Migrena este o afecțiune cronică ce se caracterizează prin cefalee recurentă, de intensitate moderată spre severă, adesea asociată cu o serie de simptome ale sistemului nervos autonom.

Migrena nu este “doar o durere de cap”, ci o boală neurologică primară, asociate cu simptome vegetative și neurologice. Aproximativ 14 % din populație suferă de migrenă la nivel global, cu un impact major asupra calității vieții, iar adesea boala este subdiagnosticată și subtratată. Riscul este de 3 ori mai mare la femei decât la bărbați, și frecvent apare în perioada fertilă (între 15 și 49 de ani).

Migrena reprezintă o afecțiune neurologică invalidantă, caracterizată prin crize recurente de cefalee intensă, de obicei unilaterală, care afectează semnificativ calitatea vieții pacientului. Durerea este puternică, pulsatilă și se agravează la mișcarea capului sau în timpul activităților fizice. Aproximativ o treime dintre pacienți prezintă aură migrenoasă – o serie de simptome neurologice tranzitorii, de natură vizuală, senzitivă, de limbaj sau motorie, care preced instalarea cefaleei și anunță debutul iminent al atacului migrenos. Un episod migrenos poate dura între 4 și 72 de ore și este adesea însoțit de greață, vărsături, precum și de fotofobie și fonofobie, adică o sensibilitate crescută la lumină și la zgomote.

Conform Clasificării Internaționale a Cefaleelor (ICHD-3), durerile de cap se împart în două mari categorii:

Cuprins

Toggle

1. Cefalee primară

Acest tip de durere de cap nu este cauzat de o leziune structurală sau o altă boală subiacentă. Mecanismele sunt funcționale, implicând dezechilibre neurochimice și neurovasculare. În această categorie se includ:

• Migrena – caracterizată prin durere pulsatilă, de obicei unilaterală, însoțită de greață, fotofobie și fonofobie;
• Cefaleea de tip tensional – durere difuză, de intensitate moderată, cu senzația de presiune sau „bandă strânsă” în jurul capului;
• Cefaleea de tip cluster – durere extrem de intensă, unilaterală, localizată în jurul ochiului, cu lacrimare și congestie nazală, apărând în serii („clustere”) de crize.

2. Cefalee secundară

Aceste dureri de cap sunt simptomul unei alte afecțiuni și necesită identificarea cauzei de bază. Pot fi asociate cu:

• Afecțiuni vasculare cerebrale (hemoragii, tromboze, hipertensiune intracraniană);
• Tumori cerebrale;
• Infecții (meningită, encefalită, sinuzită severă);
• Tulburări metabolice (hipoglicemie, hipoxie, insuficiență renală sau hepatică);
• Afecțiuni ORL și oftalmologice (sinuzite, glaucom acut);
• Cauze psihiatrice sau medicamentoase (abuz de analgezice, sevraj de cofeină, stres intens).

Această clasificare este esențială pentru stabilirea diagnosticului corect și a conduitei terapeutice adecvate.

Clasificarea migrenelor 

Migrena este împărțită în două tipuri principale, în funcție de prezența sau absența aurei, fiecare având caracteristici clinice distincte:

1. Migrena fără aură

Este cea mai frecventă formă de migrenă și se manifestă prin crize recurente de cefalee cu trăsături tipice: durere pulsatilă, de intensitate moderată sau severă, localizată de obicei unilateral, însoțită de greață, vărsături, fotofobie și fonofobie.
Nu sunt prezente simptome neurologice premonitorii. Este un sindrom clinic autonom, în care crizele apar brusc, pot dura între 4 și 72 de ore și pot fi influențate de factori declanșatori precum stresul, modificările hormonale sau lipsa somnului.

2. Migrena cu aură

Se caracterizează prin simptome neurologice focale tranzitorii, care preced sau, mai rar, însoțesc cefaleea. Aura poate fi:

• vizuală (flashuri, pete luminoase, linii în zigzag, scotoame);
• senzitivă (furnicături, amorțeli localizate);
• de limbaj (dificultăți de exprimare sau articulare);
• motorie (slăbiciune temporară a unui membru – în formele rare, hemiplegice).

Unii pacienți pot prezenta și o fază prodromală, care apare cu ore sau zile înaintea durerii, precum și o fază postdromală de oboseală și confuzie, după remiterea cefaleei.

Alte tipuri de migrena 

1. Migrenă hemiplegică – formă rară, cu deficit motor tranzitor.
2. Migrenă oftalmică / retiniană – tulburări vizuale tranzitorii (pete negre, orbire parțială) pe una dintre retine, înainte sau în timpul crizei.
3. Migrenă oftalmoplegică – implică paralizie a mușchilor oculari; apare rar.
4. Migrenă menstruala – legată de ciclul hormonal, apare în intervalul de 2 zile înainte și 3 zile după debutul menstruației; adesea mai severă.
5. Migrenă bazilară – simptome precum amețeli, vertij, tulburări de vorbire, sunete în urechi, ce preced durerile.
6. Migrenă cronică / migrenă transformată – durere de cap ≥ 15 zile pe lună timp de cel puțin 3 luni.
7. Migrenă acefalgică (migrenă fără cefalee) – apare doar aura, fără durere de cap.

Factorii declanșatori ai migrenei 

Crizele migrenoase pot fi precipitate de o serie de factori interni și externi, care acționează diferit de la un pacient la altul. Identificarea acestor factori este esențială pentru prevenirea recurențelor și pentru individualizarea tratamentului.

Principalii factori declanșatori sunt:

• Stresul fizic sau psihic și, paradoxal, relaxarea bruscă după o perioadă stresantă;
• Modificările hormonale, cum sunt cele asociate menstruației, ovulației, administrării contraceptivelor orale sau terapiilor hormonale;
• Tulburările de somn, fie că este vorba de insomnie, somn fragmentat, somn insuficient sau, din contră, somn în exces;
• Tulburările metabolice, în special hipoglicemia sau fluctuațiile bruște ale glicemiei, determinate de mese omise sau întârziate;
• Alimentele și băuturile “trigger”, precum ciocolata, brânzeturile maturate, citricele, ceapa, băuturile cofeinizate (cafea, energizante), vinul roșu, berea, precum și produsele care conțin tiramină, aditivi alimentari (glutamat monosodic – MSG) sau îndulcitori artificiali (aspartam);
• Cofeina și alcoolul în exces, precum și anumite medicamente (contraceptive hormonale, vasodilatatoare, nitroglicerină);
• Schimbările climatice și variațiile presiunii atmosferice, dar și expunerea la frig sau la curenți de aer reci;
• Expunerea la lumini puternice, intermitente sau la mirosuri intense și neplăcute;
• Tulburările posturale, în special rigiditatea cervicală sau pozițiile incorecte menținute îndelung;
• Efortul fizic intens sau activitățile bruște neadaptate capacității organismului;
• Traumatismele cranio-cerebrale;
• Infecțiile intercurente (respiratorii, virale sau sistemice), care pot acționa ca factori declanșatori temporari.

Manifestări clinice 

Faze ale migrenei

Un episod de migrenă evoluează, în mod tipic, prin mai multe faze succesive, fiecare cu manifestări clinice specifice. Nu toate persoanele experimentează toate fazele, însă recunoașterea lor este importantă pentru diagnostic, monitorizare și intervenție precoce. Unele persoane pot experimenta simptome înainte sau după criza migrenoasă propriu-zisă, manifestări ce fac parte din evoluția naturală a bolii și oferă indicii importante pentru recunoașterea și gestionarea episoadelor. Aceste faze sunt denumite prodrom și postdrom.

1. Faza prodromală (Prodromul)

Este etapa de debut a episodului migrenos și poate apărea cu câteva ore sau chiar zile înainte de instalarea durerii propriu-zise.
Aceasta reflectă modificări neurochimice la nivel cerebral și anunță apropierea crizei.

Simptome frecvente:

• Tulburări de dispoziție (irritabilitate, apatie sau euforie ușoară);
• Pofte alimentare accentuate (în special pentru dulciuri sau alimente sărate);
• Căscat frecvent, fără motiv aparent;
• Rigiditate la nivelul cefei;
• Retenție de lichide și senzație de balonare;
• Oboseală și dificultăți de concentrare.

2. Faza aurei (premergătoare durerii)

Această fază apare numai la pacienții cu migrenă cu aură (aproximativ o treime dintre cazuri) și se manifestă cu 10–60 de minute înainte de debutul durerii.
Aura constă în simptome neurologice tranzitorii, complet reversibile, care pot fi:

Simptome vizuale:

• Flashuri luminoase, pete negre, linii în zigzag, vedere încețoșată;

Simptome senzitive:

• Furnicături la nivelul feței, buzelor sau mâinilor;

Simptome de limbaj:

• Dificultăți de exprimare sau confuzie temporară;

Simptome motorii (rare):

• Slăbiciune musculară ușoară, senzație de amorțeală.

3. Faza durerii propriu-zise

Este faza principală a atacului migrenos, când durerea devine intensă și invalidantă.
Durerea poate crește progresiv sau, în unele cazuri, se instalează brusc, fără semne prealabile.

Manifestări caracteristice:

• Durere pulsatilă, unilaterală, de intensitate moderată sau severă;
• Agravare la mișcare sau activitate fizică;
• Greață, vărsături, fotofobie, fonofobie;
• Hipersensibilitate la mirosuri și stimuli vizuali;
• Tulburări de dispoziție, confuzie, vedere încețoșată;
• Oboseală marcată.

Această fază poate dura de la câteva ore până la 72 de ore. În unele cazuri, există migrenă fără cefalee, în care predomină simptomele digestive (greață, vărsături, constipație).

4. Faza postdromală

Urmează după remiterea durerii și este adesea descrisă ca o stare de epuizare generală sau „mahmureală migrenoasă”.

Simptome frecvente:

• Oboseală accentuată, dificultăți de concentrare;
• Senzație de confuzie și amețeală;
• Tulburări de dispoziție (iritabilitate, tristețe sau ușoară euforie);
• Slăbiciune generală, rigiditate cervicală;
• Uneori, hipersensibilitate reziduală la lumină sau zgomote.

Această etapă poate dura până la 24–48 de ore după dispariția cefaleei.

Rezumat:
Prodrom – Aură – Durere – Postdrom reprezintă cele patru faze principale ale unui episod migrenos, însă intensitatea, durata și prezența fiecărei faze diferă de la un pacient la altul.
Recunoașterea precoce a fazei prodromale permite adesea intervenția timpurie și reducerea severității crizei.

Semne și simptome – Manifestări de dependență în migrenă 

Simptomele migrenei pot varia de la o persoană la alta, însă cele mai frecvente manifestări includ:

• Durerea de cap pulsatilă, de intensitate medie sau severă, localizată de obicei pe o jumătate a capului sau în spatele unui ochi, care se agravează la mișcare ori efort;
• Greață însoțită uneori de vărsături, ceea ce accentuează disconfortul și poate împiedica administrarea medicației orale;
• Sensibilitate crescută la lumină, zgomote și mirosuri (fotofobie, fonofobie și hiperosmie), determinând pacientul să caute un mediu liniștit și întunecat;
• Tulburări vizuale caracteristice aurei migrenoase, cum ar fi flashuri luminoase, pete întunecate (scotoame), linii în zigzag sau deformări ale imaginilor, care preced de obicei apariția durerii.

Recunoașterea acestor faze ajută pacientul să intervină precoce — prin odihnă, hidratare și medicație prescrisă — reducând intensitatea și durata crizei migrenoase.

Diagnostic 

Diagnosticul este, în esență, clinic și bazat pe criterii standard, dar campania subliniază importanța diagnosticării corecte și timpurii, și rolul medicului neurolog în confirmare.

Aspecte importante:

• Excluderea altor cauze: Tumori, hemoragii, malformații vasculare, hipertensiune intracraniană etc.
• Imagistică (CT cranian, RMN) – recomandabilă în cazul duratelor frecvente sau simptomelor atipice.
• Examen neurologic detaliat
• Interviu amănunțit: frecvență, durată, simptome asociate, antecedente familiale, declanșatori, impact asupra vieții
• În unele cazuri se pot folosi scale sau instrumente de evaluare a impactului migrenei (pentru cuantificarea severității și planificarea terapiei)

Diagnosticul migrenei este clinică, bazându-se pe criteriile stabilite de Clasificarea Internațională a Cefaleelor (ICHD-3, International Classification of Headache Disorders). Aceste criterii ajută la diferențierea migrenei de alte tipuri de cefalee și la stabilirea formei precise a bolii.

Mai jos sunt prezentate criteriile de diagnostic pentru migrena fără aură (cea mai frecventă formă), urmate de cele pentru migrena cu aură:

1. Migrena fără aură – criterii ICHD-3

Pentru a fi diagnosticată o migrenă fără aură, trebuie îndeplinite toate condițiile de mai jos:

A. Cel puțin 5 atacuri care îndeplinesc criteriile B–D.
B. Durata atacului: între 4 și 72 de ore (netratat sau tratat ineficient).
C. Cefaleea are cel puțin două dintre următoarele caracteristici:

• Localizare unilaterală (pe o jumătate a capului);
• Caracter pulsatil al durerii;
• Intensitate moderată sau severă (interferează cu activitățile zilnice);
• Durerea este agravată de activitate fizică obișnuită (ex. urcat scări, mers).

D. În timpul cefaleei, este prezent cel puțin unul dintre următoarele:

• Greață și/sau vărsături;
• Fotofobie și fonofobie (sensibilitate la lumină și zgomote).

E. Cefaleea nu poate fi explicată mai bine de o altă afecțiune.

2. Migrena cu aură – criterii ICHD-3

A. Cel puțin 2 atacuri care îndeplinesc criteriile B–D.
B. Una sau mai multe simptome de aură complet reversibile, de tip:

• vizual (flashuri, scotoame, linii în zigzag),
• senzitiv (furnicături, amorțeli),
• de limbaj (afazie tranzitorie),
• motor (slăbiciune musculară temporară),
• de trunchi cerebral sau retinian (în formele rare).

C. Sunt îndeplinite cel puțin 3 dintre următoarele caracteristici:

1. Un simptom de aură se răspândește treptat pe o perioadă ≥ 5 minute;
2. Două sau mai multe simptome apar în succesiune;
3. Fiecare simptom durează între 5 și 60 de minute;
4. Cel puțin un simptom de aură este unilateral;
5. Aura este urmată, în decurs de 60 de minute, de cefalee (sau o însoțește).

D. Cefaleea și aura nu pot fi atribuite unei alte cauze (ex. AIT, tumori, epilepsie).

Alte observații clinice utile

• Migrena este diagnosticată după excluderea altor cefalee secundare (prin examen clinic, neurologic și, dacă e cazul, imagistic).
• Pentru formele cronice (≥ 15 zile/lună timp de 3 luni), se aplică criterii suplimentare privind frecvența și răspunsul la tratament.
• Un jurnal al migrenelor (cu data, durata, intensitatea și simptomele) este un instrument valoros pentru confirmarea diagnosticului.

Diferența dintre migrenă și cefaleea de tip tensional 

Migrena

• Este o afecțiune neurologică primară, caracterizată prin crize recurente de durere pulsatilă, de obicei unilaterală, cu intensitate moderată sau severă;
• Durerea este agravată de mișcare și se însoțește frecvent de greață, vărsături, fotofobie și fonofobie;
• Poate fi precedată de aură (simptome vizuale, senzitive sau de limbaj) și urmată de o fază de oboseală postdromală;
• Are mecanism neurovascular, implicând modificări ale fluxului sanguin cerebral și eliberarea de neuropeptide (ex. CGRP).

Cefaleea de tip tensional

• Este cea mai frecventă formă de cefalee primară, determinată în principal de contractura mușchilor scalpului și gâtului, adesea asociată cu stresul, oboseala sau postura incorectă;
• Durerea este bilaterală, de intensitate ușoară până la moderată, având un caracter de apăsare, greutate sau strângere („ca o bandă în jurul capului”);
• Nu se însoțește de greață, vărsături, fotofobie sau fonofobie marcate;
• Nu este influențată semnificativ de activitatea fizică;
• Răspunde, în general, la repaus, relaxare și analgezice ușoare.

Pe scurt:
Migrena = durere pulsatilă, severă, unilaterală, cu simptome asociate neurologice și digestive.
Cefaleea tensională = durere difuza, constantă, bilaterală, cu caracter de presiune sau strângere, fără simptome sistemice.

Tratament

Tratament acut / de criză

• Analgezice simple (ibuprofen, aspirină, paracetamol), uneori combinate cu cafeină
• Antiemetice (metoclopramid, domperidonă), pentru a contracara greața și vărsăturile
• Triptani (sumatriptan, zolmitriptan etc.) — eficiente dacă sunt administrate precoce
• Dihidroergotamină
• În situații severe, tratament parenteral (spital)
• Evitarea automedicației excesive (pentru a preveni cefaleea de rebotez)

Tratament preventiv / de fond

Recomandat pentru pacienții cu frecvență ridicată (de exemplu > 4 atacuri pe lună) sau impact semnificativ:

• Beta-blocante (ex: propranolol)
• Antiepileptice (topiramat, valproat)
• Antidepresive triciclice (amitriptilină)
• Blocanți ai canalelor de calciu
• Terapie biologică anti-CGRP (dezvoltat recent)
• Adaptări în stilul de viață: reducerea factorilor declanșatori, regularizarea somnului, alimentație, gestionarea stresului

Rolul asistentului medical 

Anamneză și observație sistematică

• Colectarea datelor: frecvență, durată, localizare, simptome asociate, declanșatori
• Monitorizarea răspunsului la tratament și apariția reacțiilor adverse

Educație și suport pentru pacient

• Explicarea naturii migrenei (nu e doar “o durere banală”)
• Instruirea pentru realizarea unui jurnal al migrenelor în care pacientul să noteze: data, simptome, posibili declanșatori, tratament administrat, eficiență, durere reziduală
• Identificarea și evitarea factorilor declanșatori personalizați
• Recomandări pentru igiena somnului, hidratare adecvată, alimentație regulată
• Tehnici de relaxare, gestionare a stresului, biofeedback

Administrarea terapiilor și supravegherea

• Administrarea corectă (doze, moment optim) a tratamentelor prescrise
• Monitorizarea reacțiilor adverse (în special la triptani sau medicamente profilactice)
• Evaluarea eficacității și raportarea medicului pentru ajustare

Coordonare interprofesională

• Colaborarea cu medicul neurolog, farmacist, psiholog
• Facilitarea accesului pacientului la consult neurologic și la tratamente moderne
• Susținerea conștientizării — informarea pacientului că boala trebuie recunoscută, nu ignorată.

Evaluare și reevaluare

• Evaluarea periodică a intensității și frecvenței crizelor
• Ajustarea planului educațional și terapeutic în funcție de evoluție
• Măsurarea impactului asupra activităților vieții zilnice (absenteism, calitatea vieții)

Pentru verificarea cunoștințelor, abonează-te pe Platforma de Teste Grilă AMG cu peste 7000 de Teste Grilă și simulator examen pentru a trăi experiența unui examen https://grileamg.ro sau achiziționează cartea 1000 de Teste Grila cu explicații pentru AMG