Îngrijirea plăgilor

îngrijirea plăgilor nursing amg pagina de nursing

Îngrijirea plăgilor

Plăgile sau rănile sunt leziuni traumatice, caracterizate prin întreruperea continuităţii tegumentelor sau a mucoaselor (soluţie de continuitate); leziunea pielii sau a mucoasei poate fi cu sau fără leziuni tisulare de profunzime.

Plaga poate deveni poartă de intrare a microbilor în organism.

Asepsia și antisepsia

~ Asepsia → mijloace ce împiedică pătrunderea microbilor în organism: sterilizarea instrumentelor, spălarea plăgii cu apă şi săpun, dezinfecţia tegumentelor cu alcool iodat, alcool.
~ Antisepsia → mijloace ce distrug microbii din plagă prin mijloace fizice sau chimice

Clasificarea plăgilor

După tipul de acţiune a agentului vulnerant (agentului traumatic) plăgile pot fi:

1. mecanice:
– prin tăiere
– prin înţepare, arme albe, insecte etc.
– prin contuzii, prin lovire
– prin strivire
– prin arme de foc
– prin muşcătură de animale sălbatice, de animale domestice
– prin muşcătură de şarpe, viperă

2. termice: – căldură, frig, electricitate

3. agenti ionizanti: radiatii

4. agenti chimici: acizi, baze, săruri

După circumstanţele de producere pot fi:

a) accidentale – de muncă, de circulaţie, casnice
b) intenţionale – suicid, agresiuni
c) iatrogene – intervenţii chirurgicale, injecţii, puncţii

După timpul scurs de la producere:

recente (sub 6 ore)
vechi – care depăşesc 6 ore de la producere; acestea se consideră plăgi infectate

După profunzime:

superficiale sau profunde

După straturile anatomice interesate – pentru cavităţi naturale (abdomen, torace, craniu), pot fi:

nepenetrante – când nu depăşesc învelişul seros;
penetrante – se referă la lezarea seroasei parietale (peritoneu, pleura, dura mater); plăgile penetrante pot fi simple sau pot interesa şi un viscer parenchimatos sau cavitar = perforante

După evoluţie pot fi:

necomplicate sau complicate

Caracteristicile plăgilor

Plăgile prin tăiere:
-au marginile regulate, limitate, se vindecă repede. Cele operatorii sunt, de obicei, aseptice.

Plăgile prin înţepare:
– sunt cele mai frecvente şi cele mai înşelătoare, gravitatea lor este în raport cu adâncimea, sediul şi gradul de infectare;
– plăgile limitate adânci favorizează dezvoltarea germenilor anaerobi;
– plăgilor prin înţepare cu creion chimic le trebuie acordată o atenţie deosebită, mai ales când în plagă rămân fragmente de creion, deoarece substanţa chimică continuă să acţioneze şi să distrugă ţesuturile; înţepăturile mâinii pot produce reactii inflamatoare.
– determină panariţii

Plăgile prin contuzii:
-în cazul unor contuzii profunde se pot produce leziuni distructive, deci plăgi ale organelor profunde: creier, muşchi, ficat, splină, rinichi, intestin etc, fără să existe o plagă a pielii.

Plăgile prin muşcătură de animale: .
– se suprainfectează cu regularitate; pot fi poarta de intrare pentru turbare; muşcăturile de viperă produc fenomene generale toxice.

Plăgile prin arme de foc:
– se caracterizează prin distrucţii mari, sunt foarte complexe.

Simptomatologia plăgilor

Simptome locale

– durerea este variabilă ca intensitate, poate ceda spontan sau după antialgice; reapariţia cu caracter pulsatil atrage atenţia asupra dezvoltării infecţiei
– impotenţa funcţionată este parţială sau totală şi are drept cauză durerea sau lezarea efementelor musculo-articulare, osoase sau nervoase

Semne obiective:
– prezenţa unei soluţii de continuitate; în plăgile mari. aşa-numitele plăgi cu mari dilacerări, se pot observa distrugeri mari atât de piele, cât şi de vase, muşchi, nervi, fragmente de oase sau diferite organe situate în profunzime; uneori, părţi din aceste organe pot să iasă prin marginile plăgii; aceasta de numeşte evisceraţie.
– hemoragia aste variabilă, ca şi abundenţa sângerării, în funcţie de vasul lezat.

Semne generale

– pulsul poate fi rapid – tahicardic – în plăgi însoţite de hemoragii externe sau interne sau de şoc traumatic.
tensiunea arterială – dacă scade – denotă prezenţa unei hemoragii sau a unui şoc traumatic
febra poate avea semnificaţia debutului infecţiei sau resorbţia unor hematoame

Vindecarea plăgilor

– se poate realiza prin vindecare primară, vindecare secundară, vindecare terţiară.

stadii vindecare plaga amg pagina de nursing

Vindecarea primară („per primam” sau „per primam intentionem”):
– este vindecarea ce se obţine de la început, fără complicaţii; este vindecarea ideală pentru orice plagă operatorie; vindecarea se produce în 6-8 zile.

Vindecarea secundară („per secundam” sau „per secundam intentionen”):
– în acest tip de vindecare este întotdeauna prezentă infecţia, spre deosebire de vindecarea primară.

Vindecarea terţiară („per terţiam intentionem”);
– se produce atunci când o plagă evoluează un timp pe linia vindecării secundare şi apoi se suturează în scopul scurtării evoluţiei.

Tratamentul local al plăgilor – Îngrijirea plăgilor

Tratamentul variază în funcţie de nivelul la care se acordă asistenţa (locul accidentului, la dispensar sau la spital).

Indiferent de nivelul la care se intervine, pentru a îngriji o plagă în mod corespunzător se cere ca:
– îngrijirea să se facă în condiţii de asepsie perfectă
– să se asigure, prin pansament, o bună absorbţie a secreţiilor
– plaga să fie protejată de factorii nocivi – termici, infecţioşi din mediul înconjurător
– să fie asigurat un repaus al regiunii lezate.

ingrijirea plagilor amg pagina de nursing

Tratamentul local al plăgilor trebuie să se facă cu ajutorul pansamentelor (Vezi Pansamentul – îngrijirea plăgilor).
~ Se spală şi se dezinfectează mâinile.
~ Se curăţă de impurităţi (spălare cu apă şi săpun) şi se degresează (alcool) tegumentele din jurul plăgii.
~ Se badijonează tegumentele din jurul plăgii cu tinctură de iod – de la plagă spre periferie.
~ Se spală plaga cu soluţii antiseptice – apă oxigenată, rivanol etc.
~ Se acoperă plaga cu comprese sterile, strat de vată pentru absorbţie.
~ Se fixează pansamentul – galifix, benzi de leucoplast, tubulaturi elastice, faşă etc.
~ Se asigură repausul regiunii afectate.
~ Transport impus de gravitatea plăgii se face supravegheat la serviciul de chirurgie.

 

ingrijirea plagilor
Saint Luke’s

Curațarea unei plăgi liniare

Curațarea unei plăgi liniare se face astfel:

CURATAREA UNEI PLAGI LINIARE

  • zona 1 – direct pe plagă, de sus în jos, o singură mișcare și aruncați tamponul folosit
  • zona 2 – în partea din dreapta pacientului, stergeti dintr-o singură mișcare, de sus în jos și aruncați tamponul;
  • zona 3 – în partea din stânga pacientului, stergeti dintr-o singură mișcare, de sus în jos și aruncați tamponul
  • zona 4 – în partea din dreapta pacientului, langă zona doi curațată, stergeti dintr-o singură mișcare, de sus în jos și aruncați tamponul;
  • zona 5 – în partea din stânga pacientului, langă zona trei curațată, stergeti dintr-o singură mișcare, de sus în jos și aruncați tamponul.

Pașii se pot repeta, la nevoie, până când plaga este curațată.

plaga liniara curatare pasi amg

Curațarea unei plăgi circulare

curatarea unei plagi circulare

Curațarea unei plăgi circulare se începe din interior spre exterior, prin mișcări circulare.

  • zona 1 – începând din marginea plăgii, se aplică tamponul si se curață spre exterior, printr-o mișcare circulară;
  • zona 2 – se schimbă tamponul și se continuă de unde s-a ramas, tot printr-o mișcare circulară în exterior;
  • zona 3 – se schimbă din nou tamponul și se execută altă mișcare circulară în continuarea celor efectuate.

Evoluţia şi complicaţiile plăgilor

Orice plagă accidentală se consideră contaminată cu microbi chiar din momentul în care s-a produs. În primele 6 ore de la producerea unei plăgi, forţele proprii ale organismului combat efectul nociv al microbilor, distrugându-l (prin diapedeză, fagocitoză).

Dacă nu s-a tratat o plagă în primele 6 ore – microbii, atât cei aerobi cât şi cei anaerobi, se dezvoltă foarte mult. Plăgile netratate în timp util devin purulente, se pot complica cu gangrene gazoase, flegmoane, abcese, septicemii.

De aceea, este necesar un prim ajutor la locul accidentului.

Îngrijirile plăgilor la locul accidentului sunt descrise la capitolul „Traumatism” în Urgenţe medico-chirurgicale – Lucretia Titircă.

Aici, vom menţiona, pe scurt, câteva măsuri de prim ajutor:

– hemostaza
– aplicarea unui pansament protector
– transportul accidentatului la o unitate sanitară

Îngrijirea plăgilor recente care nu au depăşit 6 ore de la accident

– calmarea durerii
– toaleta locală minuţioasă, procedând astfel:
– dacă este într-o regiune cu păr, se rade părul în jurul plăgii până la o distanţă de 6 cm de marginea plăgii
– se spală pielea nelezată din jurul plăgii cu apă şi săpun, apoi cu ser fiziologic
– se dezinfectează cu alcool sau cu tinctură de iod

plaga aseptica

Atenţie! Pielea din jurul plăgii se dezinfectează prin badijonare, care începe de lângă plagă şi se îndepărtează de aceasta.
Se curăţă, apoi, plaga cu rivanol 1‰ cloramină 4‰ clor activ sau, mai bine, cu apă oxigenată care antrenează la suprafaţă micii corpi străini prin spuma pe care o produce; apa oxigenata are si actiune hemostatica.

Observaţie : extragerea corpilor străini din plagă, precum şi excizarea şi îndepartarea ţesuturilor devitalizate sunt realizate de medic; dacă este cazul, va face hemostaza prin legatură vasului şi sutura plăgii; aceste plăgi se pot vindeca „per primam”.

Este interzisă explorarea instrumentală oarba a unei plăgi în afara unui serviciu chirurgical de specialitate.

Îngrijirea plăgilor vechi

Plăgile care depăşesc 6 ore de la accident se consideră infectate; li se face acelaşi tratament descris mai sus, însă plaga nu se suturează primar.

De reţinut: La plagile septice, pielea din jurul lor se curăţă circular, de la exterior spre interior

Astfel: păgile vechi, infectate, nesuturate se aseptizează prin spălări cu soluţii antiseptice, pansamente locale umede cu cloramină şi rivanol sau soluţie de antibiotic conform antibiogramei.

Pansamentul umed se mai numeşte microclimat umed şi se realizează într-o tăviţă renală sterilă, în care se îmbibă două foi comprese cu soluţia indicată.

Compresa umedă va fi acoperită cu una-două comprese uscate, apoi se fixează pansamentul, fie prin înfăşurare (bandajare), fie fixând compresa care acoperă pansamentul cu leucoplast sau cu galifix; plăgile vechi se pansează şi se controlează zilnic.

Foarte important! Obligatoriu, în ambele cazuri, se face profilaxia tetanosului.

Tipuri particulare de plăgi

Plăgi prin înţepare cu spini vegetali

– spinul trebuie extras complet, la nevoie recurgându-se la incizie chirurgicală
– dacă el nu s-a extras, este posibilă dezvoltarea unei infecţii (abces, fiegmon)
Profilaxia antitetanos este obligatorie.

Plăgile prin înţepare plantară (cui, sârmă)

=favorizează dezvoltarea unor infecţii virulente; se tratează chirurgical în servicii de specialitate.

Plăgile prin înţepătură de insectă (albine, viespi), prin inoculare de venin

-produc fenomene alergice: prurit, hiperemie, edem local sau, uneori, edem glotic cu crize de sufocare, frisoane, convulsii, şoc anafilactic sau colaps.
Tratamentul este la indicaţia medicului .

Îngrijirea unei plăgi operatorii

Plaga suturată neinflamată se tratează prin pansare sterilă.
– se degresează tegumentul din jurul plăgii
– se dezinfectează cu tinctură de iod, alcool iodat sau alcool, pe o distanţă de 6-7 cm, folosind, la fiecare ştergere, alt tampon
– plaga suturată se dezinfectează, de asemenea, printr-o singură ştergere cu tamponul îmbibat în tinctură de iod sau alcool
– apoi se dezinfectează din nou tegumentul din jurul plăgii
– se acoperă plaga cu compresă sterilă – pansamentul se fixează după metoda cunoscută.

Soluţii antiseptice pentru tegumente

Alcool rectificat 70%. În concentraţii mai mari produce precipitarea proteinelor de pe suprafaţa microbilor.
Tinctură de iod 2%.
Iodura de potasiu 2%.
Alcool iodat 2%.
Fenolul – acid fenic – soluţie 1-3‰ din cristale roz-albe. Este toxic, poate produce arsuri ale mucoaselor şi dermite.
Eterul – simplu sau iodat.
Iodoformul – cristale galbene sau pomadă – folosit în stomatologie.
▪ Preparate tipizate:
Septozolul (Nonilfenol-polietoxilat, iod, alcool izopropilic, apă distilată) – tinde să ia locul tincturii de iod.
Metoseptul (acid salicilic, mentol, albastru de metilen, tripaflavină, alcool, apă distilată) – pentru dezinfecţia plăgilor recente.

Soluţii antiseptice pentru plăgi

▪ Antiseptice oxidoreductoare:
Apă oxigenată – cu acţiune bactericidă, hemostatică, de curăţare mecanică a plăgilor de cheaguri, resturi de ţesuturi.
Cloramina (soluţia Dakin) – soluţie diluată de hipoclorit de sodiu.
Permanganat de potasiu 1/4000 – la dezinfecţia mucoaselor şi plăgilor.

▪ Soluţii colorate:
Rivanol – soluţie 1‰ din pulbere galbenă.
Albastru de metilen
Violet de genţiana 1% – mai ales în dermatologie.

▪ Antiseptice albumino-precipitante:
– Săruri de argint:
Nitrat de argint – creioane, stilete, soluţie 1%.
Colargol 1%.
▪ Protargol 2%.
▪ Argiror 5%.

– Săruri de mercur:
Biclorura de mercur – sublimatul de mercur. Se foloseşte la dezinfecţie şi curăţenie.
Oxicianură de mercur – pentru mucoase.
Acid boric 1-2% – combate mai ales infecţiile cu piocianic.

▪ Antiseptice tensioactive:
– Detergenţi – Bromocet.
– Săpunuri.

→ Observaţii:

~ Nu se aplică tinctură de iod în plagă.
~ Nu se aplică antiseptice pe arsuri.
~ Nu se aplică vata direct pe plagă.
~ Nu se toarnă soluţii antiseptice în plăgile penetrante sau perforante.
~ Nu se explorează plăgile perforante.
~ Nu se scot corpurile străine din plagă – pot produce hemoragii foarte grave, alte complicaţii.
~ Obligatoriu → vaccinarea antitetanică.

Vezi și:

Pansamentul

Bandajele

Pentru verificarea cunoștințelor, rezolvă testele din secțiunea Teste Grilă.

Referințe

banner analize