Intradermoreacția la tuberculină (I.D.R.) sau testul cutanat la tuberculină stabilește dacă o persoană are în prezent tuberculoză (TBC), dacă a fost expusă la acesta în trecut sau dacă a primit vaccinul BCG împotriva TBC.
Testul constã în injectarea strict intradermică de antigene (PPD), care provoacã o reacţie de hipersensibilitate întârziată, ce duce la acumularea localã de celule mononucleare (limfocite şi fagocite mononucleare) exprimatã macroscopic printr-o zonă de induraţie la locul injectării.
Este folosită numai pentru diagnosticul infecţiei tuberculoase; nu poate face diferenţa între prezenţa infecţiei latente şi prezenţa bolii tuberculoase active. PPD este standardizată la nivel internaţional.
Infectia cu Mycobacterium tuberculosis produce un tip de reactie cutanată de hipersensibilitate.
Reactia cutanata la tuberculină se produce în momentul în care celulele imunitare specializate (celule T), sensibilizate printr-o infectie anterioară, sunt activate de către sistemul imunitar și trimise catre locul injectiei procucând o indurație.
Testul cutanat la tuberculină mai e cunoscut și sub denumirea de testul Mantoux.

Cuprins
ToggleIndicațiile testului I.D.R.
- copii contacți din focarele de tuberculoză, copii simptomatici la care se ridică suspiciunea de tuberculoză
- Infectații HIV
- Colectivitatile de copii prescolari, la intrarea în colectivitate și cu ocazia aparitiei unui focar de TB în aceasta colectivitate
- In scopul estimării riscului anual de infecție ( studii epidemiologice )
Contraindicaţiile testului I.D.R.
- Se recomandă amânarea efectuării testarii în caz de stări febrile, boli eruptive în faza acută.
Materiale necesare
- Seringã de 1 ml gradatã din 0,01 sau 0,02 ml cu un ac intradermic subtire (5/10) şi scurt (1cm)
- PPD standardizatã în concentratie de 20 U / ml (2 U / 0,1 ml)
- tampoane
- dezinfectant
- manusi de unica folosinta
Loc de electie: faţa anterioară a antebraţului stâng, la distanţa de leziuni cutanate sau cicatrici.
Tehnica efectării testului I.D.R.
– spălarea pe mâini
– se dezinfectează locul de electie cu alcool sanitar
– se urmează aceeasi pași ca la injecția intradermică(se introduc de 0,1 ml din soluţia de 20 U/ml)
– injectarea corectă este urmată de apariţia unei papule albe, în coajă de portocală; lipsa papulei indică injectarea subcutanată şi impune reluarea manevrei în altă zonă.
Interpretarea testului
La 72 de ore de la injectare
- Identificarea marginilor laterale ale indurației prin palpare, eventual prin trecerea unui pix/creion peste margini cu presiune foarte uşoară;
- Mãsurarea cu precizie (cu rigla transparentă) a diametrului transversal al indurației şi exprimarea în mm;
- Nu măsuraţi diametrul longitudinal şi Nu măsuraţi eritemul din jurul induratiei!!

În funcţie de diametrul reacţiei
- Reacţie tuberculinicã > /= 10 mm este considerată pozitivă; diagnosticul este de infecţie tuberculoasă prezentă.
- Reacţie tuberculinicã < 10 mm este consideratã negativă; diagnosticul este de infecţie tuberculoasă absentă.
- Reacţie tuberculinicã 5 mm este considerată pozitivă la cei cu risc mare de progresie spre boală prin imunodepresie: infectaţi HIV, transplant de organe, tratament imunosupresor (minim15 mg/zi de prednison timp de minim o lunã)


În funcţie de testări consecutive (la 2 luni interval)
- Viraj tuberculinic = trecerea de la o reacţie negativã (< 10 mm) la una pozitivă ( 10 mm); este diagnostic pentru infecţie tuberculoasã recentã.
- Salt tuberculinic = creşterea diametrului reacţiei tuberculinice cu peste 10 mm faţã de testarea anterioară; semnificaţie incertã.
Din anul 1982 se foloseste la citire si aspectul calitativ al reactiei dupa scara Palmer:
– tip I – induratie ferma, lemnoasa la palpare sau/si flictene, necroza.
– tip II – induratie renitenta, elastica
– tip III – induratie depresibila
– tip IV – usoara impastare a tegumentului la nivelul reactiei ,sesizabila la palpare superficială.
Pentru verificarea cunoșințelor, rezolvă testele din secțiunea Teste Grilă.
