Pneumotoraxul reprezintă prezența aerului în cavitatea pleurală. Aerul poate pătrunde în  pleură fie plecând de la bronhii, fie de la peretele toracic.

Un pneumotorax este un plămân colabat. El apare atunci când aerul se scurge în spațiul dintre plămân și peretele toracic. Acest aer împinge partea exterioară a plămânului și îl face să se prăbușească. Pneumotoraxul poate fi un colaps pulmonar complet sau o prăbușire a unei porțiuni a plămânului.

Această acumulare de aer poate duce la colapsul plămânului afectat, ceea ce scade capacitatea de ventilație și oxigenare a organismului. Pneumotoraxul este o urgență medicală și necesită intervenție promptă.

Etiologie 

Pneumotoraxul poate fi cauzat de:

• o vătămare toracică sau penetrantă;
• de anumite proceduri medicale;
• de deteriorarea bolilor pulmonare subiacente;
• el poate să apără și fără niciun motiv evident.

Un plămân prăbușit poate fi un eveniment care poate pune viața în pericol.

Tipuri de pneumotorax – Clasificare

Există mai multe tipuri de pneumotorax, fiecare cu cauze și caracteristici specifice:

• Pneumotorax spontan primar

Apare fără o cauză evidentă sau o boală pulmonară subiacentă și este mai frecvent întâlnit la tineri, mai ales bărbați, fumători. Mici bule de aer situate pe suprafața plămânilor pot fi prezente în mod congenital la unii oameni. Când aceste bule se rup, aerul din ele pătrunde în cavitatea pleurală și provoacă colapsul plămânului.

• Pneumotorax spontan secundar

Apare pe fondul unor boli pulmonare preexistente, care slăbesc structura plămânului și favorizează ruperea alveolelor sau a țesutului pulmonar. Aceste afecțiuni includ: boala pulmonară obstructivă cronică BPOC (emfizemul pulmonar asociat BPOC-ului produce bule emfizematoase care se pot rupe, ducând la pneumotorax), fibroza pulmonară (în fibroză, plămânul devine rigid și predispus la rupturi),  fibroza chistică (aceasta afectează căile respiratorii și poate cauza inflamație cronică și acumulare de mucus, predispunând plămânul la pneumotorax), tuberculoza pulmonară (poate provoca cavități în plămân, care se pot rupe și duce la pneumotorax), cancerul pulmonar (tumorile din plămâni pot provoca leziuni ale țesutului pulmonar sau pot invada spațiul pleural, crescând riscul de pneumotorax), pneumonie severă (în cazuri rare, infecțiile pulmonare severe pot slăbi peretele alveolar și pot duce la pneumotorax).

• Pneumotorax traumatic

Este cauzat de traume externe asupra toracelui, care pot duce la pătrunderea aerului în spațiul pleural. Traumatismele pot fi: traumatisme penetrante (lovituri directe, răni provocate prin înjunghiere sau împușcare, care permit aerului să intre în cavitatea pleurală), traumatisme închise (accidente auto, căderi de la înălțime sau alte accidente care comprimă sau lovesc toracele și determină colapsul plămânului), fracturi costale (în cazul fracturilor de coaste, fragmentele osoase pot perfora plămânul, ducând la pneumotorax).

• Pneumotorax iatrogen (indus medical)

Este un pneumotorax provocat în mod accidental în timpul procedurilor medicale care implică toracele. Exemple de proceduri care pot duce la pneumotorax includ:

–Inserția unui cateter central: Procedurile care implică acces venos central (în vena subclaviculară sau jugulară) pot duce la perforarea pleurei.

-Ventilația mecanică: Presiunea crescută utilizată în ventilația mecanică (presiuni ridicate ale oxigenului) poate cauza rupturi ale alveolelor, ducând la barotraumă și pneumotorax.

– Biopsia pulmonară: Procedurile de biopsie pulmonară, fie transbronșice, fie percutanate, pot cauza pătrunderea aerului în spațiul pleural.

– Toracocenteza: Aspirația lichidului din cavitatea pleurală poate accidenta plămânul și duce la pneumotorax.

• Pneumotorax de tensiune

Este o formă severă și potențial letală de pneumotorax, în care aerul intră în cavitatea pleurală, dar nu poate ieși, ducând la acumularea presiunii în torace. Aceasta poate cauza deplasarea structurilor mediastinale, cum ar fi inima și vasele mari de sânge, și compromite funcția respiratorie și circulatorie.
Necesită intervenție imediată, prin decompresie toracică, deoarece poate duce rapid la colaps respirator și stop cardiac.

Factori de risc 

Factorii de risc pentru un pneumotorax includ:

• Fumatul. Riscul crește odată cu durata de timp și cu numărul de țigări fumate, chiar și fără emfizem
• Vârsta și sexul: Bărbații sunt mai predispuși la pneumotorax decât femeile, iar riscul este mai mare la persoanele tinere și înalte.
• Istoricul familial: Unii oameni au o predispoziție genetică pentru pneumotorax spontan, mai ales dacă membrii familiei au avut afecțiuni de acest tip.
•  Boli pulmonare preexistente: Persoanele cu afecțiuni cronice ale plămânilor, cum ar fi BPOC, fibroza pulmonară sau tuberculoza, au un risc mai mare de pneumotorax secundar.
• Ventilația mecanică: Pacienții aflați sub ventilație mecanică, în special cu presiuni mari, sunt expuși riscului de pneumotorax iatrogen sau de tensiune.
• Pneumotorax în antecedent: Oricine a avut un pneumotorax are un risc crescut pentru un al doilea pneumotorax.

Semne și simptome

• Debutul este brutal, chiar dramatic, cu ocazia unui efort, tuse violentă sau fără cauză aparentă.
• Durere toracică: O durere ascuțită, localizată pe partea afectată, care se poate agrava cu respirația profundă.
• Se caracterizează prin junghi atroce, localizat submamelonar și iradiind în umăr și în abdomen, urmat imediat de dispnee progresivă, intensă și tuse uscată, chinuitoare.
• Apar rapid semne de șoc sau asfixie, față palidă, apoi cianozată, respirație rapidă și superficială, puls mic, tahicardie, hipotensiune arterială, anxietate.
• Tahicardia (ritm cardiac accelerat): Este o reacție compensatorie la dificultatea de oxigenare a sângelui.

Examen fizic 

Examenul fizic arată mărirea hemitoracelui respectiv, cu lărgirea spațiilor intercostale, vibrații vocale abolite, hipersonoritate și tăcere la auscultație. Cordul pulmonar acut, prin obstacolul intens și violent impus inimii drepte este o complicație gravă.

O formă clinică deosebită este pneumotoraxul sufocant sau cu supapă care apare când perforația pleuropulmonară permite intrarea aerului în inspirație în pleură, dar nu și ieșirea lui prin expirație. Dacă nu se intervine prompt și energic, bolnavul moare prin asfixie.

Diagnostic

Diagnosticul se bazează pe apariția brutală a dispneei, durerea toracică violentă și atroce, fenomenele grave de asfixie, abolirea vibrațiilor vocale.

Diagnosticul pneumotoraxului se face de obicei prin:

• Radiografie toracică: Este modalitatea de diagnosticare de primă intenție și arată prezența aerului în spațiul pleural și colapsul plămânului afectat.
• Computer tomografie (CT): Folosită pentru cazurile mai complexe sau pentru evaluarea pneumotoraxului recurent.
• Ecografia toracică: Este utilă în evaluarea pneumotoraxului de la patul pacientului, mai ales în unitățile de terapie intensivă.
• Auscultația: Asistentul medical poate observa o reducere sau absența zgomotelor respiratorii pe partea afectată, dar confirmarea este întotdeauna imagistică.

Tratament

Tratamentul constă în calmarea durerii cu analgezice sau opiacee, calmarea tusei și tratamentul șocului. Când fenomenele de asfixie sunt grave, se recurge la exuflație decompresivă. 

Tratamentul pneumotoraxului depinde de tipul și gravitatea acestuia:

• Observație și oxigenoterapie:

În cazul unui pneumotorax mic și asimptomatic, monitorizarea atentă și administrarea de oxigen pot fi suficiente, deoarece oxigenul ajută la absorbția aerului din spațiul pleural.
Pacientul trebuie monitorizat frecvent pentru a se asigura că pneumotoraxul nu se agravează.

• Aspirația cu ac:

Este folosită în cazul unui pneumotorax spontan mai mare și implică aspirarea aerului din cavitatea pleurală cu ajutorul unui ac.
Este o procedură minim invazivă, efectuată de obicei sub anestezie locală.

• Tub de drenaj toracic:

În cazurile de pneumotorax mare, recurent sau simptomatic, se introduce un tub de drenaj în cavitatea pleurală pentru a evacua aerul și a permite plămânului să se extindă din nou.

• Decompresia de urgență (în pneumotoraxul de tensiune):

În pneumotoraxul de tensiune, un ac mare (de obicei un ac de calibru 14 sau 16) este introdus de urgență în spațiul pleural, la nivelul liniei medio-claviculare în spațiul intercostal al doilea, pentru a elibera presiunea.
După decompresia inițială, un tub de drenaj toracic este plasat pentru a evacua aerul în mod continuu.

• Tratament chirurgical:

În cazul pneumotoraxului recurent sau al unui defect structural, poate fi necesară o intervenție chirurgicală numită pleurodeză sau toracoscopie video-asistată pentru a sigila spațiul pleural și a preveni recidiva.

Îngrijirea pacientului cu pneumotorax 

Intervențiile asistentului medical pentru pacientul cu pneumotorax

• Măsurarea funcțiilor vitale și notarea în foaia de temperatură și monitorizarea stării respiratorii: Monitorizarea constantă a frecvenței respiratorii, a saturației de oxigen, a ritmului cardiac și a tensiunii arteriale este esențială pentru detectarea modificărilor stării pacientului.
• Pacientul este pus în poziție semișezândă și se asigură repaus complet, inclusiv vocal;
• Observarea pacientului pentru semne de agravare, cum ar fi tahicardia, tahipneea, cianoza și scăderea nivelului de conștiență.
• Evaluarea durerii și administrarea medicației analgezice: Asistentul trebuie să evalueze durerea toracică și să administreze analgezicele prescrise pentru a reduce disconfortul pacientului.
• Administrarea tratamentului medicamentos prescris de medic și urmărirea efectelor acestuia (combaterea durerii, anxiolitice, oxigenoterapie, sedative ale tusei);
• Supravegherea drenajului toracic: Dacă pacientul are un tub de drenaj, asistentul va verifica funcționarea corectă a sistemului de drenaj și se va asigura că acesta este etanș și funcționează corespunzător.
• Verificarea regulată a locului de inserție a tubului și a sistemului de drenaj pentru semne de scurgeri de aer sau infecții.
• Oxigenoterapia: Administrarea de oxigen este importantă pentru a ajuta la oxigenarea corectă a pacientului și pentru a facilita absorbția aerului din cavitatea pleurală.
• Educația pacientului și sprijinul emoțional: Informarea pacientului despre afecțiunea sa, despre importanța evitării activităților care pot crește presiunea toracică (de exemplu, efortul fizic intens, strănutul puternic) și despre simptomele care ar necesita atenție medicală imediată.
• Asigurarea sprijinului emoțional, deoarece anxietatea și disconfortul respirator pot crește nivelul de stres al pacientului.
• Prevenirea complicațiilor: Observarea pacientului pentru semne de infecție sau alte complicații legate de tubul de drenaj toracic și raportarea imediată a modificărilor către echipa medicală.
• Transportul pacientului la nevoie pentru investigații în spital.

Conduita de urgență în pneumotorax

• Evaluarea și stabilizarea inițială a pacientului

Monitorizarea funcțiilor vitale: Asistentul medical evaluează și monitorizează continuu frecvența respiratorie, pulsul, tensiunea arterială și saturația de oxigen. Orice modificare poate indica o agravare a stării.
Administrarea de oxigen: Asistentul medical va aplica oxigenoterapie pentru a menține saturația de oxigen la un nivel optim și pentru a sprijini funcția respiratorie.
Evaluarea stării generale și a simptomelor: Observarea pacientului pentru semnele de agravare, cum ar fi tahicardia, cianoza (colorarea albăstruie a pielii) și confuzia. Asistentul trebuie să informeze imediat echipa medicală despre orice modificare a stării.

• Pregătirea pentru decompresia toracică de urgență (în cazul pneumotoraxului de tensiune)

Pregătirea materialelor și a instrumentelor: Asistentul medical pregătește acul de calibru mare (14-16) pentru decompresia imediată, conform instrucțiunilor medicului.
Sprijinirea procedurii: Ajută medicul în decompresia de urgență, asistând la plasarea acului în spațiul intercostal 2, pe linia medio-claviculară, pentru eliberarea aerului acumulat și reducerea presiunii.
Asigurarea igienei și a sterilității: Asistentul trebuie să mențină câmpul steril și să prevină infecțiile în timpul procedurii.

• Suport pentru inserția tubului de drenaj toracic

Pregătirea materialelor pentru drenaj: Asistentul se asigură că tubul de dren, trusa de drenaj și echipamentele necesare (anestezice locale, soluție antiseptică, pansamente) sunt pregătite.
Asistarea medicului în plasarea tubului de dren toracic: Asistentul sprijină medicul în realizarea inciziei și inserției tubului de dren în spațiul intercostal, ajută la conectarea acestuia la sistemul de drenaj.
Fixarea tubului de dren și verificarea funcționalității: După plasare, asistentul fixează tubul, aplică pansamente sterile și verifică funcționalitatea sistemului de drenaj (observă prezența bulelor și nivelul de lichid din recipient).

• Monitorizarea post-procedurală

Supravegherea continuă a pacientului: Asistentul monitorizează semnele vitale, observă drenajul toracic pentru eventuale scurgeri de aer sau acumularea de lichid.
Monitorizarea saturației de oxigen și a respirației: Asigurarea că pacientul respiră confortabil și că saturația de oxigen se menține la un nivel adecvat.
Evaluarea locului de inserție: Verificarea regulată a locului unde este plasat tubul de dren pentru a preveni infecțiile și a observa eventuale sângerări.

• Administrarea medicației și controlul durerii

Analgezice și antiinflamatoare: În funcție de prescripțiile medicale, asistentul administrează medicamente pentru durere și inflamare.
Medicație adițională: Poate fi necesară administrarea de antibiotice profilactice pentru a preveni infecțiile asociate cu drenajul toracic.

• Educația și sprijinul pacientului

Educația privind tehnica de respirație: Învață pacientul să respire corect și să evite tusea puternică sau efortul fizic intens, pentru a reduce riscul de complicații.
Sprijin emoțional: Asistentul medical oferă suport și liniștește pacientul, care poate fi anxios din cauza dificultăților respiratorii sau a procedurilor invazive.

• Colaborarea cu echipa medicală și pregătirea pentru transport (dacă este necesar)

Colaborare cu medicii și echipa de terapie intensivă: Asistentul raportează toate modificările în starea pacientului și orice problemă cu sistemul de dren.
Pregătirea pentru transferul pacientului: Dacă este necesar transferul la o altă unitate medicală sau într-o secție de terapie intensivă, asistentul se asigură că pacientul este stabilizat și pregătit pentru transport.

Rezumatul conduitei de urgență:

ABC și administrarea de oxigen.
Monitorizarea continuă a semnelor vitale și a stării neurologice.
Decompresia toracică de urgență în pneumotoraxul de tensiune.
Inserția tubului de drenaj toracic, dacă este necesar.
Monitorizarea și îngrijirea post-procedurală.
Controlul durerii și suport emoțional.
Transportul și pregătirea pentru intervenții suplimentare, dacă este indicat.

Pentru verificarea cunoștințelor, abonează-te pe Platforma de Teste Grilă AMG cu peste 4000 de Teste Grilă și simulator examen pentru a trăi experiența unui examen https://grile.paginadenursing.ro