Ocluzia intestinală reprezintă oprirea tranzitului intestinal cu imposibilitatea eliminării materiilor fecale. Ocluzia intestinală este o urgență medicală caracterizată prin blocarea totală sau parțială a tranzitului intestinal. Aceasta împiedică trecerea conținutului intestinal prin tractul digestiv și poate afecta atât intestinul subțire, cât și pe cel gros.
Aceasta oprire se produce prin:
- factori mecanici – hernii, volvutus, tumori, corpi stăini în lumenul intestinal, fecaloame etc.
- factori funcționali – ileus paralitic, adinamic. Excitaţii care pornesc de la intestin, de la nivelul vaselor mezenterice (embolia, infarctul mezenteric), de la distanţă pe cale nervoasă ca urmare a unor colici renale, biliare, apendiculare, ovariene, intoxicaţii; leziuni neurologice, tulburări psihice.
Însoțește frecvent diverse stări dureroase abdominale: colică biliară, colică renală, pneumonie, infarct.
Un tablou similar apare în ischemia mezenterică. Reținerea lichidelor duce la balonare, stază venoasă, comprimarea ramurilor arterei mezenterice cu necroză și perforare.
Clasificare și cauze
În funcție de mecanismul de producere, ocluzia intestinală poate fi clasificată în două mari categorii: ocluzie mecanică și ocluzie funcțională (ileus paralitic).
1. Ocluzia mecanică
Aceasta este cauzată de un obstacol fizic care blochează lumenul intestinal. Poate fi de două tipuri:
- Ocluzie extrinsecă (presiune exercitată din exterior asupra intestinului)
- Ocluzie intrinsecă (obstrucție a lumenului intestinal din interior)
Cauze de ocluzie mecanică:
Aderențe – Benzile de țesut fibros formate după intervenții chirurgicale abdominale (cea mai frecventă cauză de ocluzie a intestinului subțire).
Herniile strangulate – Porțiuni de intestin care ies printr-un orificiu herniar și sunt comprimate.
Tumori intestinale – Cancerele de colon sau tumori benigne care blochează lumenul intestinal.
Volvulus – Răsucirea unei porțiuni de intestin în jurul axei sale (apare frecvent la nivelul colonului sigmoid sau cecului).
Invaginația intestinală – Alunecarea unei porțiuni de intestin în alt segment al intestinului (mai frecventă la copii).
Corpi străini – Obiecte ingerate, calculi biliari mari (sindromul Bouveret) sau bezoare.
Paraziți intestinali – În cazuri rare, prezența paraziților poate cauza obstrucția (de exemplu, Ascaris lumbricoides).
Stenoze și stricturi intestinale – Îngustarea lumenului cauzată de inflamații cronice (ex. boala Crohn) sau radiații.
Calculi biliari – În cazuri rare, calculii biliari mari pot ajunge în intestin și pot cauza obstrucție (sindromul Bouveret).
Compresii externe – Tumori sau mase extraintestinale (ex. tumori pelvine, abcese, hematoame) care apasă pe peretele intestinal.
2. Ocluzia funcțională (ileus paralitic)
Nu este determinată de un obstacol fizic, ci de absența mișcărilor peristaltice care deplasează conținutul intestinal.
Cauze de ocluzie funcțională (paralizie intestinală):
Intervenții chirurgicale abdominale – Chirurgia abdominală determină „paralizia intestinului” pentru o perioadă de timp (ileus postoperator).
Inflamații peritoneale – Peritonita (inflamația peritoneului) inhibă contracțiile intestinale.
Dezechilibre electrolitice – Hipokaliemia (scăderea nivelului de potasiu) este o cauză comună.
Medicamente – Opiaceele, anticolinergicele și anestezicele generale pot inhiba motilitatea intestinală.
Afecțiuni neurologice – Leziuni ale măduvei spinării sau neuropatii severe pot afecta mișcarea intestinului.
Infecții și sepsis – Infecțiile severe pot duce la ileus paralitic prin afectarea nervilor care controlează peristaltismul.
Ischemie intestinală – Lipsa fluxului sanguin poate duce la paralizie intestinală.
Pancreatită acută – Inflamația pancreasului poate irita peritoneul și bloca mișcarea intestinului.
Ocluzie mecanică: obstacole fizice (aderențe, hernii, tumori, volvulus, corpi străini, invaginație).
Ocluzie funcțională: absența mișcărilor peristaltice (chirurgie, dezechilibre electrolitice, medicamente, infecții, ischemie).
Localizare:
Intestin subțire: Mai frecvent cauzată de aderențe postoperatorii.
Colon: Deseori asociată cu tumori sau volvulus.
Semne și simptome – manifestări de dependență
- Durere abdominală: Intensă, colicativă (în ocluziile mecanice) sau difuză (în ileus).
- Distensie abdominală: Mai pronunțată în ocluziile de intestin gros.
- Vărsături: La început alimentare, apoi bilioase sau fecaloide.
- Absența tranzitului intestinal: Lipsa eliminării de gaze și materii fecale.
- Borborisme, meteorism.
- Hipotensiune.
- Facies anxios.
- Frisoane (în infecții peritoneale).
- Teamă, neliniște.
- Febră și tahicardie: Pot sugera ischemie sau perforație intestinală.
Complicații
Ocluzia intestinală poate duce la peritonită (durere la palpare, apăsare musculară, rigiditate abdominală). Faciesul este anxios, extremitățile reci și umede, hipotensiune, febra).
Din cauza complicațiilor vitale care pot surveni, ocluzia intestinală este o afecțiune gravă, care impune prezența la medic de urgență.
Complicațiile ocluziei intestinale pot fi grave și, în lipsa unui tratament adecvat, pot pune viața în pericol. Aceste complicații apar mai frecvent în ocluziile mecanice decât în cele funcționale (ileus paralitic). Iată principalele complicații asociate cu ocluzia intestinală:
1. Ischemia intestinală
Descriere: Apare atunci când aportul de sânge către peretele intestinal este întrerupt din cauza presiunii crescute în intestin (de exemplu, strangularea unei hernii sau volvulus).
Consecințe: Peretele intestinal suferă hipoxie (lipsa de oxigen), iar celulele încep să moară (necroză ischemică).
Simptome: Durere abdominală severă și constantă, febră, tahicardie, vărsături cu sânge (hematemeză).
Intervenție: Este o urgență chirurgicală, deoarece necroza intestinală poate duce la perforație.
2. Perforația intestinală
Descriere: Peretele intestinului se rupe (perforează), permițând conținutului intestinal să pătrundă în cavitatea peritoneală.
Cauze: Presiunea excesivă asupra peretelui intestinal, necroza ischemică. Tumorile intestinale pot, de asemenea, slăbi peretele intestinal.
Consecințe: Perforarea duce la peritonită (infecția peritoneului), care este o urgență medicală.
Simptome: Durere abdominală bruscă, rigiditate abdominală („abdomen de scândură”), febră mare, frisoane, greață și vărsături.
Intervenție: Necesită intervenție chirurgicală de urgență pentru a repara perforația și pentru a curăța cavitatea peritoneală.
3. Peritonita (infecția peritoneului)
Descriere: Este o inflamație a peritoneului (membrana care acoperă organele abdominale) provocată de scurgerea conținutului intestinal (bacterii, fecale) în cavitatea abdominală.
Cauze: De obicei, rezultă din perforația intestinală.
Simptome: Durere severă, sensibilitate extremă la palpare, abdomen rigid, febră mare, greață, vărsături și semne de șoc septic (tensiune arterială scăzută, puls rapid, confuzie).
Consecințe: Risc de sepsis generalizat și deces, dacă nu se intervine prompt.
Intervenție: Necesită tratament de urgență cu antibiotice și intervenție chirurgicală pentru a îndepărta sursa de infecție.
4. Sepsis și șoc septic
Descriere: Sepsisul apare atunci când infecția pătrunde în sânge, declanșând un răspuns inflamator generalizat (sistemic) în întreg organismul.
Cauze: De obicei, provocat de peritonită secundară perforației intestinale.
Simptome: Febră ridicată, frisoane, tahicardie, tahipnee (respirație rapidă), scăderea tensiunii arteriale (hipotensiune), stare de confuzie.
Consecințe: Șocul septic duce la insuficiență multiplă de organ (rinichi, ficat, plămâni) și poate fi fatal.
Intervenție: Necesită tratament intensiv cu antibiotice, lichide intravenoase și, în cazuri severe, suport ventilator.
5. Deshidratarea și dezechilibrele electrolitice
Descriere: Vărsăturile frecvente și incapacitatea de a absorbi lichidele prin intestin duc la deshidratare severă și pierderi de electroliți (potasiu, sodiu, clor).
Simptome: Sete intensă, scăderea tensiunii arteriale, tahicardie, slăbiciune, amețeli.
Consecințe: Hipovolemie (reducerea volumului de sânge), șoc hipovolemic, hipokaliemie (scăderea potasiului), care poate afecta funcția cardiacă.
Intervenție: Administrarea de fluide și electroliți intravenos pentru a reechilibra starea pacientului.
6. Distensie abdominală severă
Descriere: Acumularea de gaze, lichide și conținut intestinal blochează lumenul intestinului, provocând o distensie marcată.
Cauze: Presiunea crescută este cauzată de acumularea de gaze și de incapacitatea de a elimina fecalele sau gazele.
Consecințe: Distensia severă poate comprima vasele de sânge din peretele intestinal, ducând la ischemie și necroză.
Simptome: Abdomen mare, tensionat, dureros la palpare, dificultate la respirație din cauza presiunii asupra diafragmei.
Intervenție: În cazuri grave, poate necesita decompresie cu o sondă nazogastrică sau intervenție chirurgicală.
7. Insuficiență renală acută
Descriere: Deshidratarea severă și șocul hipovolemic pot duce la scăderea fluxului sanguin către rinichi, provocând insuficiență renală acută.
Simptome: Scăderea diurezei (oligurie), acumularea de toxine în sânge (creșterea ureei și creatininei), greață, vărsături, confuzie.
Consecințe: Dacă nu se tratează rapid, poate duce la insuficiență renală cronică.
Intervenție: Reechilibrarea volumului de sânge cu lichide intravenoase și, în cazuri grave, dializă.
8. Formarea de abcese intra-abdominale
Descriere: În cazul perforației intestinale, bacteriile pot forma abcese localizate în cavitatea abdominală.
Simptome: Febră persistentă, sensibilitate localizată, semne de inflamație.
Consecințe: Abcesul poate duce la sepsis dacă nu este drenat corespunzător.
Intervenție: Drenaj chirurgical sau drenaj percutan (ghidat prin ecografie sau CT) și tratament antibiotic.
9. Risc de recurență a ocluziei
Descriere: După o intervenție chirurgicală pentru ocluzie, există riscul de aderențe (benzi fibroase) care pot provoca o altă ocluzie.
Consecințe: Necesită monitorizare pe termen lung și uneori reintervenție chirurgicală.
Prevenție: Utilizarea de tehnici chirurgicale minim invazive (laparoscopie) pentru a reduce formarea de aderențe.
Complicațiile ocluziei intestinale sunt potențial fatale și includ ischemia intestinală, perforația, peritonita, sepsisul și șocul septic. Alte complicații mai puțin severe, dar semnificative, sunt dezechilibrele electrolitice, distensia abdominală și insuficiența renală acută. Tratamentul prompt și intervenția chirurgicală de urgență sunt esențiale pentru a preveni aceste consecințe.
Tratament
Tratamentul ocluziei intestinale depinde de cauza, tipul de ocluzie (mecanică sau funcțională) și severitatea simptomelor. Scopul tratamentului este de a restabili tranzitul intestinal, de a preveni complicațiile (ischemie, perforație, peritonită) și de a trata cauza principală.
1. Tratament conservator (fără intervenție chirurgicală)
Se aplică în cazuri de ileus paralitic sau ocluzii mecanice parțiale fără semne de ischemie sau perforație.
- Repaus digestiv – Pacientul nu mănâncă și nu bea nimic (post total).
- Sondă nazogastrică – Se introduce o sondă pentru a evacua conținutul gastric și pentru a reduce presiunea din intestin.
- Reechilibrare hidro-electrolitică – Administrare intravenoasă de fluide, electroliți (potasiu, sodiu) și corectarea deshidratării.
- Medicamente – Prokinetice (stimularea peristaltismului) în ileus paralitic; analgezice (evitarea opioidelor, care reduc peristaltismul).
2. Tratament chirurgical (intervenție de urgență)
Se impune în cazurile de ocluzie mecanică completă sau dacă apar complicații (ischemie, necroză, perforație, peritonită).
- Îndepărtarea obstacolului – Rezecția porțiunii afectate de intestin în cazul tumorilor, volvulusului, invaginației sau a stenozelor.
- Eliberarea aderențelor – Secționarea aderențelor formate după operații anterioare.
- Tratamentul herniilor – Reducerea herniei și, în unele cazuri, repararea peretelui abdominal.
- Colectarea fluidului și curățarea cavității peritoneale – Dacă s-a produs perforația intestinală, este necesară o spălare peritoneală (lavaj peritoneal) pentru a preveni peritonita.
3. Monitorizare și urmărire
- Monitorizarea semnelor vitale (tensiune, puls, temperatură) pentru a detecta complicații precum șocul septic.
- Supravegherea tranzitului intestinal – Se așteaptă reluarea tranzitului (eliminarea de gaze și materii fecale) după operație.
- Prevenirea recidivei – Evitarea constipației, tratarea cauzei de bază (ex. boli inflamatorii intestinale, prevenirea aderențelor postoperatorii).
Diagnostic
Diagnosticul ocluziei intestinale se bazează pe următorii pași esențiali:
1. Anamneza (istoricul medical)
Simptome: Durere abdominală colicativă, vărsături bilioase sau fecaloide, distensie abdominală, absența eliminării de gaze și fecale. Istoric: Operații abdominale anterioare (aderențe), hernii, tumori intestinale sau boli inflamatorii intestinale (ex. boala Crohn).
2. Examenul clinic
Inspecție: Abdomen distins (umflat), cicatrici chirurgicale.
Palpare: Abdomen sensibil, posibil rigid (în cazul peritonitei), prezența herniilor.
Auscultație: Zgomote intestinale metalice (ocluzie mecanică) sau lipsa zgomotelor (ileus paralitic).
Percuție: Timpanism (prezența gazelor în intestin).
3. Investigații imagistice
Radiografia abdominală: Evidențiază nivele hidroaerice și distensia anselor intestinale.
Tomografia computerizată (CT): Localizează cauza exactă (aderente, tumori, hernii, volvulus) și identifică complicațiile (ischemie, perforație).
Ecografia abdominală: Folosită mai ales la copii (invaginație) sau pentru detectarea fluidului liber.
4. Analize de laborator
Leucocitoză (infecție/peritonită).
Dezechilibre electrolitice (datorită deshidratării).
Acidoză metabolică (în ischemia intestinală).
Aceste metode ajută la identificarea cauzei ocluziei și a complicațiilor, permițând alegerea tratamentului adecvat (conservator sau chirurgical).
- Radioscopia arată imagini hidroaerice;
- Examenul de laborator arată hiperazotemie și leucocitoză;
- CT computer tomograf – se pot vedea semne care să arate prezența strangulației în porțiunea afectată a intestinului;
- Tranzit baritat. Deși nu este folosit la fel de des ca și radiografia abdominală simplă și CT, în diagnosticul obstrucțiilor, acesta poate diferenția ocluziile parțiale de cele complete.
Problemele si sursele de dificultate ale pacientului
- disconfort abdominal legat de durere
- constipația sau diareea legata inflamația apendicelui si cecului;
- intoleranta digestiva legata de disconfortul digestiv;
- hipertermie legata de procesul infecțios;
- anxietate legata de actul chirurgical.
Obiectivele asistentului medical pentru pacientul cu ocluzie intestinală
Pacientul :
- să-si exprime diminuarea durerii;
- să fie echilibrat hidroelectrolitic si acido- bazic;
- să prezinte temperatura in limite normale;
- să prezinte tranzit intestinal normal pentru materii fecale si gaze;
- să fie echilibrat psihic;
- să înțeleagă necesitatea intervenției chirurgicale.
Îngrijirea pacientului cu ocluzie intestinală
Intervențiile asistentului medical pentru pacientul cu ocluzie intestinală
- asigură repausul fizic și psihic al pacientului;
- montează perfuzia, supraveghează perfuzia, permeabilitatea cateterului, reacția la cateter;
- introduce sonda de aspirație intestinală și aspira lichidul intestinal la indicația medicului;
- suprimă alimentația peroral, la indicația medicului;
- în funcție de cantitatea aspirată, de pierderile de electroliți, proteine, lichide se face reechilibrarea pacientului cu lichide și elemente de substituție până la îmbunătățirea parțială a stării generale şi normalizarea constantelor, la indicația medicului;
- efectuează recoltările de probe biologice: Hl, glicemie, uree, probe hepatice, examen sumar urina, TC,TS, grup sanguin, Rh;
- pregătește pacientul pentru investigații;
- măsoară și notează funcțiile vitale și vegetative;
- administrează medicația prescrisă de medic și va urmări efectul acesteia;
- ajută pacientul să-şi exprime sentimentele fată de suferința actuală; psihoterapia este foarte utila pentru a diminua anxietatea pacientului;
- pregătește pacientul pentru intervenția chirurgicală atunci când se impune aceasta;
- îngrijește pacientul postoperator;
- în ocluziile funcționale cu o cauză declanșatoare cunoscută, se aplică tratamentul medical adecvat;
- suport psihologic
- reinserție socială a pacientului cu colostomă (deschiderea alternativă a intestinului gros la nivelul peretelui abdominal creată pentru evacuarea materiilor fecale) temporară sau definitivă.
Conduita de urgență pentru pacientul cu ocluzie intestinală
Conduita de urgență pentru pacientul cu ocluzie intestinală din perspectiva asistentului medical implică măsuri rapide și eficiente pentru a stabiliza pacientul, a preveni complicațiile și a pregăti pacientul pentru investigații sau intervenție chirurgicală.
1. Evaluarea și monitorizarea pacientului
- Evaluarea rapidă a stării generale:
- Verificarea semnelor vitale (tensiunea arterială, puls, frecvența respiratorie, temperatura) pentru a depista șocul septic sau semne de peritonită.
- Observarea semnelor clinice: distensie abdominală, durere, absența zgomotelor intestinale.
- Identificarea simptomelor severe: vărsături fecaloide, abdomen rigid, febră, tahicardie.
- Raportarea rapidă către medic a oricăror semne de agravare (abdomen de „scândură”, semne de șoc, agravarea durerii abdominale).
- Monitorizarea continuă:
- Măsurarea regulată a semnelor vitale (la 15-30 minute în cazurile grave).
- Evaluarea stării de conștiență a pacientului (poate semnala debutul unui șoc septic).
- Verificarea cantității și aspectului lichidului gastric (dacă există sondă nazogastrică).
2. Măsuri de urgență inițiale
- Repaus digestiv total:
- Pacientul este pus în post alimentar complet (nu mănâncă, nu bea).
- Se notează și se comunică echipei medicale acest lucru.
- Administrarea oxigenoterapiei:
- Dacă pacientul prezintă semne de hipoxie, se administrează oxigen (mască de oxigen sau canulă nazală) pentru a susține oxigenarea.
- Poziționarea pacientului:
- Se menține pacientul în poziție semi-Fowler (capul și toracele ridicate la 30-45 de grade) pentru a reduce presiunea abdominală și a preveni aspirația conținutului gastric în caz de vărsături.
3. Intervenții pentru reducerea presiunii abdominale
- Montarea unei sonde nazo-gastrice (SNG):
- Asistentul medical ajută la introducerea sondei și asigură funcționarea corectă.
- Se urmărește evacuarea lichidului gastric și reducerea presiunii abdominale.
- Se monitorizează cantitatea și aspectul conținutului gastric (biliar, hemoragic, fecaloid) și se înregistrează datele.
- Se asigură că sonda rămâne patentă și funcțională (spălare periodică cu ser fiziologic).
4. Administrarea tratamentului prescris
- Reechilibrare hidro-electrolitică:
- Se montează cateter venos periferic pentru administrarea de fluide intravenoase (ser fiziologic, soluție Ringer lactat) pentru a preveni deshidratarea și șocul hipovolemic.
- Se administrează electroliți (potasiu, sodiu) dacă există dezechilibre.
- Asistentul monitorizează viteza de administrare a perfuziilor pentru a evita suprainfuzia sau hipervolemia.
- Administrarea de medicamente:
- Analgezice: Administrate doar la indicația medicului, de preferință evitând opioidele, deoarece acestea pot reduce peristaltismul intestinal.
- Antibiotice: Dacă există risc de peritonită sau infecție, conform indicațiilor medicului.
- Anti-emetice: Pentru a controla greața și vărsăturile (ex. metoclopramid).
5. Pregătirea pentru investigații și intervenții chirurgicale
- Pregătirea pacientului pentru imagistică:
- Radiografie abdominală, ecografie sau tomografie computerizată (CT).
- Se asigură că pacientul este în post alimentar.
- Se transportă pacientul în siguranță către secția de radiologie.
- Pregătirea preoperatorie:
- În cazul în care chirurgia este necesară, asistentul medical se ocupă de:
- Pregătirea câmpului operator (toaletă generală, igienă, îndepărtarea protezelor, bijuteriilor).
- Montarea cateterului urinar (dacă este indicat).
- Verificarea documentației (consimțământ informat semnat de pacient).
- Verificarea ultimei mese consumate (deși pacientul este în post).
- În cazul în care chirurgia este necesară, asistentul medical se ocupă de:
6. Supravegherea postoperatorie (dacă s-a intervenit chirurgical)
- Monitorizarea semnelor vitale (tensiune arterială, puls, saturație de oxigen) pentru a preveni complicații postoperatorii.
- Observarea semnelor de hemoragie (sângerări, scurgeri de la locul operației) și raportarea imediată către medic.
- Monitorizarea tranzitului intestinal – Reluarea eliminării de gaze și fecale este un semn de succes postoperator.
- Îngrijirea sondelor – Se continuă monitorizarea funcționării sondei nazo-gastrice și a drenajelor chirurgicale.
7. Educația pacientului și suport psihologic
- Informarea pacientului despre necesitatea repausului digestiv și despre motivul utilizării sondei nazo-gastrice.
- Asigurarea suportului emoțional pentru reducerea anxietății și a fricii legate de operație.
- Educația privind prevenirea recidivelor – Pacienții trebuie să fie educați cu privire la:
- Evitarea constipației.
- Importanța consultului medical precoce în caz de durere abdominală.
- Riscurile operațiilor abdominale (aderențe) și metodele de prevenție.
Rolul asistentului medical
- Observare activă: Depistarea semnelor de gravitate (peritonită, șoc septic, hemoragie) și raportarea lor rapidă.
- Intervenție promptă: Montarea sondei nazo-gastrice, administrarea perfuziilor, aplicarea de oxigenoterapie.
- Colaborare interdisciplinară: Cooperarea cu medicul pentru decizii de tratament (chirurgie sau tratament conservator).
- Educație continuă: Informarea pacientului despre conduita postoperatorie și prevenirea recidivei.
Rezumat – Conduita asistentului medical
- Evaluare și monitorizare: Semne vitale, durere abdominală, zgomote intestinale.
- Măsuri inițiale: Repaus digestiv, oxigenoterapie, poziționare semi-Fowler.
- Reducerea presiunii: Montarea sondei nazo-gastrice și monitorizarea conținutului gastric.
- Reechilibrare și tratament: Administrarea perfuziilor și medicamentelor prescrise (analgezice, antibiotice, antiemetice).
- Pregătirea pentru intervenții: Pregătirea preoperatorie și transportul pentru investigații.
- Educație și suport: Informarea pacientului și sprijinul emoțional.
Conduita asistentului medical pentru ocluzia intestinală se bazează pe stabilizarea pacientului, reducerea presiunii abdominale, corectarea dezechilibrelor hidroelectrolitice și pregătirea pacientului pentru investigații sau intervenție chirurgicală. Asistentul medical trebuie să observe și să raporteze rapid orice semn de agravare, cum ar fi durerea severă, abdomenul rigid, febra, tahicardia sau șocul septic. Acțiunile prompte și intervenția chirurgicală rapidă pot salva viața pacientului.
Vezi secțiunea Chirurgie
Pentru verificarea cunoștințelor, rezolvă testele din secțiunea Teste Grilă sau instalează Aplicația de teste.
