Ziua internaţională a Asistenţilor Medicali, 12 mai
Ziua internaţională a asistenţilor medicali (International Nurses Day) este marcată anual pe data de 12 mai.
Ziua Internaţională a Asistenţilor Medicali este celebrată în întreaga lume la 12 mai, dată ce marchează şi ziua de naştere a asistentei medicale Florence Nightingale, cea care a pus bazele moderne ale asistenţei medicale. Această zi este sărbătorită în toată lumea, pentru a evidenţia rolul important al acestei profesii.
Evoluţia profesiei de asistent medical a cunoscut un salt uriaş în ultimele decenii. Cercetarea în domeniul îngrijirilor, tehnologia informaţiilor şi comunicaţiilor, servicii bazate pe aparatură şi echipamente medicale extrem de performante sunt câteva dintre provocările profesionale care au contribuit la dinamica dezvoltării acestei profesii.
Cine a fost Florence Nightingale?
Florence Nightingale s-a nascut la 12 mai 1820, Florența, Italia. A fost asistenta medicală, statistician și reformator social și este considerată filozoful fundamental al asistenței medicale moderne. Eforturile sale de a formaliza educația medicală au determinat-o sa înființeze prima scoală de asistente medicale la Spitalul St. Thomas din Londra, in 1860. A fost prima femeie care a primit Ordinul de Merit (1907).
Asistentul Medical – rol, sarcini, atribuții
Astazi, asistentul medical (en: nurse) este o persoană ce lucrează în domeniul medical, calificată să îngrijească bolnavii (indivizi, familii sau comunități). În funcție de mediul în care profesează, asistentul medical lucrează alături de un medic, îndeplinind îndrumările acestuia spre tratarea pacientului, sau independent.
Asistenții medicali joacă un rol-cheie în toate instituțiile medicale, fiind responsabili de bunăstarea, siguranța, îngrijirea și recuperarea pacienților. Ei sunt cei care în fiecare zi dau dovadă de competență și demnitate profesională, în special, în perioada de pandemie în care au demonstrat curaj, răbdare, putere și suflet mare, conștientizând riscurile și provocările acestei profesii.
La mulți ani tuturor asistenților medicali dedicați profesiei! Voi sunteți cei care faceți față zi de zi provocărilor, cei care aveți răbdare și perseverență în alinarea suferințelor, cei care munciți permanent pentru perfecționare și cei care sunteți mereu acolo, în prima linie! Pagina de Nursing vă urează La mulți ani tuturor asistenților medicali de pretutindeni!
Ziua internaţională a Asistenţilor Medicali, 12 mai
Ziua internaţională a Asistenţilor Medicali, sărbătorită la 12 mai a fost lansată în anul 1974, la inițiativa Consiliului Internațional al Asistenților Medicali (ICN). Consiliul Internațional al Asistenților Medicali (International Council of Nurses – ICN) este o federație ce reunește 130 de asociații naționale de asistenți medicali (NNAs), reprezentând peste 20 milioane de asistenți medicali din întreaga lume. Fondată în anul 1899, ICN este prima organizație internațională pentru profesioniștii din domeniul sănătății, cea mai extinsă la nivel mondial.
ICN militează pentru asigurarea de îngrijire medicală de calitate, accesibilă tuturor, pentru dezvoltarea politicilor de sănătate, avansarea cunoștințelor de îngrijire medicală, pentru recunoașterea la nivel mondial a profesiei de asistent medical și asigurarea unei forțe de muncă competente în domeniul îngrijirilor.
Tema aleasă pentru celebrarea evenimentului în acest an este „Asistentele noastre. Viitorul nostru.” (“Our Nurses. Our future”).
“Această campanie globală stabilește obiective pentru asistența medicală în viitor, pentru a aborda provocările globale de sănătate și pentru a îmbunătăți sănătatea globală pentru toți. Trebuie să învățăm din lecțiile pandemiei și să le transpunem în acțiuni pentru viitor care să asigure că asistentele sunt protejate, respectate și apreciate.
Pe lângă lecții de învățare pentru a sprijini asistentele, campania va analiza, de asemenea, modul în care trebuie să ne consolidăm sistemele de sănătate pentru a răspunde cererilor tot mai mari de sănătate la nivel mondial. Acesta va capta acțiunile cheie esențiale pentru a aborda atât profesia, cât și sistemele de sănătate și care, desigur, sunt reciproc avantajoase și se consolidează. Împreună, viitorul nostru depinde de fiecare asistentă, de fiecare voce, să fim nu numai în prima linie de îngrijire, ci și pe prima linie a schimbării.” indică site-ul ICN, www.icn.ch
La mulți ani dragi asistenți medicali și viitori asistenți medicali!
Vă mulțumim pentru profesia aleasă, pentru sacrificiu, pentru empatie, pentru căldura sufletească pe care o oferiți fiecărui pacient și pentru tot ceea ce faceți. Fără voi sistemul de sănătate nu ar exista. Multă sănătate și putere de muncă.
Pagina de Nursing
JURĂMÂNTUL PROFESIEI DE ASISTENT MEDICAL
La primirea în Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, asistentul medical va depune următorul jurământ:
“În numele Vieţii şi al Onoarei,
jur
să îmi exercit profesia cu demnitate,
să respect fiinţa umană şi drepturile sale
şi să păstrez secretul profesional.
Jur că nu voi îngădui să se interpună între datoria mea şi pacient consideraţii de
naţionalitate, rasă, religie, apartenenţă politică sau stare socială.
Voi păstra respectul deplin pentru viaţa umană chiar sub ameninţare şi nu voi utiliza
cunoştinţele mele medicale contrar legilor umanităţii.
Fac acest jurământ în mod solemn şi liber!