Miopia este un defect al vederii care se manifestă prin imposibilitatea de a distinge clar obiectele situate la o distanță mai mare.
Miopia este o afecțiune comună a vederii în care obiectele din apropiere par clare, dar obiectele mai îndepărtate par neclare. Pentru a vedea, pacientul trebuie să aducă obiectele mai aproape de ochi.
Miopia apare atunci când forma ochiului face ca razele de lumină să se focalizeze incorect. Razele de lumină care ar trebui să fie focalizate pe țesuturile nervoase din partea din spate a ochiului (retină) sunt focalizate în fața retinei, permițând doar distingerea obiectelor situate la o distanță mai mică. În emetropie, adică în absența unor tulburări de refracție, imaginea este focalizata exact pe retină.
Cuprins
Toggle- Etiologie
- Semne și simptome în miopie
- Factori de risc
- Diagnostic
- Tratament
- Urgență – Dezlipirea de retină
- Prevenție
- Îngrijirea pacientul cu miopie
- Probleme de dependență ale pacientului cu miopie
- Obiectivele asistentului medical pentru pacientul cu miopie
- Intervențiile asistentului medical pentru pacientul cu miopie
Etiologie
Miopia se dezvoltă de obicei în timpul copilăriei și adolescenței și, de obicei, devine mai stabilă între 20 și 40 de ani. Miopia tinde să apară ereditar.
Globul ocular al persoanelor mioape este mai alungit, fiind nevoie de lentile divergente pentru a corecta vederea, deplasând focarul pe retină. În jur de 26% din populația lumii are miopie.
Miopia este un viciu de refracție. Această problemă apare atunci când forma sau starea corneei – sau forma ochiului în sine – are ca rezultat o focalizare inexactă a luminii care trece în ochi.
Una din cele mai frecvente cauze este cea genetică, aproximativ 89% din părinții cu miopie având de asemenea copii miopi. O altă cauză importantă este influența mediului sau o combinație a factorilor ereditari cu cei de mediu. Există și cauze patologice – o serie de afecțiuni care determină apariția miopiei.
Alte vicii de refracție includ:
- Hipermetropie. imaginea obiectelor nu se formează pe retină, ci înapoia ei. Imaginea e ștearsă, slabă. Acest lucru se întâmplă atunci când globul ocular este mai scurt decât un ochi obișnuit sau corneea este curbată prea puțin.
- Astigmatism – este cauzat de defecțiuni în convexitatea corneei care fac ca razele luminoase să se concentreze pe retină în puncte diferite. Vederea este distorsionată sau neclară la orice distanță.
- Strabism – lipsa de paralelism a globilor oculari.
- Presbiția (presbiopia) – scăderea puterii de acomodare a cristalinului după vârsta de 45 de ani. Este o afecțiune oculară si reprezintă pierderea treptată a capacitații ochilor de a se concentra asupra obiectelor din apropiere.
Semne și simptome în miopie
- Oboseala ochilor. Miopia necorectă poate provoca oboseala persistentă a ochilor;
- Dureri de cap;
- Vedere încețoșată;
- Necesitatea de a închide parțial pleoapele pentru a vedea clar;
- Clipit excesiv.
Factori de risc
Anumiți factori de risc pot crește probabilitatea de a dezvolta miopie, cum ar fi următorii:
- Factorul ereditar. Miopia tinde să apară în familii;
- Activități prelungite de aproape (citit);
- Folosirea ecranelor, computere sau dispozitive inteligente pentru perioade lungi de timp;
- Lipsa timpului petrecut în aer liber;
Diagnostic
Un examen oftalmologic de bază poate confirma miopie.
Tratament
Miopia se poate corecta cu ochelari de vedere, lentile de contact sau chirurgie refractivă (recomandată doar persoanelor cu un anumit grad de miopie, precum și cu o vârstă nu înaintată). LASIK – cea mai modernă tehnică chirurgicală laser care se aplică aproape tuturor formelor de miopie.
Miopia se măsoară în dioptrii, care sunt negative. O miopie de +2 dioptrii are nevoie de ochelari de -2 dioptrii.
Urgență – Dezlipirea de retină
Următoarele semne și simptome reprezintă urgență medicală. Acestea sunt semne de avertizare ale dezlipirii de retină. Această afecțiune este o urgență medicală care necesită tratament prompt. Miopia semnificativă este asociată cu un risc crescut de dezlipire de retină. E necesară solicitarea asistenței medicale de urgență:
- Apariția bruscă de pete sau linii minuscule care par să treacă prin câmpul vizual
- Sclipiri de lumină în unul sau ambii ochi
- O umbră cenușie asemănătoare unei perdele care acoperă întregul câmp vizual sau o parte din acesta
- O umbră în vederea exterioară sau laterală (viziunea periferică)
Prevenție
Perioadele recomandate pentru screening sunt următoarele:
Copii și adolescenți:
- Cel puțin o dată între 3 și 5 ani
- Înainte de grădiniță, de obicei, vârsta de 5 sau 6 ani
- Anual până la sfârșitul liceului
Adulti
- Cel puțin o dată între 20 și 29 de ani
- Cel puțin de două ori între 30 și 39 de ani
- La fiecare 2 până la 4 ani, de la 40 la 54 de ani
- La fiecare 1 până la 3 ani, de la 55 la 64 de ani
- La fiecare 1 până la 2 ani după vârsta de 65 de ani
Dacă există diabet, antecedente familiale de boli oculare, hipertensiune arterială sau alte riscuri de boli cardiace sau vasculare, vor fi necesare examene oftalmologice mai regulate.
Îngrijirea pacientul cu miopie
Probleme de dependență ale pacientului cu miopie
- comunicare ineficientă la nivel senzorial-vizual;
- anexietate;
- risc de izolare socială.
Obiectivele asistentului medical pentru pacientul cu miopie
- pacientul să prezinte vedere bună prin corectarea viciului de refracție;
Intervențiile asistentului medical pentru pacientul cu miopie
- asistentul medical îndrumă pacienții cu probleme de vedere către medicul specialist pentru examinare;
- participă alături de medic la examinări pentru determinarea acuității vizuale și recomandarea de ochelari de corecție (miopie- lentile divergente);
- educă pacientul cu privire la necesitatea controalelor periodice.
NOU! Instalează aplicația Pagina de Nursing Plus pentru Android sau iOS pentru acces nelimitat la tot conținutul Pagina de Nursing fără reclame, peste 16.000 de teste grilă și cursuri.
Pentru verificarea cunoștințelor, abonează-te pe Platforma Grile AMG cu peste 16.000 de Teste Grilă, cursuri și simulator examene pentru a trăi experiența unui examen https://grileamg.ro sau achiziționează cartea 1000 de Teste Grila cu explicații pentru AMG
Infografic




