Recoltarea sângelui pentru VSH (viteza de sedimentare a hematiilor)

recoltarea sangelui pentru vsh

Viteza de sedimentare a hematiilor (VSH) este o analiză frecvent utilizată în practica medicală pentru depistarea inflamațiilor și monitorizarea evoluției acestora. VSH-ul indică rata la care hematiile sedimentează într-o probă de sânge tratat cu anticoagulant, pe parcursul unei ore. Cu cât rata de sedimentare este mai mare, cu atât este mai probabilă prezența unui proces inflamator sau a unei afecțiuni sistemice.

Indicații

Specimen recoltat

Pregătirea materialelor necesare

  • Materiale pentru puncția venoasă:
    • Seringă de 2 ml, ac steril sau holder cu ac dublu acoperit cu cauciuc
    • Eprubetă cu anticoagulant: soluție de citrat de sodiu 3,8% (capac negru) sau tub Vacuette® cu citrat de sodiu 3,8%.vsh

Pregătirea pacientului

  • Explicați procedura pacientului și obțineți consimțământul informat.
  • Informați pacientul că recoltarea se poate face à jeun sau postprandial.
  • Poziționați pacientul în poziția corectă pentru puncția venoasă.
  • Alegeți vena cea mai ușor abordabilă.

Tehnica de recoltare

  • Se utilizează un tub vacutainer destinat recoltării VSH (dop negru).
  • Se efectuează puncția venoasă conform tehnicii de recoltare prin metoda Vacutainer®.
  • Nu se utilizează garoul, deoarece acesta poate influența rezultatul analizei prin creșterea artificială a concentrației proteinelor plasmatice, ceea ce poate duce la un VSH fals crescut.
  • Se umple recipientul până la semnul indicat, respectând raportul corect sânge/anticoagulant (4:1).
  • Se retrage acul, aplicând un tampon cu alcool pe locul puncției.
  • Se amestecă lent tubul prin inversiuni ușoare.
  • Se etichetează corect proba și se completează fișa de laborator.
  • Se transportă proba la laborator în cel mai scurt timp.

Îngrijirea pacientului post-recoltare

  • Așezați pacientul încă în poziție comodă pentru câteva minute.
  • Aplicați o bandă adezivă non-alergică peste locul puncției.
  • Observați starea generală a pacientului (facies, tegumente, comportament).
  • Monitorizați locul puncției pentru eventuale reacții adverse.

Reorganizarea locului de muncă

  • Colectați deșeurile în recipiente speciale, conform procedurilor de gestionare a deșeurilor medicale.
  • Eliminați mănușile de protecție și spălați bine mâinile.
  • Asigurați igiena și ordinea în zona de lucru.

Observații

  • VSH-ul nu este un test specific, ci doar un indicator general al prezenței unui proces inflamator.
  • Este recomandat să fie corelat cu alte teste de laborator (PCR, hemoleucogramă, biochimie) pentru un diagnostic complet.
  • Anumiți factori pot influența rezultatele: sarcina, anemie, boli cronice, anumite medicamente (antiinflamatoare, contraceptive orale).

Pentru verificarea cunoștințelor, abonează-te pe Platforma de Teste Grilă AMG cu peste 4000 de Teste Grilă și simulator examen pentru a trăi experiența unui examen https://grile.paginadenursing.ro sau achiziționează cartea 1000 de Teste Grila cu explicații pentru AMG 

banner analize