stomac migrează către torace prin diafragm.
Factori favorizanți
- obezitate, tumori, ascită, sarcină, traumatisme, efort.
Factori de risc
- hiatus esofagian larg;
- esofag scurt (congenital sau dobândit);
- sexul feminin;
- vârsta înaintată (peste 50 de ani);
- ridicarea de greutăți ;
- tusea severă și persistentă.
Tipuri
Hernie hiatală prin:
- alunecare;
- rulare (paraesofagiană);
- mixtă (după Akerlund).
Hernia hiatala produsă prin rostogolire prezintă manifestări legate de compresiunea exercitată de hiatusul esofagian asupra stomacului:
- durerea poate să apară sau să se agraveze atunci când bolnavul se apleacă;
- senzația de compresiune toracică;
- palpitații;
- pirozis;
- pot apărea semnele anemiei hipocrome (datorită hemoragiilor mici și repetate): tegumente palide, astenie, vertij, cefalee, palpitații, tahipnee.
- atunci când stomacul este prezent în întregime în torace, acest lucru poate amenința viața bolnavului, moartea se poate instala atunci când apare volvusul gastric (torsiunea stomacului), obstrucția sau perforația.
Semne și simptome (manifestări de dependență în hernia hiatală)
- Durere epigastrică;
- Senzație de plenitudine;
- Pirozis (arsuri);
- Regurgitații acide;
- Tuse;
- Dispnee postprandială;
- Tulburări de ritm;
- Anemii date de hemoragii mici și dese.
Complicații
- Risc de strangulare/ perforare;
- Hemoragie digestivă superioară;
- Esofagită;
- Esofag Barret;
- Ulcer la nivelul pungii herniare.
Diagnostic
- examenul radiologic, o simpla radiografie toracică putând ajuta la stabilirea diagnosticului;
- examenul radiologic baritat în diferite poziţii (ortostatism, anteflexie şi Trendelenburg) asociat cu creşterea presiunii intraabdominale (metoda Valsalva, inspir profund)
- endoscopia evidențiază poziția intratoracică a stomacului, complicațiile ce apar datorită refluxului gastro-esofagian: esofagite, ulcere la nivelul pungii herniare, stenoze esofagiene;
- manometria este folosită pentru recunoașterea herniei hiatale voluminoase.
Îngrijirea pacientului cu hernie hiatală
Problemele pacientului cu hernie hiatală
– disconfort abdominal,
– deficit de volum lichidian,
– alimentatie inadecvata prin deficit,
– intoleranta digestiva;
– deficit de autoingrijire;
– fatigabilitate;
– risc de complicatii (hemoragie digestiva superioara, perforatie malignizare).
Obiectivele asistentului medical pentru pacientul cu hernie hiatală
– pacientul sa prezinte stare de confort fizic si psihic,
– pacientul sa cunoasca modul de viata, de alimentatie,
– pacientul sa-si exprime acceptul de a urma dieta;
– pacientul sa se poata autoingriji;
– pacientul sa se alimenteze corespunzator perioadei de evolutie a bolii, nevoilor sale calitative si cantitative;
– pacientul sa fie ferit de complicatii.
Intervențiile asistentului medical pentru pacientul cu hernie hiatală
- asistentul medical asigură repausul la pat în semișezând;
- menține igiena tegumentară, a lenjeriei și a mucoaselor, îngrijește cavitatea bucală, îndeosebi în caz de gingivoragie și gust neplăcut;
- supraveghează pulsul, T.A, respirația, apetitul, semnele de deshidratare și le notează în foaia de temperatură;
- recoltează sânge, urină pentru examenul de laborator în vederea evaluării;
- supraveghează scaunul, urina (cantitatea si culoarea), greutatea corporală și le notează în foaia de temperatură;
- educă pacientul și familia pentru a respecta alimentația și normele de viață impuse, în funcție de stadiul bolii;
- hidratează, alimentează pe cale parenterală pacientul, respectând indicația medicului;
- supraveghează comportamentul pacientului și sesizează semnele de agravare a stării sale;
- administrează medicația prescrisă respectând ritmul și modul de administrare;
- face bilanțul zilnic între lichidele ingerate și cele excretate;
- pregătește pacientul preoperator, când se impune necesitatea operației chirurgicale;
- educă pacientul pentru a recunoaște semnele complicațiilor (scaunul melenic, caracterul durerii în caz de perforație, vărsăturile alimentare cu conținut vechi în caz de stenoză);
- educă pacientul pentru a respecta alimentația recomandată și pentru a renunța la obiceiurile dăunătoare (alcool, tutun).
- respecta normele de prevenire a infecțiilor nosocomiale.
Tratament
- Antiacide
- Tratament Chirurgical
Tratamentul herniilor produse prin alunecare poate fi medical sau chirurgical.
Tratamentul medical consta în administrarea de medicamente pentru tratarea refluxului gastro-esofagian (ca de exemplu omeprazolul sau metoclopramidul).
Tratamentul chirurgical se face prin coborârea stomacului în abdomen si aducerea hiatusului diafragmatic cât mai aproape de dimensiunile normale. Tot chirurgical se vor trata și unele complicații ale herniei hiatale, putându-se efectua în acest scop esofagoplastia, dilatarea stricturilor esofagiene, antrectomii (în caz de ulcere).
Pentru verificarea cunoștințelor, rezolvă testele din secțiunea Teste grilă.
Infografic: