Meningita este o inflamație a membranelor protectoare care înconjoară creierul și măduva spinării, cunoscute sub denumirea de meninge.

Inflamația poate fi provocată de infecții virale, bacteriene sau, mai rar, fungice. Meningita bacteriană este cea mai gravă formă și poate duce la complicații severe sau chiar deces dacă nu este tratată rapid.

Meningita poate fi letală din cauza proximității inflamației față de creier și măduva spinării; prin urmare, afecțiunea este o urgență medicală.

Etiologie

Infecțiile virale sunt cea mai frecventă cauză a meningitei. Urmează infecții bacteriene și, rareori, infecții fungice și parazitare. Deoarece infecțiile bacteriene pot duce la deces, este esențială aflarea cauzei.

Meningita poate fi provocată de:

1. Meningita bacteriană

Este cea mai gravă formă de meningită și poate pune viața în pericol dacă nu este tratată rapid.

Bacteriile comune care provoacă meningită includ:

• Neisseria meningitidis (meningococ)
• Streptococcus pneumoniae (pneumococ)
• Haemophilus influenzae tip B (mai rar datorită vaccinării)
• Listeria monocytogenes (în special la sugari, vârstnici sau persoane imunodeprimate)
• Mycobacterium tuberculosis (în cazuri de meningită tuberculoasă)

2. Meningita virală

Este cea mai frecventă și, în general, mai puțin severă decât meningita bacteriană. Agenții patogeni obișnuiți includ:

• Enterovirusuri (cele mai frecvente cauze)
• Virusul herpes simplex
• Virusul varicelo-zosterian
• Virusul oreionului
• Virusul rujeolic
• Virusul West Nile

3. Meningita fungică

Este rară și apare în special la persoanele cu sisteme imunitare compromise, cum ar fi cele cu HIV/SIDA. Agenții cauzali includ:

• Cryptococcus neoformans (cea mai comună cauză fungică)
• Candida spp.
• Histoplasma capsulatum

4. Meningita parazitară

Este rară și poate fi cauzată de:

• Paraziți precum Naegleria fowleri, care determină o formă rară și letală de meningită numită meningoencefalită amibiană primară. Meningita amibiană este un tip rar, care se contactează uneori prin înotul în apă dulce și poate pune rapid viața în pericol.

5. Meningita non-infecțioasă

Poate apărea din alte cauze decât infecțiile, cum ar fi:

• Bolile autoimune (lupus eritematos sistemic)
• Medicamente (reacții adverse la anumite tratamente)
• Tumori sau cancer
• Traumatisme craniene sau intervenții neurochirurgicale

Semne și simptome – Manifestări de dependență în meningită

• Durere severă de cap – una dintre cele mai frecvente manifestări.
• Febră ridicată bruscă – peste 38°C.
• Redoare (înțepenirea sau rigiditatea gâtului) – dificultate în a mișca gâtul, mai ales înclinarea capului înainte.
• Greață și vărsături – simptome comune în formele severe.
• Sensibilitate la lumină (fotofobie) – disconfort pronunțat la lumina puternică.
• Confuzie, probleme de concentrare sau somnolență – persoana poate deveni dezorientată sau extrem de somnoroasă.
• Erupție cutanată – în meningita meningococică poate apărea o erupție roșiatică sau purpurie, care nu dispare la presiunea pe piele.
• Convulsii – în cazurile grave, pot apărea crize convulsive.
• Rigiditate a membrelor sau durere musculară.
• Sensibilitate crescută la zgomote.

Simptomele pot să apară rapid (în câteva ore) sau să se dezvolte pe parcursul a câtorva zile. La sugari și copii mici, simptomele pot fi mai subtile și pot include:

• Refuzul hranei;
• Iritabilitate;
• Plâns neobișnuit;
• Fontanela bombată (la sugari) – un semn de presiune intracraniană crescută;
• Febră mare;
• Probleme la trezirea din somn.
• Vărsături.

Semnele patognomonice pentru meningită:

Semnul Brudzinski

La flexia pasivă a gâtului pacientului (încercarea de a ridica capul de pe pat), pacientul va răspunde prin flexia involuntară a genunchilor și a șoldurilor.

Semnul Kernig

Pacientul este așezat în poziție dorsală, iar piciorul este ridicat cu coapsa flectată la 90 de grade. Dacă apare durere sau rezistență la extensia completă a genunchiului (din cauza tensiunii în meningele inflamate), testul este pozitiv.

Deși semnele Kernig și Brudzinski sunt considerate foarte sugestive pentru meningită, nu sunt întotdeauna prezente, iar absența lor nu exclude diagnosticul. Diagnosticul pentru meningită necesită puncția lombară și analiza lichidului cefalorahidian (LCR).

Poziția „cocoș de pușcă”

Poziția „cocoș de pușcă” este un semn clasic întâlnit la pacienții cu meningită severă, care apare ca o reacție a organismului la durerea intensă și la iritația meningelui (membranele care învelesc creierul și măduva spinării).

Pacientul se poziționează instinctiv cu spatele arcuit (hiperflexie a trunchiului), capul flectat (bărbia aproape de piept), picioarele flectate la genunchi și coapse aduse spre abdomen.  Această poziție este adoptată spontan deoarece ajută la reducerea tensiunii asupra meningelui inflamat, ceea ce ameliorează parțial durerea. Este un semn fizic asociat cu inflamația severă a meningelui, întâlnit mai des în meningita bacteriană. Aceasta indică o iritație severă a sistemului nervos central și este un semn de gravitate al bolii.

Poziția „cocoș de pușcă” este unul dintre numeroasele semne meningeale care pot sugera meningita, alături de semnele Brudzinski și Kernig.

Alte semne și simptome foarte sugestive pentru meningită:

• Fotofobie și fonofobie – sunt frecvente și indică iritarea meningelui.
• Rigiditatea cefei – dificultate sau imposibilitate de a mișca gâtul din cauza inflamației meningeale.
• Erupție cutanată peteșială sau purpurică – în meningita meningococică, prezența unei erupții peteșiale (micropete roșii care nu dispar la presiune) poate fi un semn critic, mai ales în contextul unei infecții sistemice severe.

Factori de risc

Factorii de risc pentru meningită variază în funcție de tipul de meningită (bacteriană, virală, fungică etc.). În general, aceștia includ:

• Vârsta

Sugarii și copiii sub 5 ani sunt mai predispuși la meningita bacteriană și virală, deoarece sistemul lor imunitar nu este complet dezvoltat.

Adolescenții și tinerii adulți (în special între 16 și 25 de ani) prezintă un risc crescut pentru meningita meningococică, mai ales în medii aglomerate, cum ar fi campusurile universitare.

• Sistemul imunitar compromis

Persoanele cu imunitate redusă, inclusiv cele cu: HIV/SIDA, cancer, diabet, transplant de organe, tratamente cu imunosupresoare sau corticosteroizi, sunt mai predispuse la meningită, în special la formele bacteriene și fungice.

• Condiții de viață – cadru comunitar 

Meningita bacteriană, în special cea meningococică, se răspândește mai ușor în locuri aglomerate, cum ar fi: cămine universitare, baze militare, școli internat, etc

• Lipsa vaccinării

Persoanele care nu au fost vaccinate împotriva bacteriilor care provoacă meningită (meningococ, pneumococ, Haemophilus influenzae tip B) sunt mult mai expuse riscului de a dezvolta această boală.

• Infecții recente

Infecții precum otita sau sinuzita pot predispune la meningită.

Persoanele care au suferit de infecții virale recente, cum ar fi oreion sau varicelă, pot prezenta un risc crescut de meningită virală.

• Călătorii în anumite regiuni geografice

Călătoriile în anumite zone ale lumii, în special în „Centura meningitei” din Africa subsahariană, unde meningita meningococică este frecventă, pot expune persoanele unui risc mai mare.
În timpul sezonului secetos, acest risc este crescut.

• Intervenții chirurgicale sau traumatisme craniene

Chirurgia cerebrală sau traumatismele craniene pot slăbi barierele naturale ale organismului și pot permite pătrunderea bacteriilor în lichidul cefalorahidian.

• Anumite afecțiuni medicale

Persoanele cu afecțiuni precum diabetul, alcoolismul cronic sau boala celiacă pot prezenta un risc mai mare de meningită.

Defectele anatomice ale sistemului nervos central, cum ar fi fistulele LCR, cresc riscul de infecții meningiene.

Îndepărtarea splinei crește, de asemenea, riscul de meningită.

• Expunerea la paraziți sau fungi

Persoanele care trăiesc sau călătoresc în regiuni unde infecțiile parazitare și fungice sunt frecvente prezintă un risc mai mare pentru meningita fungică.

Diagnostic

Pentru a confirma diagnosticul pot fi efectuate mai multe teste

• evaluare clinică (simptome principale, semne neurologice, semne meningeale – Brudzinski, Kernig)
• puncția lombară este testul esențial pentru diagnosticarea meningitei. Aceasta implică prelevarea unei mostre de lichid cefalorahidian (LCR) din zona lombară a coloanei vertebrale, care este apoi analizată pentru a detecta și a identifica agenții infecțioși.
• teste imagistice –  scanare CT
• teste de sânge (hemoleucograma completă poate arăta o creștere a numărului de leucocite, semn de infecție. Se pot efectua și teste de coagulare sau funcție hepatică și renală sau hemoculturi).

Deoarece meningita bacteriană poate fi foarte gravă, tratamentul cu antibiotice va începe de obicei înainte ca diagnosticul să fie confirmat, ci doar când se suspectează o meningită și va fi oprit mai târziu dacă testele arată că afecțiunea este cauzată de un virus.

Tratament

Tratamentul meningitei depinde de tipul și severitatea infecției (bacteriană, virală, fungică), iar intervenția rapidă este esențială pentru prevenirea complicațiilor grave, mai ales în cazurile de meningită bacteriană.

• Antibiotice intravenoase (IV) în cazul meningitei bacteriene: Administrarea promptă a antibioticelor cu spectru larg este esențială până când se identifică exact bacteria care cauzează infecția. După identificare, tratamentul poate fi ajustat pentru a include antibiotice specifice, cum ar fi: Cefalosporine de generația a treia (de exemplu, ceftriaxona sau cefotaxima) combinate cu vancomicină pentru infecții severe.
• În funcție de tipul de bacterie, se pot adăuga și alte antibiotice, cum ar fi ampicilina pentru Listeria monocytogenes.
• Corticosteroizi: În multe cazuri, dexametazona este administrată împreună cu antibioticele pentru a reduce inflamația meningelui și riscul de complicații, cum ar fi pierderea auzului sau leziunile cerebrale. Corticosteroizii sunt deosebit de utili în cazurile de meningită cauzată de Streptococcus pneumoniae.
• Tratament de susținere: Administrarea de fluide intravenoase pentru a menține hidratarea și tensiunea arterială.
• Oxigenoterapie sau ventilare mecanică în cazurile severe.
• Monitorizarea și corectarea dezechilibrelor electrolitice.
• Cazurile de meningită virală necesită doar tratament simptomatic, cum ar fi: medicamente pentru reducerea febrei și durerii (de exemplu, paracetamol), hidratare adecvată, odihnă, antivirale.
• Meningita fungică este rară și apare de obicei la persoanele cu un sistem imunitar slăbit, cum ar fi pacienții cu HIV/SIDA sau cei care urmează tratamente imunosupresoare. Tratamentul include medicamente antifungice puternice, administrate intravenos (exemplu: Amfotericina B, în asociere cu flucitozina, urmată de tratament cu fluconazol)
• Meningita cauzată de paraziți este extrem de rară, dar în anumite cazuri poate fi letală, cum ar fi în cazul infecției cu Naegleria fowleri (meningită amibiană primară). Tratamentul include antiparazitare specifice și suport vital, dar prognosticul este adesea rezervat.
• Meningita tuberculoasă – Meningita cauzată de Mycobacterium tuberculosis necesită tratament pe termen lung, cu o combinație de medicamente antituberculoase, cum ar fi izoniazida, rifampicina, pirazinamida și etambutol, administrate timp de luni de zile.

Monitorizare

Indiferent de tipul de meningită, pacienții necesită:

• Monitorizare constantă pentru a observa evoluția stării lor și a interveni rapid în caz de complicații.
• În cazurile cu presiune intracraniană crescută, pot fi necesare măsuri pentru a reduce această presiune, cum ar fi utilizarea de manitol sau drenaj lichid cefalorahidian.

Complicații ale meningitei

Complicațiile pot varia în funcție de tipul de meningită (bacteriană, virală sau fungică) și de promptitudinea tratamentului.

• Deteriorarea neurologică

Pierderea auzului: Una dintre cele mai comune complicații pe termen lung ale meningitei bacteriene. Daunele nervilor cranieni sau inflamația poate afecta urechea internă.

Crize epileptice: Inflamația și leziunile cerebrale pot duce la dezvoltarea convulsiilor și epilepsiei, care pot deveni o afecțiune cronică.

Paralizia sau slăbiciunea musculară: Inflamația creierului și a nervilor poate provoca deficite motorii, inclusiv paralizia sau slăbiciunea unor părți ale corpului.

Deficite cognitive: Dificultăți de învățare, probleme de concentrare, pierderi de memorie și alte tulburări cognitive pot apărea după meningită.

Hidrocefalia: Acumularea excesivă de lichid cefalorahidian poate duce la presiune crescută în creier, necesitând intervenții chirurgicale.

• Sepsis și insuficiență multiplă de organe

În cazul meningitei bacteriene severe, bacteriile pot pătrunde în sânge, provocând sepsis. Acesta poate duce la insuficiență multiplă de organe, cum ar fi insuficiența renală sau cardiacă, punând viața în pericol.

• Coagulopatie intravasculară diseminată 

În cazurile severe de meningită bacteriană, șocul septic poate duce la o formă gravă de coagulare a sângelui, care poate provoca hemoragii și formarea de cheaguri în organism, ducând la insuficiență de organe și amputarea membrelor.

• Insuficiență renală

Meningita bacteriană severă, în special atunci când este asociată cu sepsis, poate duce la afectarea rinichilor, iar în unele cazuri, la insuficiență renală acută sau cronică.

•  Tulburări de comportament și afecțiuni psihice

Pacienții recuperați după meningită pot dezvolta tulburări de comportament, anxietate, depresie și alte afecțiuni psihice datorită afectării neurologice și psihologice.

• Complicații ale membrelor

În cazurile de meningită severă, mai ales în meningita meningococică, se poate dezvolta gangrena, care poate necesita amputarea membrelor afectate din cauza sepsisului sever și a tulburărilor de coagulare.

Prevenție

• Vaccinarea

Vaccinul împotriva meningococului: Protejează împotriva Neisseria meningitidis, unul dintre cei mai comuni agenți cauzatori ai meningitei bacteriene. Vaccinurile conjugate meningococice (de exemplu, MenACWY) și vaccinurile menite să protejeze împotriva serogrupului B (MenB) sunt esențiale pentru prevenire.

Vaccinul împotriva pneumococului: Protejează împotriva Streptococcus pneumoniae, o cauză majoră de meningită, în special la copii și vârstnici. Vaccinurile PCV13 și PPSV23 sunt utilizate pentru a preveni infecțiile pneumococice.

Vaccinul împotriva Haemophilus influenzae tip B (Hib): Previne meningita cauzată de Haemophilus influenzae tip B, mai ales la copii mici.

Vaccinurile împotriva rujeolei, oreionului și rubeolei (ROR): Virusurile care provoacă aceste boli pot duce la meningită virală. Vaccinul combinat ROR oferă protecție împotriva acestor infecții.

• Igiena personală

Spălarea mâinilor: Spălatul frecvent al mâinilor cu apă și săpun ajută la prevenirea răspândirii agenților patogeni.

• Evitarea contactului cu persoanele infectate

Meningita bacteriană și virală poate fi contagioasă, de aceea este important să evitați contactul strâns cu persoane care au fost diagnosticate cu meningită, în special în fazele incipiente ale bolii.

Profilaxia antibiotică: În unele cazuri, persoanele care au avut contact apropiat cu un pacient diagnosticat cu meningită bacteriană (în special meningococică) pot primi antibiotice profilactice pentru a preveni infecția.

• Evitarea factorilor de risc

Călătoriile în zone cu risc ridicat: În cazul călătoriilor în zone endemice pentru meningită meningococică (cum ar fi unele regiuni din Africa subsahariană), este recomandată vaccinarea preventivă.

Îngrijirea pacientului cu meningită

Intervențiile asistentului medical în îngrijirea pacientului cu meningită

• Monitorizarea frecventă a tensiunii arteriale, temperaturii, frecvenței cardiace și respiratorii pentru a detecta modificările rapide ce pot semnala complicații.
• Evaluarea stării neurologice, folosind scala Glasgow pentru a detecta orice semn de deteriorare. Verificați simptomele neurologice precum confuzia, somnolența sau agitația.
• Observarea semnelor de presiune intracraniană crescută: Asistentul medical trebuie să fie atent la simptome precum dureri de cap severe, vărsături în jet, pupilă dilatată unilateral sau modificări bruste în comportamentul pacientului.
• Monitorizarea semnelor de infecție sistemică: Observați orice modificare în starea generală, cum ar fi febră persistentă, transpirații abundente, hipotensiune sau semne de sepsis.
• Administrarea tratamentului. Administrarea antibioticelor și antiviralelor: Asigurați administrarea corectă a antibioticelor și antiviralelor, conform prescripției medicului, atât intravenos, cât și pe cale orală, în funcție de tipul de meningită.
• Administrarea medicației pentru controlul durerii (de exemplu, paracetamol) și reducerea febrei. Monitorizați răspunsul la tratament și ajustați în funcție de indicațiile medicului.
• Hidratare: Administrați fluide intravenoase pentru a preveni deshidratarea și a menține echilibrul electrolitic.
• Monitorizați echilibrul hidric, urmărind cantitatea de lichide administrate și eliminările (diureză).
• În caz de meningită bacteriană, în special meningita meningococică, se impun măsuri de izolare pentru prevenirea răspândirii infecției la alți pacienți sau personal medical. Purtați echipament de protecție (mască, mănuși, halat) și limitați accesul la pacient.
• Poziționați pacientul în decubit dorsal cu capul ușor ridicat (30 de grade) pentru a reduce presiunea intracraniană și pentru a îmbunătăți confortul.
• În cazul fotofobiei sau sensibilității crescute la zgomote, mențineți camera slab luminată și liniștită pentru a reduce disconfortul.
• Monitorizați și îngrijiți pielea pacientului, mai ales în caz de imobilizare prelungită, pentru a preveni escarele.
• Monitorizarea semnelor de convulsii: Asistentul trebuie să fie pregătit pentru a interveni în cazul apariției convulsiilor. Asigurați un mediu sigur și administrați medicamente anticonvulsivante, dacă sunt prescrise.
• Evaluarea funcției renale și hepatice: Urmăriți rezultatele analizelor de sânge pentru a identifica eventualele semne de afectare renală sau hepatică, mai ales la pacienții cu meningită bacteriană severă sau sepsis.
• Explicați pacientului și aparținătorilor natura bolii, importanța tratamentului și posibilele complicații. Oferiți sprijin emoțional și clarificați orice nelămuriri legate de planul de îngrijire.
• Educați pacientul și familia despre semnele care ar putea indica complicații (convulsii, dureri de cap severe, febră persistentă) și necesitatea de a solicita ajutor medical rapid.

Conduita de urgență în meningită

În cazul suspiciunii de meningită, conduita de urgență a unui asistent medical este esențială pentru a asigura îngrijirea promptă și corectă a pacientului și pentru a preveni complicațiile. Iată pașii pe care un asistent medical ar trebui să-i urmeze:

• Recunoașterea simptomelor de meningită

Identificarea rapidă a simptomelor clasice: febră, cefalee severă, redoare de ceafă (rigiditate la nivelul gâtului), fotofobie, greață și vărsături, confuzie sau alterarea stării de conștiență.
La sugari și copii mici: observarea simptomelor atipice, cum ar fi iritabilitate, plâns neconsolabil, letargie, refuzul alimentației, fontanelă bombată.

• Alertarea imediată a personalului medical superior

Informarea promptă a medicului sau a echipei de urgență despre suspiciunea de meningită.
Notarea tuturor simptomelor observate și a semnelor vitale ale pacientului pentru a le comunica medicului.

• Asigurarea stabilității pacientului

Monitorizarea constantă a semnelor vitale: tensiune arterială, puls, frecvență respiratorie și saturația de oxigen.
Menținerea unei căi respiratorii deschise, asigurarea unei poziții de siguranță a pacientului, mai ales dacă prezintă alterarea stării de conștiență sau convulsii.
Administrarea de oxigen, dacă este necesar.

• Pregătirea pentru puncția lombară

Pregătirea pacientului și a echipamentului necesar pentru puncția lombară, care va fi efectuată de către medic.
Asistarea medicului în procedură și asigurarea unei poziții corecte a pacientului (de obicei, în decubit lateral, cu genunchii aduși la piept și capul flectat).

• Administrarea tratamentului prescris.

Administrarea promptă a antibioticelor și a altor medicamente conform indicațiilor medicului, ideal chiar înainte de confirmarea diagnosticului, dacă există o suspiciune puternică de meningită bacteriană. Menținerea accesului venos și pregătirea pentru administrarea lichidelor intravenoase și a altor medicații, după necesitate.

• Izolarea pacientului

Aplicarea măsurilor de izolare, mai ales în cazul meningitei bacteriene (în special meningită meningococică), pentru a preveni răspândirea infecției.
Utilizarea echipamentului de protecție personală adecvat (măști, mănuși, halate) și limitarea accesului la pacient.

• Monitorizarea stării neurologice

Verificarea constantă a nivelului de conștiență, a reflexelor și a altor semne neurologice.
Documentarea tuturor schimbărilor în starea pacientului și raportarea lor imediată medicului.

• Gestionarea convulsiilor

Dacă pacientul prezintă convulsii, asigurarea unui mediu sigur și protejarea pacientului de eventuale leziuni.
Administrarea medicamentelor anticonvulsivante, conform indicațiilor medicului.

• Susținerea și informarea familiei

Informarea familiei cu privire la starea pacientului și măsurile care urmează a fi luate.
Oferirea de suport emoțional și psihologic, având în vedere gravitatea situației.

Pentru verificarea cunoștințelor, abonează-te pe Platforma de Teste Grilă AMG cu peste 4000 de Teste Grilă și simulator examen pentru a trăi experiența unui examen https://grile.paginadenursing.ro