Insuficiența renală acută (IRA) este o suferință gravă, caracterizată prin suprimarea bruscă a funcțiilor renale (excretoare, metabolice, umorale), exprimată clinic prin hiperazotemie, oligurie sau anurie, cu evoluție către comă uremică. Pierderea bruscă a funcției renale conduce la retenţia ureei şi a altor deşeuri azotate.
Pierderea funcției renale este rapidă, parţială sau totală, potenţial reversibilă și apare tipic pe un parenchim renal sănătos şi mai rar pe o nefropatie veche.
Deși este în cele mai multe cazuri reversibilă, insuficiența renală acută este o boală gravă cu mortalitate ridicată.
Etiologie
Insuficiența renală acută este produsă de către trei grupe de factori:
- Factori prerenali – din cauza hipoperfuziei renale: hipovolemia (diaree, vărsături, hemoragii mari, diureză exagerată, pancreatită, peritonita, ocluzii intestinale), vasodilatatoare (septicemia, medicamente nefrotoxice, anafilaxia), cardiovasculare (infarctul miocardic acut, tamponada cardiacă);
- Factori intrarenali – afectarea parenchimului renal: hipotensiune, insuficiență prerenală prelungită postoperator, substanțe de contrast, glomerulonefrite, nefrita interstițială, obstrucția arterei renale;
- Factori postrenali – obstrucții urinare: neoplasm de prostată, de vezică, obstrucția uretrală sau de col vezical, calculi, tumori.
Semne și simptome în insuficiența renală acută
Debutul este rapid. Primul stadiu, de agresiune, este urmat de faza oligoanurică (8-10 zile), apoi de faza de reluare a diurezei, însoțită la început de poliurie.
Stadii:
- faza de diureză normală urmată de oligurie (durată câteva ore-zile)
- faza de oligoanurie (8-10 zile)
- faza poliurică (câteva zile)
- faza de restitutio – dacă se tratează cauza, rinichiul își revine complet (1-3 luni)
Reprezentativă este apariția durerilor de tip colicativ şi apariţia anuriei.
Semnele clinice în primele două stadii sunt:
- oboseală;
- anorexie;
- hipotensiune;
- tahicardie;
- transpirații;
- extremități reci;
- edeme ale membrelor;
- vărsături;
- halena amoniacală;
- diaree;
- respirație Kussmaul sau Cheyne-Stokes;
- somnolență;
- convulsii;
- comă.
Diagnostic
Pentru stabilirea diagnosticului se fac teste urinare, sanguine și examene imagistice.
Explorările paraclinice evidențiază acidoză, hiperpotasemie, hipocalcemie, hiperglicemie, hiperazotemie.
Evoluție
Prognosticul depinde de durata insuficienței renale. Dacă funcția renală nu se restabilește în timp, apar tulburări biologice. Aplicate la timp, metodele de epurare extrarenală permit vindecarea definitivă, rinichii recuperându-și în întregime funcțiile.
Tratament în insuficiența renală acută
Tratamentul insuficientei renale acute variază și depinde de cauză. Din acest motiv tratamentul se adresează la început cauzei (șocul hipovolemic, hemoragiile, deshidratările, înlăturarea agenților toxici).
Este urmărită de depistarea și corectarea cauzelor prerenale, renale sau postrenale și de restabilirea funcției renale. Se urmărește reechilibrarea acido-bazică și hidro-electrolitică.
Obiectivul este de optimizare a circulației și a fluxului sanguin renal, de evitare a medicamentele dăunătoare rinichilor și de eliminare a obstacolelor din calea de drenaj a tractului urinar.
În perioada oligo-anurică se combate retenția azotată. În cazurile grave se recurge la hemodializă.
Îngrijirea pacientului cu insuficiență renală acută
Problemele pacientului cu insuficiență renală acută
- alterarea volumului lichidian;
- comunicare ineficace la nivel senzorio-motor legată de tulburările hidro-electrolitice (hiponatriemia determină stare de confuzie, convulsii, iar hiperhidratarea intracelulara determina tulburări de conștiență);
- potențial de complicații: imobilizarea la pat poate duce la apariția escarelor, tromboflebitelor, hiperhidratarea extracelulara prin forțarea diurezei sau aport excesiv de sare poate duce la HTA, edem cerebral, edem pulmonar acut, iar acidoza determina tulburări respiratorii;
- alimentație inadecvata prin deficit- este legată de prezența vărsăturilor sau a creșterii diurezei, iar denutriția rapidă prin hipercatabolism;
- alterarea perfuziei tisulare: legată de scăderea volemiei;
- alterarea integrității pielii și a mucoaselor: tulburările hemostazei duc la apariția unor hemoragii la nivelul tegumentelor și mucoaselor;
- deficit de autoîngrijire: legat de starea de slăbiciune, oboseală;
Obiectivele asistentului medical pentru pacientul cu insuficiență renală acută
- să fie evaluată funcția renală actuală;
- să fie înlăturate cauzele declanșatoare;
- să fie corectat dezechilibrul hidro-electrolitic;
- să fie restabilite funcțiilor vitale și vegetative;
- să fie prevenite complicațiile;
- să fie asigurată nutriția adecvată;
- să se asigure suport emoțional al pacientului și familiei;
- pacientul să dobândească atitudini, obiceiuri și deprinderi noi.
Intervențiile asistentului medical pentru pacientul cu insuficiență renală acută
- aplicarea măsurilor de urgență, asigurarea repausului la pat;
- măsurarea funcțiilor vitale și notarea în foaia de temperatură;
- recoltarea de produse biologice si patologice pentru examinări de laborator;
- administrarea tratamentului medicamentos prescris de medic: tratament etiologic, simptomatic, tratamentul complicațiilor și urmărirea efectelor acestuia;
- supravegherea stării generale a pacientului si observarea efectului tratamentului pentru prevenirea potențialelor complicații (septice, toxice, alergice);
- ajutarea pacientului in satisfacerea nevoilor fundamentale;
- efectuarea bilanțului zilnic între lichidele ingerate și cele excretate; evidenţa exactă a diurezei şi a eliminărilor este baza de pornire a tratamentului şi criteriul de orientare a medicului;
- bolnavul trebuie cântărit în fiecare zi pentru a urmări echilibrul consumului şi pierderilor;
- determinarea zilnică a densității urinare, recoltarea sângelui pentru determinarea ureei, creatininei, rezervei alcaline, Cl, K, pH sanguin, hematocrit, numărul globulelor sanguine şi urină – dozare a ureei urinare; evidenţă rezultatelor pe foaia de terapie intensivă a bolnavului.
- urmărirea respirației ( respirație Kussmaul în acidoză)
- observarea manifestărilor patologice – vărsături, diaree, hemoragii, modificări de comportament, convulsii – vor fi raportate imediat medicului.
- observarea turgorului pielii, observarea semnelor și simptomelor de infecție;
- asigurarea unui mediu securizant; camera trebuie să fie bine aerisită şi uşor încălzită (20-22 grade C).
- prevenirea complicațiilor;
- corectarea dezechilibrelor hidro-electrolitice;
- asigurarea regimului dietetic; regimul dietetic poate contribui în mare măsură la împiedicarea acumulării produselor azotate rezultate din procesele de metabolism în organism. Din acest motiv, se vor exclude substanțele proteice şi sarea din regim. Se va asigura un regim alimentar bogat în glucide (230-300 g) şi lipide (100-150 g) care să asigure un aport caloric de 2000 cal pe zi. Regimul va cuprinde: orez fiert sub formă de piure, paste făinoase, unt, untdelemn, biscuiţi, zahăr;
- se exclud: pâinea, lactatele, ouăle, carnea, peştele, alimentele cu conținut mare de K – fructe uscate, sucuri de fructe. Dacă bolnavul nu poate înghiţi sau varsă, de cele mai multe ori uremia producând intoleranță digestivă, nutriţia se va asigura pe cale parenterală;
- hidratarea; completarea pierderilor de lichide este elementul esențial al tratamentului şi îngrijirii bolnavului, căci deshidratarea însăşi poate duce la IR. Pe de altă parte şi hiperhidratarea poate înrăutăţi starea bolnavului, deoarece este redusă capacitatea de eliminare a organismului prin insuficienţa organului excretor principal. La aportul de lichide se vor lua în considerare lichidele din băuturi, alimente, perfuzie, precum şi apa formată în organism din ţesuturile proprii, numită apă endogenă care se evaluează la aproximativ 200-400 ml pe 24 ore.
- aportul de lichide se stabilește de la o zi la alta în aşa fel încât bolnavul să scadă în greutate cu o rată de 300-700 g pe zi. Orice creștere în greutate trebuie considerată ca o retenţie hidrică. De asemenea orice scădere a Na plasmatic, în absența vărsăturilor şi a diareei trebuie considerată ca hiponatremie de diluţie, deci ca o hiperhidratare.
- calea de administrare şi compoziţia lichidelor vor fi stabilite întotdeauna de medic.
- educația pacientului: explicarea cauzelor care au declanșat I.R.A., explicarea dietei și necesitații restricției de lichide și sare, necesitatea îngrijirilor igienice riguroase, modul de prevenire a complicațiilor, modul de administrare a medicamentelor (doza, orar, efecte secundare, reacții adverse), necesitatea controalelor medicale ulterioare; educarea familiei referitor la sprijinul ce trebuie oferit pacientului.
Pentru verificarea cunoștințelor, rezolvă testele din secțiunea Teste Grilă sau instalează Aplicația de teste.
Infografic: