Sistemul digestiv este alcătuit din organe la nivelul cărora se realizează digestia alimentelor, transformarea lor în produși absorbabili și eliminarea resturilor neabsorbite.
Alcătuirea sistemului digestiv
Sistemul digestiv este alcătuit din tubul digestiv și glandele anexe.
1. Tubul digestiv, format din:
- cavitatea bucală;
- faringe (nazo, oro- și laringofaringe), segment comun sistemelor digestiv și respirator;
- esofag;
- stomac;
- intestinul subțire, din trei porțiuni – duoden, jejun și ileon;
- intestinul gros, tot cu trei porțiuni – cec, colon (ascendent; transvers, descendent, sigmoid) și rect.
2. Glandele anexe tubului digestiv:
- salivare (submandibulare, sublinguale, parotide);
- ficatul;
- pancreasul.
Tractul digestiv superior
Gura
Este compusă din cavitatea bucală, unde se află dinții și limba. La exterior se afla buzele, iar la interior se afla faringele. Faringele face legătura cu sistemul digestiv și cel respirator.
Partea superioară a cavității bucale (bolta palatină), se împarte în vălul palatin anterior (dur) și vălul palatin inferior (moale). În partea dură se regăsesc oasele maxilare. În partea moale, vălul palatin închide spațiul rinofaringian pentru ca hrana ingerată sa nu intre în căile respiratorii.
Mandibula formează linia inferioară a cavității bucale.
Dinții
Dinții sunt fixați pe mandibulă. Un adult are 32 de dinți, câte 8 pe fiecare hemiarcadă (incisivi, canini, molari). Formula așezării dinților este de 2-1-2-3 deci pe fiecare hemiarcadă se găsesc din interior spre exterior: doi incisivi, un canin, doi premolari, trei molari.
Dantura de lapte a copiilor este formată din 20 de dinți. Pe fiecare hemiarcadă se află doi incisivi, un canin și doi molari. Dinții de lapte cad în anul 7 de viață.
Limba
Limba e prinsă de mandibulă și osul hioid, iar pe laterale de pereții faringieni. Sub limbă se află frenul lingual care o fixează de partea inferioară a cavității bucale.
Pe partea superioară a limbii se găsesc mugurii gustativi, aflați în papile de forme diferite.
Glandele salivare
În cavitatea bucală își varsă secrețiile trei perechi de glande:
- sublinguală (sub limbă)
- submandibulară (la nivelul diafragmei gurii, pe interiorul osului mandibular)
- parotidă (poziționată în fața urechii)
În plus mici glande salivare se mai află în mucoasa de la nivelul obrajilor, limbii, boltei palatine, buze. În fiecare zi, gura secretă 1,7 l de saliva.
Faringele
Partea superioară a faringelui servește respirației, în timp ce partea mediană folosește atât în respirație, cât și în digestie. În timp ce înghițim , prin ridicarea vârfului limbii spre vălul palatin, mâncarea e împinsă în faringe. În următoarea fază realizată involuntar, laringele se ridică, mâncarea este împinsă în faringe și spațiul rinofaringian e închis. Din faringe bolul alimentar ajunge în esofag.
Esofag
Esofagul este un tub de 25 de cm lungime cu diametru de 1-2 cm. Segmentul superior se află în spatele traheei, iar cel inferior se află în fața aortei. Când bolul alimentar ajunge din faringe în esofag, mușchii circulari ai acestuia se contractă (mișcare peristaltică) și bolul este împins spre stomac.
Tractul digestiv inferior
Este alcătuit din:
- stomac
- intestine
- glande (ficat, vezică biliară, pancreas)
Stomacul
Se aseamănă cu un sac curbat și se află în stânga părții superioare a abdomenului. Se învecinează cu ficatul, splina, pancreasul, diafragma și colonul transvers. Bolul alimentar ajunge din esofag în stomac, unde este amestecat cu sucul gastric secretat de mucoasa stomacală. Bolul alimentar stă în stomac aproximativ 3-4 ore. Mai departe, bolul alimentar e transportat prin pilor, în intestinul subțire.
Intestinul
- intestinul subțire format din duoden, jejun, ileum
- intestinul gros format din cecum cu apendice, colon și rect.
Digestia
Tubul digestiv asigură aportul continuu de apă, electroliți si substanțe nutritive necesare organismului, prin:
- deplasarea alimentelor;
- secreția sucurilor digestive și digestia alimentelor;
- absorbția produșilor de digestie, a apei și a electroliților.
Digestia bucală
Activitatea motorie a cavității bucale constă din masticație și din timpul bucal al deglutiției.
Masticația
Masticația este un act reflex involuntar, care se poate desfășura și sub control voluntar. Reflexul masticator este coordonat de centri nervoși din trunchiul cerebral.
Rolurile masticației:
- fragmentarea alimentelor, facilitând deglutiția și creșterea suprafeței de contact dintre alimente si enzimele digestive;
- formare, lubrifierea și înmuierea bolului alimentar;
- asigură contactul cu receptor gustativi și eliberarea substanțelor care vor stimula receptorii olfactivi, inițiind secreția gastrică.
Secreția salivară
Activitatea secretorie a cavitații bucale se datorează glandelor salivare.
Compoziția salivei
Zilnic, se secreta 800-1 500 ml de salivă care conțin 99,5 % apă și 0,5% reziduu uscat; Acesta este alcătuit din substanțe anorganice (0,2%) și substanțe organice (0,3%).
Principalii electroliți din salivă sunt: Na*, K*, Cr-, HCO;, HPO$, Mg2t, Ca2t, a căror concentrație, cu excepția Kt, este mai mică decât în plasma sangvină. Principalele substanțe organice sunt: amilaza salivară, mucina, lizozimul.
Funcțiile salivei
- Protecția mucoasei bucale prin răcirea alimentelor fierbinți, diluarea eventualului HCI sau a bilei care ar regurgita în cavitatea bucală, îndepărtarea unor bacterii;
- Digestiv: saliva începe procesul de digestie.
- Înlesnește masticația, lubrifiază alimentele, ușurând deglutiția; umectează mucoasa bucala, favorizând vorbirea.
- Excreția unor substanțe endogene (uree, creatinina, acid uric), exogene (metale grele sau agenți patogeni) și rol bactericid prin lizozim.
- Elaborarea senzației gustative prin dizolvarea substanțelor cu gust specific pe suprafața receptivă a analizatorului gustativ.
- Rol important în menținerea echilibrului hidroelectrolitic.
Ca urmare a transformărilor din cavitatea bucală, alimentele sunt omogenizate, îmbibate cu mucus și formează bolul alimentar.
Deglutiția
Deglutiția cuprinde totalitatea activităților care asigura transportul bolului alimentar din cavitatea bucală în stomac. Este un act reflex care se desfășoară în trei timpi.
1. Timpul bucal (voluntar). În momentul în care alimentele sunt gata pentru a fi înghițite, ele sunt în mod voluntar împinse în faringe. De acum încolo, procesul deglutiției devine în întregime, sau aproape, un act automat și, în mod obișnuit nu mai poate fi oprit.
2. Timpul faringian. Bolul stimulează ariile receptoare din jurul intrării în faringe. Impulsurile de la acest nivel ajung la trunchiul cerebral și inițiază o serie de contracții faringiene musculare automate, care au ca rezultat prevenirea pătrunderii alimentelor în trahee, alimentele deplasând-se liber spre esofag. întreg procesul durează 1-2 secunde. Etapele succesive ale deglutiției sunt controlate automat de centrul deglutiției. Centrul deglutiției inhibă specific centrul respirator bulbar pe durata deglutiției, oprind respirația în orice punct al ciclului respirator.
3. Timpul esofagian. Esofagul are în principal rolul de a transporta alimentele din faringe în stomac, iar mișcările lui sunt organizate specific în vederea acestei funcții.
În mod normal, esofagul prezintă două tipuri de mișcări peristaltice:
- peristaltism primar – declanșat de deglutiție și începe când alimentele trec din faringe în esofag; este coordonat vagal.
- peristaltism secundar – se datorează prezenței alimentelor în esofag și continuă până când alimentele sunt propulsate în stomac; este coordonat de sistemul nervos enteric al esofagului.
La capătul terminal al esofagului, pe o porțiune de 2-5 cm deasupra joncțiunii cu stomacul, musculatura circular esofagiană este îngroșată, funcționând ca un sfincter. Contracția acestui sfincter contribuie la prevenirea unui reflux gastroesofagian.
Digestia gastrică
În stomac, alimentele suferă consecința activităților motorii și secretorii ale acestuia, care produc transformarea bolului alimentar într-o pastă omogenă numită chim gastric.
Motilitatea gastrică
Activitatea motorie a stomacului (motilitatea gastrică) realizează:
- stocarea alimentelor ca urmare a relaxării receptive;
- amestecul alimentelor cu secrețiile gastrice;
- evacuarea conținutului gastric în duoden.
Peristaltismul – Contractile peristaltice, inițiate la granița dintre fundul si corpul gastric, se deplasează caudal, determinând propulsia alimentelor către pilor.
Retropulsia. Cuprinde mișcările de du-te-vino ale chimului, determinate de propulsia puternica a conținutului gastric cate sfincterul piloric închis. Are rol important în amestecul alimentelor cu secrețiile gastrice.
Activitatea secretorie a stomacului
Secrețiile gastrice continuă procesele digestive începute în cavitatea bucală: cantitatea secretată zilnic este de aproximativ 2L si este un lichid incolor cu pH-ul cuprins între 1 si 2,5 la adulți. Conține apa (99 %) și reziduu uscat, alcătuit din substanțe anorganice (0,6 %) și organice (0,4%).
Celulele secretorii gastrice se află la nivelul glandelor gastrice, situate în mucoasa gastrica. Există două tipuri de glande gastrice: oxintice și pilorice.
Substanțele anorganice
Prezenta acidului clorhidric este caracteristica sucului gastric. In condiții bazale, secreția sa variază între 1 si 5 mEq/oră HCI liber sau combinat cu proteine.
HCI este necesar pentru:
- digestia proteinelor
- asigurarea unui pH optim pentru acțiunea pepsinei
- activarea pepsinogenului
- reducerea Fe3+ la FeZ+, mai ușor absorbabil
- împiedicarea proliferării intragastrice a unor bacterii patogene.
Substanțele care stimulează secreția de HI sunt: acetilcolina, secretina si gastrina.
Inhibarea secreției se datorează somatostatinei eliberată din neuroni ai sistemului nervos enteric.
Substanțele organice
Principalele substanțe organice din secrețiile gastrice sunt enzimele și mucina.
- Secreția de pepsinogen. Pepsina, forma activă a pepsinogenului, este o enzimă proteolitică, activă în mediu acid (pH optim 1,8-3,5), care inițiază procesul de digestie a proteinelor. Pepsinogenul este activat de contactul cu HCI sau cu pepsina anterior formată. Pepsina scindează proteinele care vor fi transformate în aminoacizi.
- Labfermentul este secretat numai la sugar. Rolul sau este de a coagula laptele, pregătind-l pentru digestia ulterioară. Sub acțiunea lui si în prezenta Ca2+, cazeinogenul solubil se transformă în paracazeinat de calciu, insolubil.
- Lipaza gastrică este o enzimă lipolitică cu activitate slabă, hidrolizând numai lipidele ingerate sub forma de emulsie, pe care le separă în acizi grași și glicerol.
- Gelatinaza hidrolizează gelatina.
- Mucusul este o glicoproteină secretată de celulele mucoase, cu rol în protecția mucoasei gastrice, atât mecanic, cât și chimic, față de acțiunea autodigestivă a HCI si a pepsinei.
Digestia la nivelul intestinului subțire
Activitatea motorie la nivelul intestinului subțire
Mișcările de la nivelul intestinului subțire sunt contracții de amestec si contracții propulsive:
- Contracțiile de amestec (contractile segmentare) fragmentează chimul de 8-12 ori pe minut, în fel acesta determinând amestecarea progresivă a particulelor alimentare solide cu secrețiile din intestinul subțire.
- Mișcările de propulsie. Chimul este propulsat la acest nivel de undele peristaltice, care apar în orice parte a intestinului subțire, și se deplasează în direcție anală cu o viteza de 0,5-2 cm/ secundă, mult mai rapid în intestinul proximal și mai lent în intestinul terminal. Timpul necesar chimului pentru a trece de la pilor până la valva ileocecală este de 3-5 ore.
Secreția pancreatică
Pancreasul conține celule endocrine, exocrine și ductale:
- Celulele exocrine, organizate în acini, produc patru tipuri de enzime digestive: peptidaze, lipaze, amilaze si nucleaze, care sunt răspunzătoare de digestia proteinelor, respectiv a lipidelor, glucidelor si acizilor nucleici.
- Celulele ductale secretă zilnic 1 200-1 500 mL de suc pancreatic care conține o cantitate mare de HCO3; acesta neutralizează aciditatea gastrică și reglează pH-ul în intestinul superior.
Compoziția secreției pancreatice:
- Electroliți
- Enzime – trei tipuri majore: amilaze, lipaze și proteaze.
Secreția biliară
Bila este necesară pentru digestia si absorbția lipidelor și pentru excreția unor substanțe insolubile în apă, cum sunt colesterolul si bilirubina. Este formată de către hepatocite și celulele ductale, care mărginesc ductele biliare, în cantitate de 250-110 mL/zi.
Este secretată continuu și depozitata în vezica biliara în timpul perioadelor interdigestive. Se eliberează în duoden în timpul perioadelor digestive numai după ce chimul a declanșat secreția de colicistokinina, care produce relaxarea sfincterului Odd și contracția vezicii biliare.
Compoziția bilei:
- Acizii biliari
- Pigmenții biliari
- Lecitina
- Colesterol
- Electroliți
Circuitul enterohepatic. Este recircularea celei mai mari părți a sărurilor biliare din intestinul subțire, prin vena porta, înapoi la ficat.
Sărurile biliare au două roluri importante:
- de emulsionare a lipidelor din alimente, a căror tensiune superficiala o reduc, permițând fragmentarea lor și facilitând acțiunea lipazei pancreatice;
- ajută la absorbția din tractul intestinal a acizilor grași, monogliceridelor, colesterolului si a altor lipide, prin formarea cu acestea a unor micelii complexe numite chilomicroni. In lipsa sărurilor biliare in intestin, se pierd prin materile fecale 40% din lipidele ingerate.
Sărurile biliare mai au si rolul de a stimula motilitatea intestinală precum si rol bacteriostatic.
Evacuarea bilei este consecința contracției musculaturii veziculare, in paralel cu relaxarea sfincterului Oddi, realizată prin mecanisme nervoase morale.
Activitatea secretorie a intestinului subțire
Secrețiile intestinului subțire conțin:
- mucus, cu rol de protecție a mucoasei intestinale împotriva agresiunii HCI;
- enzime: peptidaze, dizaharidaze (maltaza, izomaltaza, zaharaza si lactaza) si lipaza
- apă și electroliti.
Absorbția intestinală (la nivelul intestinului subțire)
Definește procesul prin care are loc trecerea produșilor rezultați în urma digestiei către sânge și limfă.
Glucidele
Cele 3 glucide majore ale dietei sunt: dizaharidele, sucroza și lactoza și polizaharidul amidon. Aportul de glucide este de 250-800 g/zi, reprezentând 50-60% din dietă.
Produșii finali ai digestiei sunt glucoza și galactoza, precum și fructoza.
Proteinele
Dieta proteică necesară unui adult este de 0,5-0,7g/kg corp. Pentru a fi absorbite, proteinele trebuie transformate în oligopeptide și aminoacizi.
Lipidele
Aportul zilnic de lipide variază între 25 și 160 g. Spre deosebire de glucide și proteine, glucidele se absorb din tractul gastrointestinal prin difuziune pasivă. Pentru a putea fi absorbite, ele trebuie să fie hidrosolubile, fapt ce se realizează în prezența sărurilor biliare. În timp ce aminoacizii și monozaharidele ajung în vena portă la ficat, lipidele trec în circulația limfatică.
Apa și electroliți
În intestinul subțire apa se absoarbe pasiv, izoosmotic, iar sodiul activ.
Vitaminele și mineralele
Vitaminele liposolubile (A, D, K, E) se absorb împreună cu lipidele, iar cele hidrosolubile se absorb prin transport activ în intestinul subțire. Calciul se absoarbe cu ajutorul unui transportator și activat de vitamina D, iar fierul se absoarbe în jejun și ileon. Vitamina C stimulează absorbția sa.
Digestia și absorbția la nivelul intestinului gros
Rolul principal al colonului este absorbția apei și a electroliților (jumătatea proximală) și depozitarea materiilor fecale până la eliminarea lor (jumătatea distală). Datorită acestor roluri, mișcările de la nivelul colonului sunt lente.
Din cei 1500ml de chim, doar 80-200ml se pierd prin fecale.
Mișcările de amestec și mișcările propulsive apar de câteva ori pe zi. Cele mai numeroase durează 15 min, în prima oră de la micul dejun.
Colonul absoarbe cea mai mare parte a sodiului și clorului ce nu au fost absorbite în intestinul subțire. Colonul nu poate absorbi mai mult de 2-3 L de apă/ zi.
Defecația reprezintă procesul de eliminare a materiilor fecale din intestin.
Fecalele, numite și scaun, conțin resturi de hrană. Culoarea maronie se datorează pigmenților din bilă.
Pentru verificarea cunoștințelor, rezolvă testele din secțiunea Teste Grilă sau instalează Aplicația de teste Grilă AMG Pagina de Nursing.
Vezi și Sistemul Endocrin, Sistemul Limfatic, Sistemul Cardiovascular, Sistemul Excretor
Infografic:
