Micțiunea reprezintă emisia spontană de urină printr-un act fiziologic reflex. Diureza reprezintă procesul de formare și de eliminare a urinei (în 24 de ore).

Micțiunea este actul fiziologic reflex prin care vezica urinară elimină spontan urina acumulată. Procesul are loc prin contracția coordonată a musculaturii detrusorului și relaxarea sfincterelor, sub control nervos și voluntar. În schimb, diureza desemnează cantitatea de urină formată și eliminată într-un interval de 24 de ore. Diferența dintre cele două concepte este importantă: o persoană poate prezenta micțiuni frecvente și reduse cantitativ (polakiurie), dar cu o diureză normală, sau poate elimina volume mari de urină (poliurie), chiar dacă frecvența micțiunilor nu este neapărat crescută.

Fiziologia micțiunii și a diurezei

Micțiunea este coordonată de centrii nervoși situați la nivelul măduvei sacrale, integrați cu centri superiori din trunchiul cerebral și cortex. Nervii pelvini, hipogastrici și pudendali reglează contracția detrusorului și controlul sfincterian. Sfincterul intern, aflat la nivelul colului vezical, este controlat involuntar de sistemul nervos vegetativ, în timp ce sfincterul extern, situat la nivelul uretrei, se află sub control voluntar. Această dublă reglare explică de ce micțiunea este în același timp un act reflex, dar și unul supus voinței.

Diureza depinde de funcția renală și este influențată de factori hormonali. ADH-ul (hormonul antidiuretic) favorizează reabsorbția apei la nivelul tubilor colectori, aldosteronul stimulează retenția de sodiu și apă, iar hormonul natriuretic atrial are efecte inverse. Astfel, echilibrul hidric și electrolitic al organismului determină în final volumul urinar zilnic.

Tulburări de micțiune 

Polakiuria – reprezintă creșterea numărului de micțiuni în cantități reduse în decurs de 24 de ore (micțiuni incomplete). Aceasta este produsă de tulburări ale vezicii urinare: iritații (cistite, litiază, prostatită, tumori), boli care determină golirea incompletă a vezicii urinare (cancer, adenom). Vezica urinară nu se destinde din cauza inflamației și astfel micțiunea se produce la volum mic.

Disuria – reprezintă o tulburare de micțiune caracterizată prin micțiune cu durere și efort. Ea apare când există obstacole mecanice la nivel vezical sau uretral, cum ar fi litiaza urinară, stricturile uretrale sau afecțiunile prostatei (adenom, carcinom, prostatită). Leziunile neurologice pot contribui la apariția sa. Disuria se poate asocia cu jet urinar întrerupt, reflux vezico-ureteral, infecții urinare recurente sau chiar insuficiență renală.

Retenția urinară – reprezintă eliminarea incompletă a conținutului vezical, sau incapacitatea de golire a vezicii urinare. De cele mai multe ori, se recurge la sondaj uretro-vezicală pentru eliminarea conținutului. Etiologiile sunt multiple: obstructive (cancer prostatic, fibrom uterin, tumori pelvine, corpi străini, calculi), inflamatorii (cistite, vaginite, balanită, abcese), neurologice (boala Parkinson, scleroză multiplă, traumatisme medulare) sau medicamentoase. Reținerea cronică a urinei expune pacientul la infecții și hidronefroză.

Incontinența urinară – constă în pierderea involuntară de urină, datorită pierderii controlului vezical. Apare adesea la femeile cu multiparitate și obezitate, dar și în contexte neurologice (AVC, Parkinson, Alzheimer) sau tumorale. Se descriu mai multe tipuri: de efort (la tuse, strănut, efort fizic), imperioasă (precedată de senzație bruscă și intensă de urinare), mixtă sau prin regurgitare (vezica plină nu se golește complet și urina se pierde pasiv). Incontinența are consecințe sociale și psihologice semnificative, ducând la izolare și anxietate.

Enurezis – Este specific copilului peste 3 ani și se caracterizează prin episoade de micțiune involuntară, de regulă nocturnă. Se asociază cu întârzierea maturării controlului sfincterian, capacitate vezicală redusă, malformații urinare, infecții sau constipație. Deși de obicei benign și tranzitor, enurezisul poate persista și afecta adaptarea copilului.

Tulburări suplimentare de micțiune

• Stranguria – senzația de micțiune dificilă, cu eliminare de urină picătură cu picătură, însoțită de durere intensă. Este tipică pentru cistitele acute severe sau litiaza vezicală.
• Tenesmul vezical – senzația imperioasă și repetată de a urina, chiar dacă vezica este goală sau aproape goală. Întâlnit în cistite, tumori vezicale, tuberculoză urinară.
• Ischuria – termen mai „clasic” folosit pentru retenția urinară. Uneori se deosebește între ischurie acută (retenție bruscă, completă) și ischurie cronică (vezică mereu incomplet golită).
• Nevoia imperioasă de a urina – apare în sindromul vezicii hiperactive, cistite, afecțiuni neurologice.
• Vezica neurogenă – termen mai larg, ce desemnează disfuncțiile micționale cauzate de leziuni neurologice (traumatisme medulare, scleroză multiplă, spina bifida). Poate lua forma de hiperreflexie (vezica se contractă necontrolat) sau areflexie (vezica nu se contractă, apare retenția).
• Hematuria terminală – nu e tulburare de micțiune propriu-zisă, dar este un semn caracteristic unor boli vezicale (apare sânge la finalul micțiunii).

Tulburări de diureză 

Poliuria – este o tulburare de diureză cu un volum urinar de peste 2L urină/24. Cauzele care pot sta la baza poliuriei pot fi: afecțiuni endocrine (diabetul zaharat – prin diureză osmotică datorată glicozuriei , diabetul insipid – prin deficit de ADH sau rezistență tubulară, sindromul Cushing), boli ale rinichilor (boala renală cronică, pielonefrită cronică), cauze metabolice (hipercalcemie), aportul excesiv de apă, anumite medicamente (diuretice).

Oliguria – este o tulburare de diureză caracterizată prin reducerea volumului de urină eliminat în 24 de ore sub 500-800 ml. Cauzele oliguriei sunt: cauze prerenale (deshidratări severe, insuficientă cardiacă, hiperaldosteronism, ciroză hepatică decompensată), cauze renale (insuficiență renală acută sau stadii avansate de insuficiență renală cronică, secreție inadecvată de ADH), cauze postrenale (obstacole mecanice pe căile excretorii, litiază renală, neoplasme, adenom de prostată)

Anuria – reprezintă scăderea diurezei sub 50-100ml/24h, din cauza suprimării funcțiilor renale. Anuria reprezintă încetarea producerii urinei. Este o urgență medicală majoră, deoarece determină acumularea de produși toxici (uree, creatinină, potasiu).  Consecința anuriei este acumularea produșilor toxici, care, în mod normal sunt eliminați prin urină: uree, creatinină, potasiu, sulfați, fosfați. Cauzele anuriei pot fi prerenale, renale sau postrenale:

• prerenală – are ca și cauză hemoragiile, deshidratarea, scăderea tensiunii arteriale, traumatismele, șocul, intervențiile chirurgicale, infarctul renal;
• renală –  se produce din cauza unei glomerulonefrite acută, tubulonecroze ischemice, intoxicații, șoc postransfuzional, arsuri, septicemii, rinichi polichistic
• postrenală – se produce prin spasm ureteral, obstrucție ureterală cu calculi, compresiuni, ligaturi.

Nicturia – inversarea raportului între diureza nocturnă și cea diurnă. Nicturia se manifestă prin necesitatea frecventă de a urina pe parcursul nopții. Cauzele nicturiei sunt: infecțiile urinare, diabet zaharat, diabet insipid, cistite, patologii care produc urină excesivă în timpul nopții, sarcină avansată.

Opsiuria– reprezintă eliminarea întârziată a urinei după mese ca urmare a întârzierii absorbției intestinale. În mod obișnuit, lichidele ingerate sunt eliminate în 3-4 ore de la ingestie. Cauzele opsiuriei: ciroză, hiperestrogenism.

Tulburări suplimentare de diureză

• Poliakiuria nocturnă – considerată de unii autori o subcategorie a nicturiei, când frecvența urinării nocturne este foarte mare, cu cantități mici la fiecare episod.
• Diureza osmotică – nu e doar poliurie generică, ci un mecanism distinct: apare când substanțe osmotice (glucoză, manitol, uree) „trag” apa după ele în tubii renali.
• Diureza post-obstructivă – după deblocarea unei obstrucții urinare cronice (ex. adenom de prostată cu retenție veche), rinichiul poate produce un exces de urină pentru câteva zile (uneori până la 5-10 litri/zi).
• Diureza acvaretică – pierdere excesivă de apă liberă, cu volum mare de urină, dar cu osmolaritate foarte scăzută (tipică diabetului insipid).
• Diureza paradoxală – fenomen descris în insuficiența renală avansată: pacientul are diureză păstrată (uneori chiar poliurie), dar cu incapacitate de concentrare/diluție → urină ineficientă, „apoasă”, cu acumulare de toxine în sânge.

Diagnostic și investigații

Evaluarea unui pacient cu tulburări urinare începe cu o anamneză atentă: frecvența și volumul micțiunilor, simptomele asociate, aportul de lichide și medicația administrată. Examenul clinic poate releva vezica distinsă, sensibilitate suprapubiană sau semne de obstrucție.

Investigațiile paraclinice includ sumarul de urină și urocultura pentru depistarea infecțiilor, ecografia reno-vezicală pentru evaluarea tractului urinar, uroflowmetria și cistoscopia pentru studierea jetului și a anatomiei uretrale. Analizele de sânge (uree, creatinină, electroliți) sunt utile pentru aprecierea funcției renale.

Tratament 

Tratamentul depinde de cauza subiacentă. Cistitele se tratează cu antibiotice, hiperplazia benignă de prostată cu alfa-blocante sau chirurgie, iar litiaza prin metode urologice de dezobstrucție. Retenția acută de urină necesită sondaj imediat. În anurie severă se poate impune dializa.

Măsurile generale includ aport hidric adecvat, reeducarea vezicală, exercițiile Kegel pentru întărirea planșeului pelvin și controlul greutății corporale.

Particularități epidemiologice și de vârstă

Bărbații peste 50 de ani dezvoltă frecvent tulburări de micțiune prin hiperplazie benignă de prostată. La femeile multipare și obeze, incontinența urinară este o problemă comună. La copii, enurezisul nocturn este frecvent și de obicei benign, iar la vârstnici controlul vezical scade progresiv, pe fond neurologic și muscular.

Tulburările de micțiune și de diureză reprezintă un capitol central al patologiei reno-urinare. Ele pot fi expresia unor afecțiuni banale, cum este cistita, dar și a unor boli severe, cum sunt insuficiența renală acută sau tumorile maligne. Diferențierea lor corectă, recunoașterea semnelor de alarmă și instituirea tratamentului adecvat sunt esențiale pentru prognostic și pentru menținerea unei bune calități a vieții.

Pentru verificarea cunoștințelor, abonează-te pe Platforma Grile AMG cu peste 7000 de Teste Grilă, cursuri și simulator examene pentru a trăi experiența unui examen https://grileamg.ro sau achiziționează cartea 1000 de Teste Grila cu explicații pentru AMG