Transfuzia de sânge

Transfuzia de sânge reprezintă introducerea de sânge, plasmă sau globule roșii în sistemul circulator al unui pacient, având scop terapeutic.

Indicații ale transfuziei de sânge

• Restabilirea masei sanguine și asigurarea numărului de globule roșii în caz de hemoragii, anemii sau stări de șoc.
• Stimularea hematopoiezei prin transfuzii mici și repetate.
• Mărirea capacității de coagulare a sângelui, prin introducerea în sângele primitorului a unor cantități suplimentare de factori de coagulare, în caz de hemofilie, trombocitopenie sau coagulare intravasculară diseminată.
• Depurația organismului, prin înlocuirea totală sau parțială a sângelui încărcat cu substanțe toxice cu sânge proaspăt.

Tipuri de transfuzie

Transfuzia de sânge se poate realiza în două moduri principale:

• Transfuzie directă – se folosește sânge proaspăt, recoltat direct de la donator și administrat imediat pacientului. Această metodă nu se mai practică în prezent din cauza riscurilor ridicate de reacții adverse și transmitere a bolilor.
• Transfuzie indirectă – se utilizează sânge conservat, prelevat anterior, testat și păstrat în condiții speciale pentru a fi administrat la nevoie.

Donatorii sunt verificați riguros pentru a preveni transmiterea unor infecții periculoase, precum hepatita B și C, HIV, sifilis (lues), malaria sau alte infecții bacteriene și virale.

Pentru a asigura compatibilitatea transfuzională, se determină grupa sanguină și Rh-ul primitorului. Sângele donatorului trebuie să fie antigenic compatibil cu cel al primitorului, pentru a evita reacțiile transfuzionale severe.

Sistemul de grupe sanguine

Membrana hematiilor conține macromolecule cu rol antigenic, denumite aglutinogene (0, A, B, D). În plasmă se regăsesc anticorpi numiți aglutinine:

• Aglutinina „a” – omoloagă aglutinogenului A
• Aglutinina „b” – omoloagă aglutinogenului B

Sistemul ABO

Potrivit regulii excluderii, aglutinogenele nu trebuie să fie prezente împreună cu aglutininele corespunzătoare:

• O persoană care are aglutinogen A nu poate avea aglutinina „a”,
• O persoană cu aglutinogen B nu poate avea aglutinina „b”,
• În caz contrar, apare un conflict antigen-anticorp, care determină distrugerea hematiilor și complicații grave.

Grupele sanguine și compatibilitatea transfuzională

Grupa sanguină	Aglutinogene (Antigen)	Aglutinine (Anticorp)	Compatibilitate
O (I)	Fără	a, b	Donator universal, dar poate primi doar de la grupa O
A (II)	A	b	Primește de la A și O, poate dona la A și AB
B (III)	B	a	Primește de la B și O, poate dona la B și AB
AB (IV)	A, B	Fără	Primitior universal, dar poate dona doar la AB

Astfel, grupa 0 este donator universal, dar poate primi doar sânge izogrup (grupa 0). Grupa AB este primitor universal, dar poate dona doar unei persoane cu grupa AB.

Sistemul Rh

Aproximativ 85% din populația lumii prezintă pe suprafața eritrocitelor un antigen numit D, fiind clasificați ca având Rh pozitiv (Rh+). Cei 15% care nu posedă acest antigen sunt considerați Rh negativ (Rh−).

Spre deosebire de sistemul ABO, anticorpii anti-Rh nu sunt prezenți în mod natural în sângele unei persoane Rh−. Aceștia pot fi însă generați în anumite situații:

• În urma unei transfuzii de sânge Rh+ la un pacient Rh−. Prima expunere determină imunizarea, iar la o transfuzie ulterioară, anticorpii anti-D vor reacționa cu eritrocitele Rh+, provocând hemoliză severă.
• În timpul sarcinii, dacă mama este Rh−, iar fătul este Rh+ (moștenind Rh-ul tatălui). În acest caz, sistemul imunitar al mamei poate produce anticorpi anti-Rh care traversează placenta și atacă eritrocitele fătului, determinând boala hemolitică a nou-născutului.

Pentru prevenirea acestui fenomen, femeile Rh− care nasc un copil Rh+ primesc imunoglobulină anti-D în primele 72 de ore după naștere, pentru a preveni formarea de anticorpi anti-Rh.

Pregătirea în vederea transfuziei

Pentru siguranța pacientului, este esențială o pregătire riguroasă înainte de administrarea unei transfuzii de sânge. Aceasta include:

1. Determinarea grupei sanguine și Rh-ului

• Se recoltează 10 ml de sânge proaspăt și se introduce în eprubete etichetate cu numele pacientului, prenumele și data nașterii.
• Se determină sistemele ABO și Rh ale primitorului.

2. Verificarea compatibilității

• Pentru transfuziile cu eritrocite, sistemele ABO și Rh trebuie să fie 100% compatibile.
• Pentru plasma conservată și concentratul de trombocite, se preferă compatibilitatea ABO și Rh, dar în anumite situații se pot administra preparate cu compatibilitate limitată.
• De regulă, pentru transfuzia de concentrat de trombocite nu este necesar testul de compatibilitate directă.

3. Verificarea unității de sânge

• Medicul controlează numele pacientului, grupa sanguină și data de expirare înscrise pe flaconul cu sânge.
• Se verifică aspectul sângelui:
  • Nu trebuie să existe flacoane deteriorate, modificări de culoare sau hemoliză.
• Se încălzește sângele la temperatura camerei înainte de administrare.

4. Pregătirea pacientului

• Se utilizează calea venoasă de calibru mare, cu un ac special de perfuzie intravenoasă de cel puțin 17G.
• Nu se adaugă medicamente în linia de perfuzie. Pe calea intravenoasă se introduce doar soluție de NaCl 0,9%.
• Se utilizează întotdeauna un set de transfuzii cu filtru, iar trusa pentru perfuzat sânge este de unică folosință și se aruncă după utilizare.

Tehnica transfuziei de sânge

Transfuzia de sânge se efectuează la patul pacientului și necesită o pregătire atentă, precum și o monitorizare strictă pe parcursul procedurii.

1. Pregătirea pacientului

• Pacientul trebuie să fie așezat confortabil în decubit dorsal.
• În caz de urgență, transfuzia poate fi efectuată indiferent de starea de umplere a stomacului, însă, ideal, pacientul trebuie să nu fie recent alimentat.
• Pacientul este învelit corespunzător pentru a preveni frisoanele.
• Brațul pacientului poate fi imobilizat într-un suport special pentru a facilita administrarea sângelui.
• Pacientul trebuie să își evacueze vezica și intestinul gros înainte de transfuzie.

2. Administrarea transfuziei

• Se scoate aerul din punga cu sânge înainte de administrare.
• Punga este plasată pe un stativ de perfuzie.
• Se puncționează vena și se fixează acul cu leucoplast.
• Se reglează ritmul de scurgere al sângelui la 10-15 picături/minut.
• Se acoperă brațul pacientului cu un câmp steril pentru protecție.
• Numărul de picături este monitorizat la 30-60 minute pentru a asigura un flux constant și corect.

Monitorizarea pacientului în timpul transfuziei

Pe tot parcursul transfuziei, pacientul trebuie monitorizat atent pentru a preveni și a identifica rapid orice reacție adversă.

• Pacientul nu trebuie lăsat singur niciun minut pe durata procedurii.
• Asistenta supraveghează starea generală a pacientului și funcționarea corectă a sistemului de transfuzie.
• În caz de accidente posttransfuzionale, se anunță imediat medicul.
• Dacă sângele nu se mai scurge:
  • Se verifică permeabilitatea tuburilor pentru a evita coagularea.
  • Se verifică poziția acului în venă.
• Dacă sângele coagulează pe ac, acesta se schimbă imediat.

După transfuzie

• Se păstrează 5-10 ml de sânge pentru eventuale analize ulterioare în caz de complicații posttransfuzionale.
• Se notează cantitatea de sânge administrată și numele persoanei care a efectuat transfuzia în foaia de observație a pacientului.
• După transfuzie, pacientul trebuie să rămână în pat, bine învelit pentru a preveni frisoanele.
• Temperatura camerei trebuie menținută constantă, ideal cu 1-2°C mai ridicată decât în mod normal.
• Imediat după transfuzie, pacientul poate consuma lichide călduțe, iar după aproximativ două ore poate reveni la alimentația normală.

Accidente și incidente în timpul și după transfuzie

Pe parcursul sau după finalizarea transfuziei pot apărea diverse reacții adverse, unele dintre ele putând fi severe. Asistenta medicală trebuie să fie pregătită pentru a recunoaște rapid simptomele și a interveni corespunzător.

1. Incompatibilitatea de grup în sistemele O, A, B

Aceasta este una dintre cele mai grave complicații posttransfuzionale, putând duce la șoc hemolitic, care poate fi fatal.

Semne precoce ale șocului hemolitic:

• Frison intens
• Stare generală alterată
• Tahicardie și dispnee
• Paloare și cianoză
• Vâjâituri în urechi
• Dureri lombare puternice
• Hematurie (urină de culoare roșiatică din cauza hemolizei)
• Insuficiență renală acută cu anurie

Dacă apar aceste simptome:

1. Se întrerupe imediat transfuzia și se anunță medicul.
2. Pacientul este acoperit și încălzit.
3. Se recoltează urină pentru analize.
4. Se începe hidratarea pacientului cu lichide călduțe.
5. Se pregătește trusa de prim-ajutor pentru accidente transfuzionale, inclusiv aparatul de oxigen.

Pentru a preveni acest accident:

• Se efectuează testul de compatibilitate înainte de fiecare transfuzie.
• Bolnavii cu Rh negativ trebuie să primească sânge doar de la donatori Rh negativi.

2. Transfuzia unui sânge alterat

Dacă sângele administrat este hemolizat sau contaminat cu agenți patogeni, poate provoca reacții severe.

Manifestări clinice:

• Sângele hemolizat poate provoca șoc transfuzional.
• Sângele infectat cu bacterii virulente determină frisoane puternice la 1-2 ore după transfuzie, în contrast cu frisonul din incompatibilitatea de grup, care apare imediat în timpul transfuziei.
• Sângele contaminat cu virusuri (HIV, VHC, VHB, sifilis) nu provoacă reacții imediate, dar poate cauza boli grave după o perioadă de incubație.
• Embolia pulmonară cu cheaguri de sânge apare brusc, cu simptome severe: cianoză, dispnee, tuse cu hemoptizie, dureri toracice intense.

Intervenție în cazul transfuziei unui sânge alterat:

• Dacă apar frisoane severe:
  • Pacientul trebuie încălzit imediat cu pături și termofoare.
  • Se administrează lichide calde (ceai, cafea).
• Dacă se suspectează embolie pulmonară:
  • Se administrează oxigen.
  • Se pregătește trusa pentru intubație traheală și echipamentul de resuscitare.

Pentru prevenirea acestor incidente, sângele trebuie verificat riguros înainte de administrare, iar asistenta trebuie să fie atentă la orice modificare a culorii sau aspectului conținutului flaconului.

3. Introducerea aerului în sistemul vascular

Aceasta este o complicație rară, dar foarte gravă, care apare dacă sângele este administrat sub presiune sau dacă există bule de aer în tubulatura de transfuzie.

Manifestări clinice:

• Puls slab și tensiune arterială scăzută
• Dispnee bruscă
• Dureri toracice intense
• Pierderea conștienței
• Risc major de stop cardiac și deces

Intervenție în caz de embolie gazoasă:

1. Se întrerupe imediat transfuzia.
2. Pacientul este așezat în poziția Trendelenburg (capul mai jos decât nivelul picioarelor) și pe partea stângă – această poziție împiedică pătrunderea aerului în circulația sistemică.
3. Se administrează oxigen 100% și se pregătește echipamentul pentru resuscitare.
4. Se anunță de urgență medicul pentru intervenție rapidă.

Pentru prevenirea acestei complicații, sistemul de perfuzie trebuie verificat înainte de începerea transfuziei, iar aerul trebuie eliminat complet din punga și tubulatura perfuzabilă.

4. Administrarea prea rapidă a unei cantități mari de sânge

Dacă sângele este perfuzat într-un ritm prea accelerat, poate apărea o dilatație acută a inimii, determinând insuficiență cardiacă acută.

Simptome:

• Tahicardie și dispnee
• Cianoză și extremități reci
• Scăderea bruscă a tensiunii arteriale
• Risc de edem pulmonar acut

Măsuri de urgență:

1. Se reduce ritmul perfuziei imediat.
2. Se administrează oxigen.
3. Se pregătesc medicamente cardiotonice și opiacee, conform indicației medicului.
4. Se monitorizează pacientul pentru semne de edem pulmonar.

Pentru prevenirea acestei complicații, transfuzia trebuie administrată gradual, iar debitul trebuie ajustat în funcție de toleranța pacientului.

5. Transfuzia de sânge rece

Dacă sângele administrat nu este încălzit corespunzător, poate provoca complicații grave, în special la pacienții sensibili, cum ar fi nou-născuții, vârstnicii sau pacienții cu insuficiență renală.

Complicații posibile:

• Hemoliză intravasculară, cu distrugerea hematiilor și eliberarea hemoglobinei în circulație.
• Insuficiență renală acută din cauza acumulării de hemoglobină liberă.
• Șoc posttransfuzional.
• Acidoză metabolică.
• Stop cardiac la pacienții cu risc crescut.

Măsuri de prevenție:

• Sângele trebuie încălzit la 37°C înainte de administrare, în special în cazul transfuziilor masive.
• Se folosesc dispozitive speciale de încălzire, iar temperatura nu trebuie să depășească 37°C pentru a evita denaturarea proteinelor plasmatice.
• Se monitorizează atent pacienții cu risc de hipotermie.

6. Reactivitatea neobișnuită a pacientului la transfuzie

În unele cazuri, pacientul poate dezvolta o reacție alergică la proteinele prezente în sângele donatorului, chiar dacă grupa sanguină este compatibilă.

Tipuri de reacții:

1. Reacții ușoare:
   • Cefalee
   • Stare subfebrilă
   • Prurit sau erupții urticariene
2. Reacții severe:
   • Edem Quincke (angioedem)
   • Bronhospasm
   • Șoc anafilactic

Măsuri de urgență:

• Pentru reacțiile ușoare: administrarea de antihistaminice și continuarea supravegherii.
• Pentru reacțiile severe:
  1. Se întrerupe transfuzia imediat.
  2. Se administrează antihistaminice, corticosteroizi și, dacă este necesar, adrenalină.
  3. Se asigură suport ventilator și oxigenoterapie.
  4. Se menține pacientul sub monitorizare strictă până la stabilizare.

Pentru pacienții cu istoric de reacții alergice la transfuzii, se preferă transfuzia de hematii spălate sau administrarea profilactică de medicamente desensibilizante (ACTH, hemisuccinat de hidrocortizon, Romergan).

Referințe

Infografic