Sinuzita (Îngrijirea pacientului cu sinuzită)

Sinuzita este o afecțiune care constă în inflamarea mucoasei unor cavități osoase, numite sinusuri. Sinusurile sănătoase sunt în mod normal umplute cu aer, dar atunci când acestea sunt blocate și umplute cu lichid, germenii pot crește și provoca o infecție la nivelul mucoasei acestora.

Tipuri de sinusuri

Există patru perechi de sinusuri paranazale, împărţite în subgrupuri, care sunt denumite în funcţie de oasele în care se află:

  • Sinusurile maxilare, (cele mai mari) sunt localizate sub ochi, în oasele maxilare.
  • Sinusurilor frontale, superioare ochilor, în osul frontal.
  • Sinusurilor etmoidale, care sunt formate din mai multe celule de aer în osul etmoidal între nas şi ochi.
  • Sinusurile sfenoidale, în osul sfenoid.

sinusurile

Cauzele sinuzitei

  • Răceli;
  • Rinită alergică;
  • Polipi nazali;
  • Deviație de sept;
  • Infecții virale, bacteriene sau fungice.

Factori care pot creste riscul de apariție a sinuzitei:

  • Expunere la mucegai;
  • Sistem imunitar slăbit;
  • Fumatul;
  • Infecții ale căilor respiratorii superioare;
  • Infecții dentare.

Simptomele sinuzitei

  • Durere sau presiune facială
  • Dentalgie
  • Cefalee frontală
  • Congestie și obstrucție nazală
  • Hiposmie (diminuare a mirosului)
  • Febră
  • Rinoree purulentă
  • Tuse cu expectorație
  • Migrene
  • Stare de oboseală
  • Edem periorbitar
  • Respirație îngreunată
  • Secreții mucoase sau muco-purulente

sinuzita

Tipuri de sinuzită

Sinuzita acută (care se vindecă complet în <30 de zile);

Sinuzită subacută (care se vindecă complet în 30 pana la 90 de zile);

Sinuzită recurentă (episoade acute multiple, ciclice, discrete, fiecare complet vindecat în decurs de 30 de zile);

Sinuzită cronică (care durează > de 90 de zile).

Diagnostic 

  • Examen clinic
  • Rx, CT, RMN
  • Culturi si teste de sensibilitate la antibiotice din secrețiile sinusale
  • Endoscopie nazală
  • Teste de alergie

Tratament

Tratamentul sinuzitei vizează reducerea inflamației sinusurilor, menținerea liberă a căilor de drenaj nazal și eliminarea cauzei producerii sinuzitei.

Tratamentul este medicamentos și/sau chirurgical. Dacă sinuzita este rezistentă la tratamentul medicamentos, se poate recurge la intervenție chirurgicală de specialitate.

  • Antibiotice pentru sinuzitele bacteriene
  • Decongestionante nazale
  • Corticoterapie
  • Soluții saline
  • Calmante pentru reducerea durerii
  • Imunoterapie (alergii).

Îngrijirea pacientului cu sinuzită

Intervențiile asistentului medical pentru pacientul spitalizat cu sinuzită

  • Aerisirea încăperii și umidificarea aerului pentru facilitarea respirației;
  • Hidratare corectă, asigurându-se o cantitate suplimentară de lichide din cauza pierderilor prin febră, polipnee, transpirație;
  • Igiena tegumentelor și a mucoaselor, în special a cavității bucale;
  • Asigurarea confortului fizic și psihic;
  • Ajutarea pacientului să adopte poziții care facilitează respirația;
  • Suplinirea pacientului în satisfacerea nevoilor fundamentale, menținerea autonomiei și încurajarea lui să participe la îngrijiri prin creșterea graduală a activității în funcție de toleranța acestuia;
  • Măsurarea funcțiilor vitale și notarea în foaia de temperatură;
  • Recoltarea de produse biologice si patologice pentru analize de laborator;
  • Administrarea tratamentului medicamentos prescris de medic: tratament etiologic, simptomatic, tratamentul complicațiilor și urmărirea efectelor acestuia;
  • Educarea pacientului cu privire la: semnele de recunoaștere a eventualelor complicații (febră, modificări ale sputei, intensificarea durerii toracice, scăderea toleranței la efort); necesitatea consumului de lichide pentru fluidificarea secrețiilor;
  • Aplicarea unor comprese calde la nivelul nasului, frunții sau obrajilor pentru a reduce inflamația si disconfortul;
  • Inhalarea aburilor de apa caldă și irigarea nazala, prin clătirea foselor nazale cu apa sărată sau o soluție salină;
  • Hidratare si odihnă.

Profilaxie

Pentru a preveni sinuzita, este necesar sa fie ținute sub control cauzele care pot favoriza apariția ei. De regula, infecțiile la nivelul sinusurilor apar după o răceala, gripa sau o reacție alergică. Se recomandă respectarea regulilor de igiena pentru a împiedica înmulțirea bacteriilor și virusurilor, spălatul pe mâini în mod regulat și limitarea expunerii la fumul de țigară, chimicale și alți alergeni;

NOU! Instalează aplicația Pagina de Nursing Plus pentru Android sau iOS  pentru acces nelimitat la tot conținutul Pagina de Nursing fără reclame, peste 16.000 de teste grilă și cursuri.

Pentru verificarea cunoștințelor, abonează-te pe Platforma Grile AMG cu peste 16.000 de Teste Grilă, cursuri și simulator examene pentru a trăi experiența unui examen https://grileamg.ro sau achiziționează cartea 1000 de Teste Grila cu explicații pentru AMG 

sinuzita pagina de nursing

Referințe

Medicină internă pentru cadre medii – Corneliu Borundel

Manualul Merck de diagnostic și tratament

webmd.com

mayoclinic.org

enthealth.org

Infografic:

 

Alte Postari

Status epilepticus (SE)

Adaugă Pagina de Nursing ca sursă preferată Status epilepticus reprezintă o urgență neurologică severă caracterizată prin activitate epileptică cerebrală prelungită sau prin crize epileptice repetate,

Citește în continuare
Pagina de Nursing Plus

Transformă telefonul tău într-un instrument real de învățare. Instalează aplicația 𝐏𝐚𝐠𝐢𝐧𝐚 𝐝𝐞 𝐍𝐮𝐫𝐬𝐢𝐧𝐠 𝐏𝐥𝐮𝐬! Tot ce iubești la Pagina de Nursing este acum într-o singură aplicație, 𝐝𝐢𝐫𝐞𝐜𝐭 𝐩𝐞 𝐭𝐞𝐥𝐞𝐟𝐨𝐧𝐮𝐥 𝐭ă𝐮, mai rapid, mai simplu și fără reclame.